In Numele Traditiei

Mereu Si Intotdeauna

Fratele meu. El a facut asta, sange din sangele meu! Inca nu imi vine sa cred ca el chiar a încercat sa ii faca asta copilului meu.

-Poti pleca. Si transmite-i lui Devrim ca nu va ramane asa.

Eram nervos peste masura dar panica ma cuprinde cand imi amintesc cum am lasat-o pe Ema atunci cand am fugit dupa femeie.

***

-Ema...

Soptesc cand intru in camera soției mele care dormea dusă.
Ma asez pe scaunul de langa patul ei si ii strang mana si mana mea.

-Te iubesc atat de mult...Allah stie cat de mult imi doresc copilul asta.

-Domnule Ahmet, as vrea sa va spun ceva dar nu aici.

Doctorul imi pune o mana pe umăr iar eu il ascult, iesind impreuna cu el din salon.

-Ce s-a intamplat doctore?! Cum este soția mea? Dar copilul?

-Acea femeie i-a injectat o substanta care induce travaliul si ne-a fost foarte greu sa o stabilizam.

-Domnule doctor, copilul meu cum este? Asta ma intereseaza pe mine!

-Ahmet! Doamne Dumnezeule, ce s-a intamplat? Este bine? Sunt bine?

Bunica si restul familiei, asta imi mai trebuia, alte explicații de dat.

-Imi pare rau. Trebuie sa scoatem copilul inainte ca mama sa aiba complicatii. Intram in operatie in 10 minute.

Ma întorc cu fata la familie, asta însemnând Alexandra, mama si tatal Emei, bica si Mariana. Ce poate fi mai perfect decat atat, sa dai explicatii unor oameni la care tii, cum ca fiica respectiv nepoata lor a fost pe punctul de a muri datorită familiei tale.

-Ahmet! Ce se intampla?!

Alexandra face un pas in fata si ma priveste cu ochii plansi.

-Imi pare rau. Nu sunt cel mai bun sot dar jur pe numele lui Allah ca o iubesc si ca nu mi-as fi dorit sa i se întâmple asa ceva.

-Ahmet! Vorbeste clar!

- Din cauza familiei mele Ema...a...
Nu mai pot vorbi. Sunt gatuit de durerea ce imi cuprinde sufletul, vrand parca sa il sfasie.

Mâinile mele se amesteca cu parul si, nemaiputând sa stau in picioare ma las moale pe perete, ajungand pe jos. Nu mai pot decat sa privesc intr-un singur loc. In gol.

Alexandra începe sa plângă iar bunica isi pune mâinile la gura socata. Din vina mea si a familiei mele s-au intamplat toate astea, le-am distrus vietile.

Fratele Emei intra pe holul in care ne aflam trantind usa, este nervos, foarte nervos, indreptandu-se catre mine iar in secunda doi, gâtul imi este prins intr-o stransoare din care scap cu greu.

-Nenorocitule! I-ai distrus viata surorii mele!

Nu sunt in stare sa mai spun ceva. Are dreptate intru-totul.

-Gata...Vlad...încetează! Nu vezi ca si el este distrus?

-El!? Distrus?! Doamne-ajuta! Habar nu are ce mult insemna acel copil pentru sora mea! Habar nu are cat isi dorea sa fie mama!
Tipa el, luandu-si mainile din gatul meu, incepand a gesticula nervos.
-Dar tu stii cat imi doream si eu acel copil?! Tu nu realizezi acum din cauza furiei dar eu am fost tatăl acelui copil si ceea ce simte sora ta acum, simt si eu! Crezi ca eu am vrut sa imi omor copilul? De ce crezi ca am venit in Romania?! Am vrut sa o apar de familia mea, nu sa ii fac mai rau si pot sa jur ca tata nu stie ca fratele meu a facut asta! Tata nu si-ar omori in veci nepotul!
Usa camerei in care era Ema se deschide. Era pe o targa, adormita si palida. Eu i-am facut toate astea. EU!
Le fac un semn asistentelor sa se opreasca. Ma aplec si o sarut pe frunte.
-Te iubesc. Mereu si intotdeauna o voi face.
Asistentele pornesc catre sala de operatii lasandu-ma privind in gol.
Ies din clădire mai nervos ca niciodata, trantind usa de la sectie.
Ce mama naibii ar trebui sa fac acum? Umblu pe străzile orasului ca un nebun, fara nici o tinta.

-Ahmet!
O voce ma opreste din drum. Nasa Emei.
-Stai. Te rog, nu il asculta pe Vlad, este foarte protectiv cu sora lui. O iubeste, toti o iubim dar el este mai...impulsiv.
-Nu il condamn. In situatia asta as fi reactionat mult mai rau.
Are dreptate! Sunt un monstru si cred ca dupa toata treaba asta ar trebui sa plec. Ii fac rau. Mereu, oricat as incerca sa o protejez.
-Te înșeli. Stiu ca le vrei binele dar nu rezolvi nimic daca pleci. O vei distruge!
-Dar macar va trai. Isi va trai viata asa cum merita.
-Nu poti face asa ceva. O iubesti prea mult iar parasind-o o vei face bucățele, si pe ea dar si pe tine. Nu ii face asta. Dar mai ales, nu iti face asta tie.
-Pf!
-Eu? Eu!? Eu nu am nici o importanta, nu pe mine vrea sa ma omoare! Pe ea!
-Ahmet. Nu...
-Pleaca! Acum!
Tip catre Mariana care ma priveste cu mila.
S-a intors inapoi in spital iar eu am ramas pe treptele spitalului privind in gol.
Cum puteau sa imi faca asa ceva? Familia mea, sange din sangele meu. Dar oare ce se va intampla cu oamenii din mardin? Odata ce eu am plecat nu a mai ramas nimeni acolo de incredere care sa mai opreasca numarul imens de crime.
Nu pot sa ma pierd cu firea, nu in momentul asta.
Telefonul incepe sa imi bazaie in buzunarul blugilor asa ca il scot si raspund. Era tata.
-Fiule.
-Mai ai tupeul sa suni? Dupa tot ce s-a intamplat?!
-Acum am aflat! Jur ca nu stiam!
Eu te-am sunat pentru alt motiv. Devrim vrea sa iti ocupe locul cat esti plecat si stii prea bine cate probleme ne-ar cauza daca intra el in functia de aga.
-Si tu vrei sa ma intorc doar pentru ca el este un imbecil? Ca el vrea putere dar nu stie cum sa o gesticuleze? Esti patetic.. Si da, ma voi intoarce. Dar nu pentru voi.

Si ii inchid. Imi acopar fata cu palmele si scot un urlet de parca as vrea sa scot toata durerea ce o simt acum. Pentru copilul meu, pentru viata mea, pentru iubirea la care trebuie sa renunt.