In Numele Traditiei

"Pai... Vezi Tu..."

Turcia

-Vreau rapoartele pana diseara! M-am facut inteles?
Le spune Ahmet angajatilor pe un ton aspru dupa care isi aseaza sacoul mai bine, zambind. Se intorsese in Turcia pentru doua zile pentru a rezolva problemele de la birou iar in seara asta trebuia sa se intoarca in Romania.
-Maine vreau sa fiti prezenti la nunta.
Angajatii raman muti. Habar nu aveau de vreo nunta iar acum se gandeau cine dintre ei se casatoreste.
-Amm.. Nunta cui?
Intreaba femeia de la receptie sperand din tot sufletul ca numai seful ei sa nu fie. Avea o obsesie pentru el iar asta era ultimul lucru pe care si-l dorea.
-A mea. Margaret, vreau o lista cu cei care vin la nunta din firma.
-Desigur.
-Sefu, glumiti? Intreaba femeia frustrata de ceea ce tocmai a auzit.
-De ce sa glumesc? Ma casatoresc, copii!
-Felicitari,sefu! Spune un barbat dintre cei prezenti.
-Bun, acum puteti pleca. Astept rapoartele.

Romania
Intre timp, Ema semna fisele de externare ale unor pacienti la receptie.
-Astazi, la ora 12:45 a avut loc un cutremur de 6,7 grade pe scara Richter in Turcia, orasul Mardin.
Ema se intoarse parca impuscata in momentul in care aude cuvintele reporterului.
Mai multi doctori se apropie de ecranul televizorului din sala de asteptare.
-Cele mai afectate cladiri au fost spitalul si firma marelui om de afaceri Ahmet Karakoyunlu despre care se stie doar ca era inauntrul cladirii in momentul dezastrului.
Ema alearga catre televizor pentru a vedea mai bine imaginile. Lacrimile nu intarzie sa apara.
-Ahmet...
Sopteste aceasta inlacrimata, iar, fara a mai putea rezista se sprijina de persoana de langa ea.
-Ema... Sotul tau era...
Aceasta aproba din cap.
-Echipele medicale prezente sunt depasite de moment iar in urmatoarele ore vor ajunge alte echipe din Istanbul pentru ajutor. Pana in prezent sunt 18 morti, 50 raniti si 30 disparuti printre ruinile cladirii.
-Trebuie sa mergem acolo.
Spune Ema parca trezita la realitate.
-Voluntari?
Colegii Emei se uita mirati la ea de parca ar fi o nebuna.
-Si cum ajungem pana acolo atat de repede?
Spune un barbat din multimea de doctori adunati in fata televizorului.
-De asta ma ocup eu, cine se ofera?
Un moment de liniste se aseaza in incapere.
-Ma ofer.
Spune Maggle ridicand o mana in aer.
Dupa care mai multi doctori ridica mana printre care si Andreas Freeman, Mia, Marco, Lexie si Andrew.
Ceea ce ei nu stiau era ca Ema avea drepturi egale ca si el privind mostenirea ceea ce implica tot ceea ce avea si el, masini, case, angajati personali... Elicoptere.
-Urcati astazi?
Colegii ei se uitau socati la Ema ce ii asteota in fata elicopterului cu un echipament medical de urgenta in spate.
-Dar... De unde...
-Sunt sotia unui om de afaceri, oare de unde? Urcati naibii odata!
Intr-o ora elicopterul ajunsese in Mardin.
Orasul era devastat, cladiri prabusite, oameni ce tipau de durere, plini de rani, unii chiar morti.
-Bun. Impartiti-va, stiti culorile in caz de dezastru. Verde pentru cei ce sunt bine, galben pentru cei cu rani minore, rosu pentru urgente iar negru...
-Pentru morti.
Completeaza Marco propozitia Emei.
-Ok, sa trecem la treaba, bafta!
Fiecare fuge in diferite parti iar Ema se duce direct catre soldatii ce scoteau un barbat dintre darapanaturi.
-Tensiune ridicata, piciorul a fost blocat sub o bucata de beton.. Posibil sa fie nevoie de amputare. Spune soldatul intr-o engleza stalcita.
-Nu se amputeaza nimic pana nu consider eu ca este cazul.
Soldatii il lasa pe ranit sub cortul unde erau ceilalti pacienti si pleaca.
Ema
Ii pun o perfuzie cu morfina barbatului si ii verific piciorul. Inca nu era necrozat deci mai putea fi salvat dar... Cunostintele mele erau depasite deoarece eu am studiat doar cardiologia si oncologia. Ok, gandeste logic, Ema. Se amputeaza doar in cazul in care nu mai este nicio sansa de salvare, iar acea parte a corpului afecteaza organele. De ce le afecteaza? Circulatie proasta, oprita. Adica sangele poate produce cheaguri.
-Iti voi face o injectie pentru a restabili circulatia sangelui.
Ii spun zambind barbatului in timp ce bag acul in mana lui.
Imi ridic privirea si privesc in jur. Era dezastru. Iar in acel dezastru se afla tatal copilului meu.
-Unde este fiul nostru?! Il vrem pe Ahmet! Duce-ti-va dupa el!
Aud vocea disperata a lui Hatice si ma intorc pentru a o gasi cu privirea. Era langa un soldat ce parea a avea un grad destul de inalt. Ma indrept catre ea in pas grabit iar acestia isi maresc privirile.
-Ema! Ce faci aici? Nu ar trebui...
O ignor complet pe Hatice si ma intorc catre soldat.
-Care este situatia? Cate persoane estimati ca au ramas blocate sub darapanaturi?
-Imi pare rau, nu am voie sa dau...
-Informatii? Fii atent la mine fiu de catea ce esti, sotul meu era in cladire la momentul cutremurului, vorbeam cu el la telefon iar la o ora dupa aflu de la stiri ca probabil a murit, ti se pare ca informatiile sunt confidentiale in acest caz?!
Barbatul ofteaza si se aseaza pe scaunul de dupa birou.
-Cum il cheama?
Spune barbatul oftand nervos.
-Ahmet Karakoyunlu.
De parca nu era destul de nesimtit, acesta pufneste in ras.
-Si ar trebui sa te cred? Femeia lui este in Bucuresti, care ar fi sansele ca ea sa se afle aici in acest moment?
Imi asez mainile pe biroul lui nervoasa privindu-l direct in ochi.
-"Femeia" lui este doctor, "femeia" lui are legaturi destul de puternice pentru a face rost de un elicopter in mai putin de o ora, si inca ceva confidential, "femeia" lui este insarcinata si cu hormonii intorsi impotriva ta. Asa ca spune-mi dracu situatia pana nu incep a sparge pe aici.
-Deci chiar esti Ema... Mi-a spus Ahmet ca esti incapatanata dar nu am crezut pana acum.
-I.. Il cunosti?
-Da.. Din ce stiu eu, este inca inauntru, dar la cum il cunosc, sigur traieste. Si... Zici ca asteapta un copil nebunul?
-Asta te intereseaza pe tine acum!?
Tip ca o descreierata incat persoanele ce erau in apropiere s-au intors cu fata la noi.
-Ok, ok, gata cu gluma, sub cladire mai sunt aproximativ cinci persoane, una dintre ele este Ahmet cu siguranta, chiar acum au intrat baietii pentru a cauta, momentan tot ce putem face este sa asteptam.
-Si nu puteai sa imi zici asta de la inceput?! Imbecilule!
-Hoopa! Nu crezi sa m-ai jignit destul pentru astazi?
-Avem nevoie de un doctor urgent!
Aud o voce masculina ce striga si ma intorc ca arsa, fug inspre barbatii ce stateau langa cladire.
-Sunt doctor, ce s-a intamplat?
-L-am gasit pe Ahmet Karakoyunlu, trebuie sa il scoata si este ranit.
Inima inceteaza in a mai bate atunci cand aud numele lui.
-In.. In ce stare este?
-Pai...
Nu apuca sa termine de spus ca niste soldati ies cu Ahmet de sub darapanaturi.
-Ahmet! Dumnezeule!
Strig in momentul in care il vad plin de rani dar.. Bine, era bine!
-Femeie nebuna.., Spune el ragusit, razand.
-Nebuna? Prostutule... M-ai speriat!
Ii spun soptind ultimele doua cuvinte in timp ce il imbratisam.
-Cum ai ajuns pana aici? Si insarcinata!
Mimez un zambet mecanic de parca as cere iertare. I-am cam fortat angajatii sa ma aduca aici cu elicopterul, nimic deosebit.
-Pai... Vezi tu...
Zambetul ii piere si ridica o sparnceana, banuieste el ceva, sigur si-a dat seama.
-Mi-ai folosit elicopterul.
Spune sigur pe el. Clara treaba, acum sper ca nu se supara!
-Ceva de genul...
Aud un chicot si ma intorc catre persoana respectiva, era imbecilul.
-Tu chiar nu ai ce face!
Ma rastesc aprinsa la el iar acesta isi ridica mainile in aer in semn de predare.
-Vad ca v-ati cunoscut.
-Ahmet, prietene, tot ce pot sa iti urez este bafta, femeia ta... Are tupeu, nu gluma.
Spune razand comandantul iar eu ma incrunt. Il asez pe Ahmet pe pat si incep sa il examinez. Ma uit la mana lui umflata si ridic o spranceana. O secunda pun mana pe ea si..
-Tu vorbesti, la ce femeie ai tu ma mir ca - auuu!
-Se pare ca avem un mire cu mana rupta.
Spun continuandu-mi treaba. Incep sa il palpez pe abdomen si la picioare in cazul unei hemoragii sau cheag dar nu are nimic.
-Te doare undeva?
-Da!
-Unde?!
Spun agitata iar acesta isi duce mana la inima.
-Imi tresalta inima cu o putere inimaginabila cand te vad!
-Vezi sa nu iti tresalte altceva... Un picior, o mana! - Nu mai glumi atat... M-am speriat foarte tare.
-Nu scapi asa usor de mine.
Ii zambesc dupa care ma asez langa el.
-Te-ai agitat destul de mult... Trebuie sa ai grija de tine, mai ales acum, Ema!
Imi aseaza o mana pe abdomen iar eu imi pun mana peste a lui.
-Stiu, stiu,nu trebuie sa imi repeti si tu.
-Ema! Avem nevoie de tine! Avem un pacient cu aritmie.
Imi spune Lexie oprindu-se din alergat in fata mea.
-Ai carat toata echipa ta de medici pana aici?!
-Amm.. Ma grabesc! Asa-i Lexie? Hai..
-Ema!
-Sa ne grabim, Lexie..
-Ema!Trebuie sa..
-Te iubesc! Ne vedem indata.
-Te odihnesti....
O iau la fuga catre pacient odata cu Lexie.
-Sa inteleg ca acum a aflat si el ca i-ai cam furat elicopterul si ne-ai adus si pe noi.
-Sa zicem...
-In fine, nu asta conteaza, pacientul a fost blocat sub beton, are aritmie.
-Da-ti epinefrina.