DESTIN ASCUNS

Cine esti?

I.am zambit, iar el a facut la fel:
- Printeso, pot sa spun ca esti chiar dulce.(am rosit pe loc, dar era seara si nu se putea vedea).
- A fost... frumos, magnific...( a zambit).
-Acum nu vreau sa ingheti, deci ai vrea sa ne intoarcem si sa nu.i mai bagi in seama pe cei care te deprima?
- Ok...( spun eu zambind).
- As vrea sa fii asa mai des, iti sta bine cu un zambet pe fata.
   M.a luat de mana si si.a impleticit degetele cu ale mele. Am simtit cum ma cuprind fiorii, dar imi placea. La naiba adoram asta. Am ajuns inauntru, dar inainte sa ma duc in sala de bal m.am dus putin sa ma usuc la baie pentru ca eram complet uda. Parul meu ondulat era stricat, dar macar sunt fericita si norocul meu ca am folosit rimel pentru apa. :D
Ne.am dus in sala de bal si atunici a inceput si melodia " Je t'aime", parca ne era predestinata. L.am prins de brate pe Kevin si l.am dus pe ring. M.a prins de talie, iar eu de gat si am inceput sa dansam. Mi.am lasat capul pe pieptul lui si puteam sa simt cum si.a schitat un zambet pe fata, si nu stiu de ce am infatisat si eu un zambet. Ma simteam bine in bratele lui, dar parca ceva ma tinea din a ma simtii foarte bine. Probabil ca sunt lup, ca imi tot apar ochii aceia negri in minte sau ce? Auzeam bubuitul inimii lui:
- Vad ca iti bate inima.( spun eu amuzata).
- Da, probabil pentru ca stai de ceva timp pe ea.( spune el si rade).
- Amuzant, stii si tu si eu ca e din cauza ca sunt in preajma ta.
- Da, asa e, dar si tie iti bate.
-Da...
Mi.a ridicat capul si exact la sfarsitul melodiei ne.am sarutat. Buzele lui le apasau pe ale mele si simteam cum incearca sa mi le intredeschida si a reusit... Toti se uitau la noi si dupa ce ne.am desprins din sarut am rosit, dar mi.am revenit repede cand mi.am dat seama ca nu trebuie sa fiu asa slaba, doar sunt un lup, si nu orice lup, unul cu aripi. :-P

John a iesit din sala repede, dar l.am lasat asa, nu era problema mea, pana la urma pot sa fiu cu cel de care imi place si el nu are de ce sa se bage. Am vazut cum de.odata buzele Biancai s.au apropiat de cele ale lui Mike si sarutul lor s.a combinat perfect. Kevin a plecat sa aduca ceva de baut si niste gustari, iar Bia a venit la mine:
- Bia... Mike?
- Da, pur si simplu se pare ca ma inselasem in privinta lui Adolofo. Cu Mike ma potrivesc mai bine si avem multe in comun, sunt asa fericita. Chiar m.a intrebat si daca vreau sa fiu cu el si bineinteles ca am spus "da".
- Ma bucur pentru tine, ti.am spus eu ca se va intampla ceva minunat.
- Da' tu, Kevin?
- Da...,dar nu stiu chiar ce suntem.
- Chh... nasol, si John?
- Nu stiu, dar nu am ce sa.i fac.
- Da, asa e.
- Sara, putem sa vorbim? ~ ma intreaba Mike ~
- Sigur.
Ma retrag cu el intr.un colt mai linistit :
- Mersi, mersi , mersi, fara tine nu as fi putut sa o intalnesc pe Bia si sa arat asa si sa pot sa atrag pe cineva. Esti un inger.
- Ooo... ce dragut, multumesc, Mike. Totusi sa stii ca ai si tu meritele tale, adica Bia te place datorita intelectului tau si a talentelor tale.
Mi.a zambit si ne.am dus din nou pe ringul de dans... Am mai dansat pe parcursul a inca o ora si cand s.a facut ora 3:00 ne.am dus acasa.

In weekend am fost super fericita si chiar daca John m.a evitat mai tot timpul nu mi.a pasat. Pana la urma pot sa ma indragostesc de oricine, nu eu aleg, asa ca nu am ce sa.i fac. In afara de faptul ca tot visam acei ochi negri, nu s.a intamplat nimic, iar cu Kevin nu m.am vazut tot weekendul.
A venit ziua de luni si m.am intalnit cu el:
- Hei, ce mai faci, printeso?
- Foarte bine, tu, nobilule cavaler? ( rad eu )
- Foarte bine, dar cred ca as vrea ca de acum sa fiu printul printesei. ( mi.a zambit el).
- Kevin, noi ce suntem?
-Cum adica?
- Ce suntem noi... stii tu, adica ce suntem? Off.... e greu, suntem im...imp..imp...
- Impreuna?
- Da.
- Nu am mai vazut vreo fata care sa ma faca sa simt asta pentru ea, de aceea cu siguranta suntem impreuna.
A spus vorbele astea exact cand John era acolo si apoi a sarit pe Kevin:
- Nu, nu puteti fi impreuna, tu esti un nemernic, un nenorocit. (spune John in timp ce ii da pumni lui Kevin).
- Daca ea ma place pe mine si pe tine nu, resemneaza.te.(ii spune Kevin in timp ce isi schimba rolurile).
- STOP! (spun eu)... John, stiu ca ma placi, stiu de sambata cu plaja, atunci incercasei sa ma saruti si Kevin te.a lasat inconstient. Ideea e ca eu nu simt la fel si nu.mi place ca te bagai intre mine si Kevin cand voiam sa ne sarutam... Gata, am spus.o! (Kevin a zambit, iar John s.a uitat uimit la mine, dar si trist).
S.a ridicat si a plecat, nu inainte sa spuna "Nu te duc eu acasa."              
  Stiu ca l.am ranit, dar nu inteleg de ce se baga intre mine si Kevin, cand vede ca ne placem unul pe altul. Mi.a stricat toata dispozitia.
Kevin m.a dus cu motocicleta acasa si cand am intrat am mancat cina in camera si am stat acolo. De.odata cineva intra in camera mea. Era John:
- Sara, vreau sa vorbim.
- Nu..., nu mai vreau sa vorbim.
- Scuze, iarta.ma, te rog, asculta.ma.
- Bine.
-Te plac mult si reactionez prost, dar nu voiam sa se intample asta, si mai ales nu cu Kevin. Speram sa nu te vad niciodata sarutand un alt baiat sau cel putin nu pe el. Imi fac griji pentru tine si totusi o sa iti respect decizia... Trebuia totusi sa imi fi spus ce s.a intamplat atunci.
- Stiu, scuze, dar era dupa mai ciudat si nu voiam sa treci prin ce treceam eu, adica totusi nu credeam ca ma placi in felul asta. Scuze, dar nu eu aleg de cine ma indragostesc.
- E ok, inteleg.
- Dar eu am vazut ca Irina te priveste insistent, abordeaz.o.
- Pe bune?!
-Da. Chiar n.ai vazut?
-Nu. Si inainte sa apari tu, de ea imi placea.
- Acum poate chiar o sa poti sa fii cu ea, bafta.
Au trecut 3 saptamani de cand sunt impreuna cu Kevin si totul a mers de minune. Sigur, am avut si noi certurile noastre, inconvenientele, dar nu au fost majore, iar cand ne impacam eram de 1000 de ori mai indragostiti... Si despre John ce sa zic? E super, deja e de ceva timp cu Irina si a uitat de mine complet, ma bucur pentru el...Desi totul merge perfect, azi a trebuit sa.i las, e luna plina si aproape ma transform.
S.a facut ora 19:30 si m.am transformat, norocul meu ca era vara si se intuneca mai greu, dar deocamdata nu destul de greu. M.am urcat in copac ca sa nu ma vada nimeni. Defapt sa va spun adevarul, nu am urcat in copac, ci am aterizat in el, nu imi controlez bine aripile... Am adormit si cand somnul era mai adanc am cazut din copac. In spatele meu, dupa tufisuri se vedeau niste lumini de lanterne sau de masina, am fugit repede, dar nu stiam unde sa ma ascund... Am auzit o impuscatura si am inceput sa ma sperii, omul m.a vazut, si a inceput sa alerge dupa mine.
   Am alergat o gramada si am inceput sa.mi pierd puterile, e bine ca asta gandea si bateria lanternei, asa ca s.a oprit sursa de lumina. Totusi nu stiam unde sa ma ascund, dintr.o data ceva m.a muscat de laba din spate. Mi.am intors privirea si am vazut un lup, iar apoi acesta mi.a aratat o ascunzatoare, era un fel de pestera ascunsa printre tufisuri si copaci. Adrenalina crescuse in mine si nu mai aveam stare, imi pulsa sangele in vene si imi venea sa ies afara, nu ma puteam controla. Cand era sa o zbughesc pe usa pesterii, coltii celuilalt lup s.au infipt in bratul meu si am inceput sa schelalai. Sangele imi curgea din rana, dar nu abundent, si asa am ajuns sa stau cuminte in pestera.

  A doua zi lupul nu mai era si eu m.am bucurat ca m.a salvat, dar daca era ca mine sau daca s.a speriat ca m.a vazut om? Prea multe griji imi fac, e totul in regula.
Azi era sambata si toti aveau treaba, inclusiv Kevin care era plecat intr.o mini vacanta cu familia.... M.am decis sa escaladez un munte care nu e foarte periculos si nici foarte inalt, iar privelistea sunt sigura ca va merita. Cand am ajuns in varf am vazut un om care era acolo, defapt era un baiat care avea cam 17/ 18 ani dupa cum pare:
-Hei! ~ spun eu ~
- Hei! ~ imi raspunde el cu o privire uimita ~
- Eu sunt Sara!
- Sara, esti bine?
- Da, de ce intrebi?
- Pai eu te cunosc.
- Ce?! Stii unde imi e familia? Unde locuiesc? Care e numele meu complet? De unde ne cunoastem?
- Sara, ti.ai pierdut memoria?
- Da, tot ce stiu e ca ma numesc Sara si ca am ajuns din cauza furtunii aici, doar atat.
- Bine atunci, eu sunt Kay, incantat de cunostinta.
- Ok, deci cum ai ajuns aici?
- La fel ca si tine, escaladand.
I.am zambit, dar nu era un zambet real, baiatul ma cam speria si nu ma simteam prea bine langa el, simteam ca ceva e in neregula.
Am stat asa catva timp, pana cand el a plecat si daca nu o facea, o faceam eu.

Si uite asa a trecut si ziua de duminica si m.am dus luni la scoala asteptand sa.l vad pe Kevin. Ia uite.l, e fix in fata mea si imi zambeste:
- Cum a fost mini vacanta? intreb eu
- Super, privelisti incredibile si multi oameni interesanti.
- Si fetele?
- Esti geloasa? ( imi spune el cu un ranjet si totodata mandru)
- Nu...
- Stai linistita, nu am fost atent la ele... Ooouu, stai ca am un cadou pentru tine, poftim, un stilou cu numele tau.
- Mersi, e superb, ador stilourile.
M.a trantit de dulap si si.a pus o mana deasupra capului meu. Buzele lui s.au lipit de ale mele si am stat asa pana cand nu am mai avut aer si a trebuit sa ne desprindem din sarut. I.am mai dat un sarut, dar de data asta a fost scurt, deoarece cineva l.a impins pe Kevin pe podea si au inceput amandoi sa se bata. Era Kay, presupusul cunoscut al meu, dar de ce a sarit pe el?:
- Terminati!
Nu s.a intamplat nimic si am inceput sa ma bag intre ei si sa tip si mai tare, dar erau foarte puternici. Deja ma enervasem si incepeau sa.mi iasa in evidenta venele. Kay s.a dat jos de pe Kevin si m.a prins de incheietura si am ajuns in camara ingrijitorului, iar baiatul a inchis.o cu cheia:
- Ce faci? Pleaca acum, te rog!
- Nu, calmeaza.te.
- Nu pot, pleaca!
Prea tarziu, m.am transformat si am inceput sa mârâi la tanarul din fata mea, insa el nu parea deloc panicat. M.am lovit la brat si apoi am schelalait, deoarece mi se atinsese rana facuta in noaptea cu luna plina, inca era proaspata. Am inceput sa ma enervez si mai rau si alergam prin camera care era oarecum spatioasa. Ma pregateam sa.l atac pe Kay cand s.a transformat in lup, am ramas uimita. M.am calmat si am redevenit om:
- Tu...tu esti cel care m.a ajutat sa ma ascund.
- Da, si eu sunt ca tine.
- Dar de unde stiai?
- Te.am auzit.
- Mersi.
M.am indreptat spre el sa.l iau in brate, cand bratul meu mi.a amintit de durere:
- Scuze pentru muscatura pe care ti.am dat.o, nu stiam cum sa te calmez.
- Da, trebuia sa incerci ceva care nu durea atat.
- Da.mi sa vad!
- Ce?! (am spus eu uimita si am rosit).
- Da.mi sa vad!
- Nu.
- Sara, crezi ca poate sa te ajute altcineva?
Mi.am dat ochii peste cap, iar apoi mi.am lasat maneca sa alunece usor jos de pe umar, iar apoi am rosit... Cand m.am uitat la rana din umar m.am ingrozit, erau urme de colti si sange proaspat imbinat cu sange uscat:
- Ok, deci ti.am facut o urma urata.
M.a atins si dupa am inceput sa simt furinicaturi si un "deja vu", dar nu stiu cum e posibil. Buzele lui mi.au atins rana si apoi am tresarit. Am vrut sa ma dau la o parte, dar ma tinea tare de brat. M.a muscat putin de rana, dupa care a lins.o de parca saliva lui ar fi vindecatoare:
- Da, stiu ca ti se pare ciudat, dar asa va trece un pic mai repede, important e ca nu vei avea dureri foarte mari.
- Aha, ok, dar de acum te rog sa ma lasi in pace si sa nu.mi mai ataci prietenul, da?
- Ce?!
- De ce l.ai atacat?
- Ai prieten?
- Raspunde.mi la intrebare.
- Nu conteaza, am sa te las in pace. Sa fii fericita cu el.
Si.a lasat capul in jos si a plecat trist... Ma simteam cam prost, dar nu stiu de ce, nici macar nu.l cunosc, ce altceva as putea zice?