200 de zile

Ziua 50.

   n/a: nu e editat :)

  Nu am avut voie să ies din casă timp de 20 de zile, n-am avut voie să fac efort din cauza tratamentului. Acum sunt bine, pot să spun. E minunat să te simţi minunat. 

    Am coborât din pat şi m-am îndreptat spre bucătărie. Trebuie să mănânc înainte să merg la şcoală, va fi o zi superbă. Afară e cald, soarele străluceşte cu putere, nu avem ore grele şi o să mă întâlnesc cu Gabi şi restul. Cred că sunt singura persoană de pe pământul ăsta care se bucură să meargă la şcoală într-o zi aşa frumoasă.

   Am intrat ţopăind în cameră şi i-am văzut pe părinţii mei la masă, aveau cănile de cafea goale şi ziarele închise. M-am trezit puţin cam târziu, cred. Probabil s-a stricat ceasul. M-am aşezat lângă ei şi am salutat. Mi-am răspuns la salut cu zâmbete.

 - Tati, cred că mi s-a stricat ceasul. 

    S-a uitat cu coada ochiului la mama şi ea şi-a pus mâna peste a mea. M-am uitat în ochii ei şi am putut să văd că ceva nu-i dă pace.

 - Scumpo, noi am oprit ceasul. Nu mergi la şcoală astăzi. Vrem să ... vrem să vezi un doctor psiholog. a spus aceasta.

 - Mă crezi nebună? am întrebat. Nu foarte bine, mamă, nu vezi? Mă simt excelent. Mă aşteptam să spui asta după ce mi-ai dat jurnalul ăla. 

 - După ce te-am văzut atunci la spital şi cred că ai nevoie să mergi.

 - Nu vreau să merg. am spus ridicându-mă de pe scaun. Am avut o criză minoră, se întâmplă.

 - Dar... 

 - Merg la şcoală. Ne vedem la patru.

   Am spus şi am ieşit supărată din bucătărie. Îmi venea să plâng, dar dacă fac asta sigur mama o să mă oblige să merg la doctor. Se vede că tata nu a fost de acord, nu a scos nici un cuvânt. Ştie ce vreau şi ştie că sunt puternică, iar dacă mama crede că sunt nebună atunci o să-i arăt eu nebunie. O să fac ceva ce ar putea s-o sperie îngrozitor.

  Am auzit-o vorbind cu Gabi despre dorinţa cu voleiul. Nu a fost de acord cu aşa ceva pentru că , cică o să îmi cauzeze mari probleme.