TICĂLOSUL

Capitolul șase

Devon Maxweel

Mă uit la persoana din fața mea și nu îmi vine să cred cât de credulă am fost și i-am acceptat avansurile, dacă îi pot spune așa. Nedyah sau mai nou Hayden, se uita șocat la femeia din fața noastră și la copilul ce l-a strigat unchiule.

Deci Emma a avut dreptate, chiar foarte mare dreptate. Iar eu, ca o proasta am crezut in vorbele lui.

— Am întrerupt ceva? femeia întreabă și mă uit încruntată la ea. Hayden? îl întreabă pe bărbatul ce stă în fața mea, iar eu îmi îndrept privirea spre el.

— Deci, Hayden, nu? îl întreb în batjocoră și îl împing de lângă mine.

— Edward, scumpule, hai să intrăm înăuntru, îi spune fiului său, iar băiatul asculta de mama sa și o ia de mana.

— Devon, încearcă să îmi explice, dar îi fac semn cu mana ca să tacă. Chiar nu aveam nevoie de scuzele lui, chiar deloc. M-a mințit într-un fără de hal. Nu îl credeam în stare de așa ceva.

— M-ai mințit în legătură cu numele tău, îi spun și mă întorc cu spatele la el, incercand sa scap de privirea lui.

— De fapt nu te-am mințit, doar mi-am întors numele invers, îmi spune și eu râd.

— De ce? îl întreb direct și îl aud oftând și mi-l imaginez trecând-și cu mâna prin păr. Vrei iar să mă faci să te iubesc și tu mă lași din nou, nu?

— Așa am vrut, îmi răspunde sec și mă întorc spre el nervoasa. Nu te-am lăsat atunci, Devon, am fost nevoit să plec, înțelege!

Așa a vrut? Doamne, cât pot să îl urăsc în momentul ăsta!

— Ok, ii spun, am terminat aici, continui și îmi iau sacul de jos și încerc să plec de lângă el, dar mă oprește.

— Devon..., îmi spune dar îl opresc iar. Nu am nevoie de scuzele lui, nu mai am nevoie de el de când a plecat. Îmi pare rău, spune și îmi simt ochii umezindu-se.

Nu! Nu pot să plâng acum. Nu de față cu el! Chiar daca m-a rănit îngrozitor, nu îl pot ierta. M-a mințit în legătură cu numele lui și nu înțeleg de ce a făcut-o. Nu i-am făcut nimic lui, i-am fost o prietena devotată, iar el doar și-a bătut joc de mine.

— Îți pare rău? țip și las sacul jos și mă întorc spre el mai nervoasă. Îți pare rău? repet și putin îmi pasă de vecinii care mă aud in momentul ăsta. Ți-ai bătut joc de mine acum, Hayden. Nu ți-a pasat deloc de mine, de ce am pățit după ce ai plecat. Știi ca am ajuns la spital mai mult moartă decât vie? Știi că aproape am fost violată de tatăl meu? Nu, nu ai de unde să știi! Ai avut mereu o viața perfectă, o familie perfectă. Iar eu? Eu am fost o cauză pierdută, o mama moartă, un tată bețiv și drogat care-și bătea joc de mine în toate felurile posibile...

Spun tot ce am pe suflet și îi ignor privirea. Nu voiam milă, nu voiam milă din partea lui, nu voiam nimic de la el. Voiam doar să fii lăsată în pace, să fiu singură, să îmi pot limpezi mintea.

— Devon, asculta-mă, te rog, rostește serios și vine spre mine apucându-mă de umeri, făcându-mă să îl privesc in ochi. Nici nu mi-am dat seama ca plângeam, plângeam de față cu el.

— Nu am vrut deloc să te las singură, în niciun fel, am vrut să rămân aici, cu tine, dar mama și tata nu au fost de acord. M-am gândit mereu la tine, în fiecare secunda, Devon. Nu te-am putut scoate din minte deloc. M-am gândit că ești moartă, că ești dispărută, te-am căutat atunci când am sosit aici, dar nici urmă de tine. Iar atunci când te-am văzut în fața ușii mele, cerând zahărul ăla afurisit, am știut ca e mana destinului. Poate că am fost un ticălos că nu ți-am spus cine sunt, dar așa am simțit. Îmi pare al dracului de rău că s-a întâmplat asta!