200 de zile

Ziua 15.

  Uite-mă stând aici, aşteptând să mor. O să mor, nu ? Mama avea dreptate azi dimineaţă când am început să plâng ca nebuna, chiar am nevoie să mă vadă un psiholog. Dar dacă mor în seara asta, nu o să mai trebuiască să merg .Am nevoie de o pastilă de cap, urgent! Unde sunt asistentele când ai nevoie de ele, hă? Zici că sunt gravidă. Poate sunt. Ce am făcut săptămâna trecută? 

  —Gata. am ţipat. 

 —Ce s-a întâmplat? a întrebat  mama intrând în viteză în salon.

 —Dacă mor în seara asta? Ce te faci? Ce se face tata? Gabriela?am spus luându-o în braţe.

 — Nu-ţi face griji. Doctorul a spus că este o operaţie uşoară. O să suprafieţuieşti, asta e logic. Cred că ai doar emoţii. Ă, de ce nu te-ai schimbat?

  Ce? În ce dracu...

 Mi-am întors privirea spre dulapul de lângă uşă şi mi-am dat seama în ce. Nu, eu nu mă îmbrac în aşa ceva. O să mi se vadă posteriorul, mai e şi albastră. Urăsc albastrul închis. Dacă tot mă operez, nu pot să o fac îmbrăcată în hainele mele? Sau în pijamale că tot sunt îmbrăcată deja în ele? 

 —Bine. am spus zâmbindu-i fals.

  Mama a ieşit din cameră şi m-a lăsat să mă schimb. După ce mi-am pus "chestia" pe mine, Gabriela a intrat în cameră şi a dat să râdă.

 —Nici să nu te gândeşti. 

 —Ce?

 —Să nu râzi.

 —Nu râd.

 —Ba da. am spus.

 —Bine, da, o fac . a spus ea râzând.

  M-a luat de mână, după ce s-a oprit din râs şi s-a aşezat pe pat. S-a uitat în ochii mei şi mi-a spus pe un ton cald.

 —Nu este o operaţie mortală, ok?Vei fii bine. Eu voi sta aici şi te voi aştepta. 

  Am dat din cap şi m-am aşezat lângă ea. Mi-am pus capul pe umărul ei şi când să mă fac şi eu mai comodă în sala întră doctorul cu nişte asistenţi. M-au aşezat pe o targă şi m-au dus în sala de operaţii. Aşunsă acolo, pentru câteva secunde, am stat singură în cameră şi am putut să îl aud pe doctorul vorbind cu mama, pe hol.

 —Este o persoană puternică. O persoană normală se plânge că moare de durere, dar ea nu. Acest lucru e evident. Ea îşi bate joc de boală.

 —Ce vrea să însemne asta? a întrebat mama.

 — O să vedeţi.

  Doctorul ăsta e foarte ciudat. Pot avea altul? Nu? Ok. 

 S-a întors în sala de operaţii şi m-a întins pe pat. M-a acoperit pâna la gât cu un fel de pătură şi o asistentă s-a aşezat lângă mine. M-a întrebat cum mă cheamă şi înainte să îi spun cum mă numesc, am adormit.