DESTIN ASCUNS

Intelegerea

Am adormit suparata si ingandurata.... M.am trezit pe canapea, iar ochii mei erau umpluti de lacrimi. Nu mai puteam de durere. Dar o meritam, trebuia sa il inteleg, dar uneori sunt chiar incapatanata.
L.am dus pe Peter la gradinita. Ma simteam prea rau ca sa ma duc la liceu si sa ma intalnesc cu Kay, asa ca am ales sa ma plimb, nu mai aveam chef sa ma antrenez, ma gandeam doar la vorbele usturatoare pe care i le.am aruncat lui Kay... Ahhh si cand ma gandesc ca a facut atatea pentru mine, iar eu am fost o nesuferita, o fata pe care dintre toate, n.ar merita.o, dar nu vreau sa.l las asa...
   Ma plimbam pe bulevard, cand am vazut un vanator. M.am ascuns repede, si a trecut pe langa mine... L.am urmarit cu privirea pana cand a intrat in masina... Masina era plina cubarme ascutite sau letale si nebunia din mine m.a facut sa.l urmaresc, gandindu.ma ca asa voi afla unde au ascuns.o pe mama si as putea.o salva.
     Am fugit dupa masina, insa pe o alee latularnica masina s.a oprit, m.am ascuns dupa un tomberon si m.am uitat atent, ca sa vad unde e usa secreta, presupunand ca exista una, insa n.am reusit decat sa fiu luata de par si ridicata pe sus:
- Da.mi drumu, matahala mirositoare.
- Vrei sa te fac sa iti inghiti cuvintele?
- Am zis sa.mi dai drumul!
   M.a azvarlit in perete, iar apoi am cazut cu fata de asfalt... Simteam cum mi se umfla fata de durere si n.am mai putut sa ma ridic... Mi.a rupt pantalonii, facandu.i scurti si se pregatea sa.mi jupoaie bluza, insa i.am tras un pumn in fata... M.a scapat si am dat sa fug, insa am reusit doar sa cad si sa fiu prinsa de picior, tarandu.ma sa scap... M.am ferit de arma ascutita si am rupt.o in doua, dupa care partea ascutita i.am bagat.o in gat, speriindu.ma de sangele care a improscat celalalt perete.
      Am fugit atat de repede ca in graba mea invarteam oamenii si ii faceam sa se uite ciudat la mine... M.am oprit langa un stalp, infrigurata, iar apoi am dat de Logan:
- Hei, Sara, ce faci aici?
- Logan, nu trebuia sa te fii la liceu?
- Am avut meci cu echipa de fotbal al liceului, de aceea nu m.am mai dus, dar tu?
- Ma simteam rau, n.aveam chef sa mai stau acolo azi.
- De ce ai fata vanata si putin umflata?
- Ăăă..
- Dar blugii tai?
- ...
- Sara, ce s.a intamplat?
- Logan, eu... Ahhh, i.am prins intr.un gard.
- Prosta minciuna.
- Nu mint.
- Bine, hai sa te duc acasa.
- Nu.i nevoie, ma descurc.
- Ok, dar ai grija.
    I.am zambit, jenata de toata chestia asta, iar apoi m.am dus acasa, era tarziu... Mi.am amintit ca trebuia sa.l iau pe Peter si am dat sa ma duc sa ma schimb cand ma aud strigata:
-Sara...(era Peter), ce ma bucur ca ai venit.
- Ce?!... Cum ai ajuns acasa?
- Bunica lui Kay mi.a spus ca el a rugat.o sa ma ia. A plecat acum 15 minute sau cam asa.
- Kay a facut asta?!
- Da, e super de treabă, parca ar fi fratele meu, dar totusi nu e.
Am inceput sa plang cand am realizat ca defapt eu sunt un monstru, nu un lup cu puteri supreme.
- Surioara, de ce plangi?
- Kay, de asta plang.
- Ce ti.a facut fratiorul meu?
- Nimic, eu i.am facut multe lui.
- Oooouuu..., el mi.a spus ca o sa faca orice pentru tine. Ca tine la tine la fel de mult cum tin eu, poate chiar mai mult, dar eu i.am spus ca nu e posibil.
Am râs si l.am luat in brate. L.am strans tare tare de tot:
- Surioara, nu mai pot sa respir.
- Te IUBESC! Stii asta, da?
- Da, stiu. Si si eu te iubesc! Kay mi.a spus ca mama s.a dus dupa tata, in strainatate, asa e?
- Da micutule, da.
- Si o sa se intoarca, nu?
- Sa speram.
- Da...( era cam trist, dar dupa a devenit din nou energic) Mie nu trebuie sa imi faci de mancare, mi.a facut bunica lui Kay.
L.am bagat in pat, am mancat, am facut un dus si m.am schimbat. S.a facut ora deja 22:00. M.am dus sa ma antrenez, dar parca nu eram nimic fara Kay, insa apoi m.am gandit la mama, la Peter, la tata si apoi m.am infuriat si am luptat. Eram aproape pregatita pentru noua mea putere.
M.am dus in camera mea, m.am bagat in pat pe la ora 1:20. Puteam sa o tin asa toata noaptea, inca mai aveam nervi in mine. Desi aveam multi nervi, tristetea i.a depasit ,iar lacrimile au curs siroaie. Avea dreptate, plang mereu, dar nu e din nimic.

Sambata, o zi intreaga de antrenament. M.am trezit cu faţa uda si ochii umflati de la lacrimi. I.am pregatit micul dejun lui Peter si mie, iar apoi l.am dus intr.un loc unde se putea juca cat vrea pana sa.l iau eu. Era in siguranta 100%... Totusi m.am mirat cum de n.a zis nimic despre fata mea vanata si unflata.
Am inceput sa ma antrenez, întărâtându.ma ca sa pot sa am nervi care sa imi stimuleze puterea. Pfff... putere..., nicio putere nu am in mine, Kay e mai puternic ca mine, m.a suportat atata, desi eu incepeam sa.l evit, sa nu.l mai bag in seama si sa îi dau numai treburi de facut. Dar de ce a facut asta? De ce pur si simplu nu m.a lasat balta? Oare pentru ca avea nevoie de mine ca sa îi invinga pe vanatori?
Mda..., multe intrebari, niciun raspuns. Uneori ma intreb de ce viata e plina doar de lucruri despre care nu poti sti sau afla ceva.

Era ora 15:45, trebuia sa ma duc sa.l iau pe Peter. Era inca acolo, se distra si s.a bucurat sa ma vada. L.am dus acasa si i.am dat sa manance. Am chemat.o pe Mimi sa ma ajute sa aiba grija de el cat timp eu eram plecata. Ma cunostea bine, stia ca s.a intamplat ceva, dar nu a pus intrebari. Imi e dor sa petrec timp cu ea, dar acum e ceva mai important la mijloc. Nu pot sa ma gandesc doar la mine, iar altii nu pot sa se gandeasca doar la ei, iar asta mi.a dat de gandit.
Dupa ce Mimi m.a sunat sa ma anunte ca Peter a adormit si ca ea a plecat am stiut ca deja e totul mai ok. Peter nu prea mai reusea sa doarma, dar totusi incerca. Nu stiu de ce, dar poate simte ceva, poate stie despre mama, sau cel putin banuieste.

Cat timp am stat in noapte, am vazut stelele, diferite constelatii, lumini mai mari sau mai mici, luna in diferite asezari, ba completa, ba incompleta, acum am inteles misterul noptii. Mereu am crezut ca e doar negru, nimic altceva, tacere, greieri si altele. Acum mi.am dat seama..., erau peisajele, care pareau desprinse dintr.un vis pe timp de noapte. Mai erau si unii oameni care aveau curajul sa faca ceea ce pe timp de zi nu pot, isi aratau adevaratele calitati, adevaratul potential. Desi nu simtim toti, luna ne mangaie, ne da alinare si incearca sa ne fie aproape. De aceea este sus pe cer, ca sa ne vada pe toti, sa aiba grija de toti si sa vada si ea la randu.i misterele noptii. Mistere care trebuie deslusite incetul cu incetul, iar eu am descoperit doar o mica parte din ele.

S.a facut tarziu, m.am dus si eu sa mananc ceva si m.am bagat la somn. Cand m.am trezit era deja ora 9:05, nu am dormit prea mult, dar am vazut ca Peter era deja treaz:
- Ce faci micutule, tot nu poti sa te odihnesti bine?
- Imi e dor de mama sau de bunica sau de tine sau de Kay sau de bunica lui Kay, chiar si de tine si Kay.
- Offf..., dar eu sunt aici.
-Nu, tu esti tot timpul plecata, iar Mimi sta doar pe telefon.
- Sunt groaznica, ai dreptate.
- Nu as spune chiar asta.
S.a ridicat in pat si a venit si m.a imbratisat de cap. Ma simteam asa groaznic pentru ceea ce mi.a spus, avea totala dreptate.
I.am facut de mancare, dar dupa m.am asezat pe canapea. Dorul ma coplesise si lacrimile iar au aparut:
- Tot Kay?( m.a intrebat Peter, iar eu i.am dat din cap, deoarece nu.mi iesea nimic pe gura.)... du.te si vorbeste cu el, are nevoie la fel de multa ca tine, sunt sigur. Daca stii ca ai grestit , de ce nu faci nimic sa iti indrepti greseala? Chiar lasi orgoliul sa te impiedice?
- De cand ai devenit tu asa destept?
- Kay...
- Bine, te duc la bunica si apoi ma duc sa vorbesc cu Kay.
- Iei!

Dupa ce bunica l.a primit pe Peter cu bratele deschise, eu m.am dus acasa la Kay. Dar era doar Greta:
- Stiti unde este Kay?
- Nu, copila. De 3 zile nu a mai stat acasa. Doar m.a rugat sa il iau pe ala mic de la gradi, apoi a plecat.
- Multumesc, Greta.

Am fugit, nu stiam ce sa mai fac, l.am cautat oriunde as fi crezut eu ca e, dar nu l.am gasit. Am sunat.o pe buni, si ea stia despre cearta dintre mine si el:
- Nu.l gasesc nicaieri. ~am spus eu ingrijorata ~
- Nu.ti pierde speranta , fetita mea.
- Sara , Sara, ... sunt eu, Peter.... Kay mi.a spus ca el deseori se duce si sta pe podul acela la sfarsitul padurii. Acolo a spus ca are o cabanuta pe care si.a construit.o mai de mult si ca sta acolo cand are nevoie de liniste sau sa se gandeasca.
- Peter, esti cel mai bun frate, te pup, pa.
Am fugit repede ,repede incotro m.a calauzit Peter. Iata cabanuta, si uite si podul, iar pe el sta Kay:
- Kay, Kay... ~ am strigat eu tare ~
S.a intors surprins cu faţa spre mine:
- De unde...ah... Peter. Ce vrei?
- Scuze.
- Ce?!
- Imi pare rau,bine? Am facut cea mai mare tampenie din viata mea. Nu voiam sa te ranesc, ai avut dreptate, eram prea obosita, nu mai gandeam logic. Mi.am dat seama ce gafa am facut dupa ce am vazut ca nu mai esti. Te.am cautat peste tot, nici nu stii cat de mult ma bucur sa te vad. Am fost o toanta ca te.am jignit si ca am spus ca sunt mai puternica ca tine, cand tu ai putut sa ma suporti asa snoaba si nesimtita cum sunt atata timp...(m.a oprit).
- Pai da, a fost cam greu....( a râs si eu la fel), dar e bine, nu mai continua, te iert. Inteleg ca erai stresata, aveai multe pe cap si iti era greu, te.am presat prea tare. Tot ce pot sa iti spun e ca te vreau inapoi, sa fim iar la fel.
"La fel" , adica? Nici macar nu eram impreuna, deci nu ma vrea cum il vreau si eu, sau vrea sa fac eu primul pas?
Poate nu era chiar un pas, dar de data asta eu m.am napustit asupra lui si l.am sarutat.... A durat ceva pana si.a dat seama ce se intampla, dar apoi a inteles si m.a prins de mijloc , iar eu îi ciufuleam parul cu mainile. Am stat asa cam 2 minute.
- Mi.a fost dor de tine. ~îi spun ~
- Si mie.
- Stii, cred ca azi n.ar strica o pauza de la antrenament.
Am zambit amandoi...