In Numele Traditiei

Cancer In Suflet

Era in jurul orei 8 seara iar Ahmet intra in dormitor dupa o zi lunga in care au vizitat mai multe rude, fiind inca in vacanta bine meritata la tara.
O priveste pe Ema ce statea intinsa pe pat dormind. Firele de par ii atarnau pe obraz iar gura ii era intre-deschisa, mainile inconjurandu-i abdomenul. Ahmet se asaza pe pat, langa ea, privind-o cu admiratie, ea era femeia care i-a infruntat familia, ea e femeia care indiferent de situatie a ramas alaturi de el, ea este femeia ce l-a facut sa traiasca pentru prima data. Puternica, iubitoare, inteligenta, frumoasa, indeplinea toate calitatile fizice si morale pe care orice barbat si le dorea. Doar ca la ei era o mica diferenta. Ei se iubeau. Nici macar destinul nu a putut distruge o asa dragoste, o dragoste pacatoasa, patimasa, o dragoste ce facea pana si vazduhul sa se teama de intensitatea ei. Se apleca asupra ei si o saruta dulce pe frunte, mangaindu-i spatele cu tandrete, era din ce in ce mai obosita pe zi ce trece iar asta il ingrijora, cearcanele ii aparusera sub ochii de un verde patrunzator ce l-au fermecat inca din prima zi in care s-au intalnit, dormea din ce in ce mai mult iar greturile nu incetau. Ahmet banuia ceva dar nu a dat prea mare importanta acelor ganduri, fiind distras mereu de ceva iar atunci cand Ema i-a explicat ceea ce s-a intamplat cu Natalia si Vlad chiar a dat uitarii acelor ganduri.
Frumoasa femeie din fata lui stramba din nas, semn ca se trezeste, ca prin urmare deschizand ochii. Cei doi se privesc zambind cateva secunde.
-Mi-a fost dor te tine.
Spune Ahmet sarutandu-i mana.
-Cat este ora?
-Opt.
-Atat de mult am dormit?
Ema se ridica putin, rezemandu-se de un cot pentru a putea sta mai bine. Ahmet continua sa ii sarute palma in timp ce Ema il privea dragastoasa.
-Trebuie sa iti spun ceva...
Spune aceasta zambind, parca si in tonul vocii ei simtindu-se fericirea. Avea de gand sa ii spuna despre sarcina, nu putea sa o mai lungeasca, nu avea rost. Da, ii era frica de reactia lui datorita acelor amintiri ce inca ii bantuiau pe amandoi, inca avea intrebari, oare erau pregatiti moral pentru un copil dupa atatea intamplari ce i-au traumatizat? Dar faptul era consumat deja. Bucuria de a avea un copil era ireprosabila iar temerile erau ceva normal in situatia lor dar nu puteau decat sa spere ca de data asta va fi bine, ca de data asta va fi cum vor ei.
-Ahmet.
Spune Ema ceva mai apasat, luandu-i obrajii in maini, indreptandu-i privirea catre ea.
-Sunt insarcinata.
Spune ea pe un ton cald, zambind.
Ahmet isi mareste ochii dandu-se mai in spate pentru a putea procesa informatia primita.
-Esti.. Insarcinata?
Aceasta da din cap in semn pozitiv iar, bietul Ahmet, fara a-si da seama, cade de pe marginea patului provocand un zgomot destul de puternic in sufrageria care se afla sub ei, candelabrul urias miscandu-se frenetic datorita impactului. Cei de la masa privind speriati catre candelabru. Erau toti, Bica, Mariana, Laurentiu, parintii celor doi, Vlad si Natalia care stiau deja despre ce este vorba si Alexandra.
-Ce Dumnezeu..
Sopteste bica in momentul in care se aud tipetele lui Ahmet care, in mare parte spuneau "Allah, calmeaza-te, Allah", pe un ton grav iar vocea Emei ce era foarte slaba, auzindu-se doar un slab "Ahmet, ce faci? Calmeaza-te!"
Din exterior, puteai jura ca cei doi se cearta iar Ahmet mai are putin si sparge ceva, Ema incercand sa il impiedice dar nu era deloc asa.
In realitate, Ahmet sarea, cand pe pat, cand prin camera, acest lucru amplificand iluzia unui scandal pentru cei de jos, bucurandu-se, spunandu-i sotiei sale sa se calmeze desi cel care trebuia sa se calmeze era chiar el. Ema incerca din rasputeri sa il faca sa se abtina macar, de dragul bietei podele ce nu mai avea mult si ceda si ea.
Ahmet sare din nou pe pat si o saruta pe frunte si maini.
-Nici nu ai habar cat de fericit m-ai facut.
Cei doi se privesc secunde in sir pana cand vocea lui Ahmet sparge linistea.
-Hai! Trebuie sa le spunem marea veste!
-Ce? Acum?!
-Atunci cand?!
Ahmet o prinde de mana pe Ema si o trage dupa el catre sufragerie, fiind aproape de a cadea pe scarile ce pareau ca nu se mai sfarsesc.
Cei de la masa se ridica brusc in picioare uitandu-se la cei doi zapaciti ce tocmai ajungeau in fata lor tinandu-se de mana.
Stau cateva secunde privindu-se blocati unii pe ceilalti.
-VOI DEVENI TATA!
Tipa Ahmet, tinand-o in continuare pe Ema de mana.
Toti incep sa exclame de bucurie in momentul in care aud vorbele lui Ahmet ce o saruta pe frunte pe Ema.
-Felicitari copii! Ma bucur pentru voi!
Spune bica luandu-i in brate pe viitorii parinti.
-Doamne! Voi fi bunica! Eu! In sfarsit!
Spune mama Emei imbratisandu-si fiica fericita.
Apoi, pe rand, fiecare i-au imbratisat pe cei doi.
-Buun. Dar avem o mica problema.
Spune Vlad zambind tinand-o de mana pe Natalia ce parca stralucea de fericire.
Toata lumea isi indreapta atentia catre cei doi privindu-i curiosi.
-Credeti ca rezistati cu doi odata?
-Doi ce?
-Doi nepoti.
-Doi?
Vlad ridica doua degete privind amuzat pe sub gene reactia mamei mele care ii imita gestul, ridicand doua degete uitandu-se confuza.
-Ai! Doi! Doi nepoti! Vai! Nunta! Voi doi trebuie sa va casatoriti cat mai repede!
Striga mama facandu-si in continuare planuri de nunta, botez, invitati, mancare si tot asa. Era bucuroasa. Extrem de bucuroasa.
O alta sesiune de exclamatii si imbratisari a urmat, de data asta in centrul atentiei aflanduse Vlad si Natalia.