TICĂLOSUL

Capitolul doisprezece

Devon Maxwell

Privesc ecranul telefonului și încerc să nu izbucnesc în plâns, aici, de față cu toți. Nu știam cine este, nu știam nici ce vrea de la mine sau dacă îl cunosc măcar. Nu știam nimic, decât doar că cineva îmi trimite mesaje de pe un număr necunoscut.

Simt o mâna pe umărul meu și corpul meu tresare, întorcându-se spre cel ce m-am atins. Îmi ridic capul și îi întâlnesc privirea lui Hayden. Mă privește îngrijorat și îmi vinea să urlu și să plâng în același timp, nu mai suportam viața asta, oricât aș masca-o eu.

— Cine este? mă întreabă și îl privesc fără să spun nimic.

Nu puteam scoate niciun cuvânt pe buze, eram într-o stare de șoc și oricât aș încerca să fiu tare, eșuez.

— Devon? îmi strigă numele și eu mă arunc în brațele lui, simțind nevoia de a avea pe cineva lângă mine. Știu că mâine voi regreta gestul pe care l-am făcut acum, dar puțin îmi pasă. Am nevoie de cineva și acel cineva e Hayden. Brațele lui mă strâng și mă lipește cu totul de el.

— Totul e bine, șoptește cu buzele lipite de fruntea mea și oftez. Vrei să pleci? mă întreabă șoptit la ureche și aprob din cap.

Mesajul pe care l-am primit mi-a distrus seara pe care am plănuit-o cu Emma.

Îmi ia geanta și telefonul și ne îndreptăm amândoi, unul lângă altul, spre ieșire. Am început să tremur atunci când am ieșit afară, iar Hayden mi-a dăruit geaca lui. Ajunși la mașina lui, am intrat amândoi în ea și am stat tăcuți câteva minute fara sa spunem nimic, doar uitându-ne amândoi în față.

— Ești bine? sparge el tăcerea și îmi întorc privirea spre fața lui. Încă nu știam dacă sunt sau nu bine, eram într-o dilemă.

— Nu știu, îi răspund și ochii mei cad spre mâinile lui care sunt pe volan. Sunt atât de mari și aspre și oricât aș minți, vreau să fie al meu, să mă strângă în brațe, să mă facă a lui, dar orgoliul meu e prea mare.

— Te pot ajuta cu ceva? mă întreabă îmi scutur capul, încercând să fac ca imaginile din capul meu cu el, să îmi dispară.

— Da, spun fără să vreau și îmi vine să mă plesnesc peste față. Se uită la mine întrebător, așteptând să continui. Vreau să mă duci acasă și după poți pleca, îi răspund într-un final.

Oftează și pornește mașina, plecând din parcarea clubului.

Pe tot parcursul drumului, am stat amândoi liniștiți. El cu condusul lui, iar eu cu gândurile mele. Mă simțeam obosită, foarte obosită și nici măcar nu am făcut nimic astăzi, dar pur și simplu mesajul acela m-a dat peste cap, iar acum că îl am pe cap pe Styles, a cam agravat lucrurile.

Am decis acum câteva zile să stau departe de el, să scap de gândurile și visele cu el, dar oricât aș încerca eu acest lucru, pur și simplu nu pot să fac asta. El este mereu in mintea mea, bâzâie acolo și-n stânga și-n dreapta.

Am coborât din mașină și am strâns mai bine geaca în jurul umerilor mei. Am mers spre intrarea blocului cu Hayden în urma mea. Îi simțeam privirea asupra me, mă făcea să simt anumite lucruri, mă făcea să nu mă simt eu așa cum sunt obișnuită.