Şi uitaţi-mă aici, în Danemarca. Mă plictisesc mai rău ca în America. Logic, stau în spital şi mă uit pe pereţi. Am vrut să ies afară şi să mă plimb,dar asistenta mi-a spus ceva pe limba ei şi mi-a pierit pofta.
Faţa de America, aici trebuie să stau cu cineva în cameră. Nu mă deranjează, doar că va fi băiat şi îmi e ruşine. Mi s-a spus că nu are nimic grav, dar trebuie ţinut sub observaţii. Mama mi-a spus că trebuie să găsească un hotel şi ceva de muncă temporar şi nu va sta cu mine, iar Gabriela stă la bunica ei. Femeia e foarte cicălitoare şi nu cred că o va lăsa să plece des. Mai bine că îmi vine colegul. Cum arată oare? Vreu să fie blond! Îmi plac blonzii. La ce naiba mă gândesc? Mai uşor, Olivia. Nici măcar nu şti dacă vorbeşte engleză. Să dea Domnul să ştie la perfecţie că tare îmi e că voi sta roşie la faţă sub pătură.
Uşa se deschise. M-am ridicat cu ajutorul coatelor, iar el intră cu o asistentă la braţ. Pare un tip aşa de simplu şi drăguţ.
Îl urmăresc cum se aşează pe pat şi o ajută pe asistentă cu mâncarea sa. Era deja îmbrăcat în halat. Probabil l-a mutat din altă cameră sau vine de la operaţie. I-am zâmbit în timp ce asistenta părăsea camera.
- Eu sunt Phillip. a spus zâmbindu-mi.
- Olivia. am răspuns. Sunt încântată.
- Şi eu sunt, deasemenea. De ce eşti aici, Olivia?
- Cancer. i-am spus zâmbind. Tu?
- Sunt şocat că zâmbeşti în felul ăsta, deşi ai cancer. De ce nu ţi-a căzut părul sau nu asta e boala?
Mi-am pus mâna pe păr. Părul meu, de un şaten deschis îşi pierduse din esenţă. Am râs, după am răspuns.
- Asta e boala, doar că nu am stat la aparate, am stat acasă trăindu-mi ultimele zile. Tu de ce eşti aici? mai întreb încă o dată.
- Accident de maşină. Am avut mâna şi gâtul rupt, dar mi-am revenit. Am plecat acasă şi acolo mi-a apărut un cheag de sânge la cap. E posibil să mai apară încă unul. Eşti din America sau ... ?
- Da. Dar tu?
- Tot de acolo. Am venit aici în vacanţă şi din păcate călătoria nu s-a sfârşit bine.
Toată ziua am stat şi am discutat cu el. Se pare că stă în acelaşi oraş cu mine, are trei pisici şi e dansator. A mai spus că nu o să mai danseze, din cauza accidentului, dar se apucă de muzică. Şi mi-a spus că vrea să-i scriu primul cântec. Am fost încântată. E un băiat aşa de drăgut şi ... şi....
N/A: ştiţi ce simt acum?
că am multe greşeli şi că mă urâţi :)
CITEȘTI
200 de zile
Подростковая литература—Zilele trec şi îmi dau seama că nu mai am mult. —O să vezi că n-o să mori. Îţi promit asta. —Şi totuşi... dacă? —Atunci o să plâng 100 de zile după tine.
