In Numele Traditiei

Nunta

Am pixul in mana dar ma uit blocata la cartea mare din fata mea. Langa mine este un barbat care se uita urat la mine dar nici urma de Ahmet. Probabil ca la ei, semnatul se face separat. Habar nu am, cert este ca in momentul acesta voi renunta la tot. La libertate si la viata.
-Nu pot semna! Chiar nu pot!
Barbatul de langa mine scoate intr-o fractiune de secunda un pistol de la spate si mi-l lipeste de frunte. Raman blocata cateva secunde si nu mai zic nimic. Numai mai pot face nimic in afara de a-mi promite mie si constiintei mele ca ma voi razbuna. Ma voi razbuna ca mi-au distrus viata. Trebuia sa fiu studenta la medicina, nu sotia unui turc care nici macar nu stie cum ma cheama! Dar voi scapa de aici intr-o zi si jur! Jur ca ma voi razbuna.
Cu lacrimi in ochi semnez hartia.
Iesim din camera ce a fost pregatita pentru a semna hartiile si ne ducem in curte unde niste dansatori isi misca trupurile in sincron pe melodia turceasca, ne asezam la masa plina cu fructe si tot felul de mancaruri de care nu am auzit in viata mea. Se pare ca toata lumea se distreaza...de ce nu pot sa am parte de o viata normala? De ce trebuie sa fiu maritata cu forta? De ce?!
Pe fundal se aude o melodie cunoscuta care ma face sa imi intorc privirea catre Ahmet. Este o melodie traditionala turceasca care este pusa si dansata de catre miri, bineinteles la nunta. De unde stiu? Sa zicem ca am avut un spectacol la liceu in care a trebuit sa invat dansul.
-Stii dansul?
Ma intreaba Ahmet privind la dansatori.
-Sa zicem.
-Dansezi?
Acesta se ridica in picioare intinzandu-mi mana jar ca sa nu il refuz nepoliticos, accept.
Oamenii incep a aplauda si a fluiera in timp ce noi ne miscam trupurile pe melodie. Eram fata in fata, privindu-ne unul pe altul de parca ne-am devora.
Ma invart incet si ajung cu spatele la el iar melodia se opreste.
Un barbat se ridica in picioare indreptandi-si arma spre cer, incepand a trage.
Tresalt pe moment iar spaima ma cuprinde. In ce lume am ajuns daca pana si la nunti se trage cu arma in aer.

Simt ca nu mai pot sa imi tin lacrimile in frau asa ca ma ridic de la masa si fug inspre dormitor.

Deschid usa si ma pun pe marginea patului. Lacrimile imi curg pe fata.

In camera intra Hatice si ma priveste cu ura , ca de obicei..

-Tu! Nu ai dreptul sa plangi! Fiul meu trebuia sa se casatoreasca cu o fata de-a noastra! Nu cu una ca tine , cu pacatul in picioare!

Sunt pacatul in picioare...pacatul in picioare...creierul meu nu se gandeste la nimic altceva. Sunt pacatul...

-De parca am avut de ales! Daca ati fi lasat lucrurile asa cum erau nu s-ar fi ajuns aici!

-Cum iti permiti? Tu tipi la mine?! Tu!?!
Ma trezesc cu o palma peste fata.
Grozav! Nici nu sa dus cealalta vanataie ca mai adaug una. Imi pun mana pe obrazul lovit si lacrimile imi curg mai tare. Asa voi trai? Voi fi batuta in fiecare zi?

-Mama!

Aud vocea bine cunoscuta a lui Ahmet.

-O singura data daca te mai atingi de ea....

Se pare ca mama lui s-a cam speriat , vazandu-i fata socata.

-Lasa-ma sigur cu ea. Ii spune pe un ton dur acesteia iar aceasta pleaca.

Nu mai pot! Fac singurul lucru care imi trece acum prin minte, adica acela de a-l imbratisa pe Ahmet.
Acesta ma strange la pieptul lui si ma mangaie pe cap. Ce bine ma simt aici, ma simt protejata, iubita...

-Calmeaza-te , o sa vezi , cu timpul te va indragi.

-In cat timp Ahmet? In cat timp? Niciodata nu voi putea fi sotia perfecta, nu sunt musulmana Ahmet! Niciodata nu voi intelege traditiile voastre...mama ta avea dreptate, sunt pacatul....
Nu imi termin fraza ca buzele imi sunt acaparate intr-un sarut. La inceput am respins sarutul dar dupa m-am lasat purtata de val. Parca corpul nu mai asculta de creier. Ne desprindem din sarut si ne uitam unul la altul pret de cateva secunde.

-Haide, lumea probabil se intreaba unde suntem. Spune Ahmet zambind. Ce a fost asta...am mai sarutat baieti dar nu a fost la fel de intens. Nu am avut niciodata acel sentiment de fluturi in stomac ca acum. Este posibil sa....nu cred ..este o prostie...sper.

Dupa ce petrecerea sa terminat m-am dus in camera sa ma schimb de rochie. Trebuie sa ma intorc sa o ajut pe Deniz si bucatareasa sa stranga masa. Ma duc la Deniz si strang de pe masa farfuriile dar mana ei ma opreste.

-Ne descurcam stapana.

Stapana? De unde pana unde?

-Nu imi spune stapana , sunt Ema pentru tine si oricine alt cineva, iar eu vreau sa te ajut. Este vreo problema in asta? Spun razand.

-Nu....dar daca va vede stapanul..

-Ce poate sa-mi faca daca car niste farfurii. Doar nu ne va duce in beci. Si incepem sa radem amandoua dar o voce ne intrerupe.

-Poate ca stapanul vă va inchide in beci. Era Ahmet. Ii recunosc vocea dintr-o mie. Spune el sarcastic.

-Poate nu. Ma uit eu la el dupa care ma intorc cu spatele la el si ma duc la bucatarie cu farfuriile in mana si pun o parte in chiuveta. Acesta vine din spatele meu.

-Stii ca nu esti obligata sa strangi masa. Imi spune acesta la ureche cuprinzandu-mi soldurile din spate.

-Asa sunt invatata. Daca nu voiam crezi ca mai eram aici?

Ma intorc cu fata la el, in mana fiind farfuria pe care voiam sa o spal.
Intr-un moment de neatentie o scap jos , aceasta spargandu-se pe picioarele mele. Proasta idee sa umblu fara papuci sau macar sosete. Ahmet a fost mai rapid ca mine si sa ferit. Usturimea incepe sa se accentueze iar eu doar imi strang ochii incercand sa opresc lacrimile ce ameninta sa iasa.

-Allah! Striga Ahmet si usa bucatariei se deschide , intrand Deniz.

-Stapana!

Ahmet ma ia in brate , stil mireasa si iese din bucatarie urcand scarile . Ochii mi se umplu de lacrimi si de data asta las picaturile sa curga. Ustura al naibii de tare!

Eram in camera, in bratele lui Ahmet. Incep sa ii strang camasa.

-Ustura. Soptesc muscandu-mi buza.
Ma uit la picioarele mele si ma injur in gand pentru asta. Sangele curgea , patand asternutul. Picioarele erau acoperite de sange , macar nu se vedea rana.

-Ahh...Ema...ce ma fac eu cu tine si cu incapatanarea ta?

-Ne suporti? spun  eu chicotind dar tresalt cand durerea se accentueaza.

- Deniz a sunat doctorul , trebuie sa ajunga.

Usa camerei se deschide , intrad un barbat la costum cu o servieta in mana .

-Ce-ati mai facut...spune acesta sarcastic.

-Farfuriile. Raspunde Ahmet razand.

- Nu stiu voi, dar eu nu imi simt picioarele de la durere! Spun nervoasa , ei stau si rad....

Doctorul ii spune lui Ahmet sa iasa din camera iar acesta face intocmai.

Ahmet pov.

Ies din camera si inchid usa in urma mea. Fata asta mi-a sucit mintile! Nu ma pot concentra la nimic, la birou degeaba merg , gandul imi este la ea, nu mai pot fi Ahmet cel impunator de altadata. Acum cand sunt in preajma ei fac glume si tot felul de chestii asemanatoare.
Cum a putut sa scape acea farfurie exact peste picioarele ei? Cum? Cat de neatent sa fi?

-Stapane....o aud pe Deniz soptind si ma uit la ea.

-Stapana va fi bine?

-Da, va fi bine. Se ocupa doctorul de ea acum.

Stau pe hol langa usa de cateva minute , la in moment dat aud vocea lui Ema.

-Ahhhh. Doare!
O doare...nu! Nu pot sa mai stau pe hol si sa astept! Intru inauntru si vad cum doctorul ii scoate un ciob din picior. Ma pun langa ea pe pat si ii iau mana intr-a mea.
Doctorul isi termina treaba in liniste si pleaca din camera.
Abia acum imi dau seama ca a adormit in bratele mele.