TICĂLOSUL

Capitolul doi

Devon Maxweel

— Știi că ai un nou vecin? Vocea prietenei mele mă surprinde cu o întrebare. Am un nou vecin? mă întreb în sinea mea. De când și până unde?

— Nici măcar nu locuiești în blocul ăsta și tu știi că am un nou vecin, îi spun căutând prin dulap zahăr.

Am tot spus că o să mă duc la cumpărături, dar m-am luat cu alte treburi și am uitat. Totuși, știam ca mai aveam.

— Devon, scumpa mea prietenă, eu aflu tot. Și mai știu ca e foarte sexy vecinul ăsta al tău. Mă gândeam că poate ți-o pui cu el o noapte și așa ai stat pe tușă vreun an și ceva! îmi face cu ochiul, iar eu m-am întors la ea cu gura căscată.

— Emma! strig șocată și arunc în ea cu ce prind în mână, mai exact un șervețel. Începe să râdă și ia șervețelul de jos, aruncându-l la gunoi.

Ea e Emma. Cea mai bună prietenă a mea. O cunosc de când mă știu și a fost mereu lângă mine, la bine și la rău. Fără ea, eu nu aș fi supraviețuit, mai ales după plecarea lui Hayden și după tentativa de viol al tatălui meu.

Hayden...

Numele acesta încă îmi dă fiori. Nu l-am putut uita niciodată. Alături de el am avut cele mai frumoase clipe, m-a făcut sa uit de tot și de toate atunci. M-a făcut sa zâmbesc, sa rad cu lacrimi, sa fiu fericita, sa fiu eu însămi.

Dar atunci când el a plecat... o parte din mine a murit. O parte din mine s-a dus odată cu el, acea parte nici nu știu dacă mai exista, am rămas fără ea. Dacă l-as avea acum în fața mea pe Hayden Styles, l-as da dracu' în secunda a doua.

Îl urăsc așa mult! Pentru mine este egal cu zero, la fel și cu tatăl meu. De când mama a murit, el a început să abuzeze de mine, ba mă bătea, mă lăsa nemâncată, de fiecare dată când venea cu o femeie acasă, mă închidea la subsol sau mai rău, mă lega de un scaun în camera lui și mă obliga să fiu de față atunci când el era în acțiune. Am rămas cu sechele, iar fără ajutorul mătușii mele și mama Emmei, eu aș fi ajuns la spital sau mai rău, moartă. Le sunt recunoscătoare că m-au ajutat să ies din acel iad.

Iar în Hayden am avut o imensă încredere în el. Nu m-am așteptat să mă lase așa, în acel dezastru, știind că tatăl meu e un nebun. El a plecat fără să de-a niciun semn sau măcar un mesaj de rămas bun. A plecat și dus a fost.

— Devon? tresar și o privesc pe Emma care se uita îngrijorată la mine. Iar te gândești la el? mă întreabă și eu aprob ușor din cap. Oh, scumpa mea, dă-l dracu', el a pierdut nu tu! Tu vezi-ți acum de vecinul ăla, el e mult mai sus față de nemernicul ăla.

— Emma, mai lasă-mă cu vecinul ăsta al meu. O fi sexy el, dar momentan nu îmi pasă.

— Momentan! mă avertizează ea ridicând degetul arătător în fața mea. O sa țin minte asta!

— De ce suntem noi doua prietene? Și unde dracu' am pus zahărul ăla? întreb frustrată și deschid un sertar sa văd dacă e acolo. Ce sa vezi? Am găsit suportul în care e zahărul, dar e gol.

— Te-ai gândit ca poate nu mai ai? Emma mă întreabă și își ia un măr din bol.

— Tocmai am aflat acum ca nu mai am. Am ridicat suportul și i l-am fluturat în fața ei.