A love tithe - O fărâmă de iubire

Chapter 5

-Blythe-

Cuvintele alea, ''Tatăl tău cum ar vrea să fi?'' îmi invadează mintea. Tatăl meu nu ar fi fost deacord să mă schimb pentru nimic, și cu atât mai puțin pentru el. O lacrimă se prelingea pe obrazul meu fin. Poate e stupid ce fac, dar voi reveni la normal, așa cum am fost în totdeauna: preocupată de cum arăt.

M-am gândit atât de mult la asta încât am uitat de ... Kay .. Mi-a spus "frumoaso", tipul ale cărui sentimente nu le cunoaște nimeni fiindcă habar nu are să le exprime mi-a spus că sunt frumoasă. Haha, aproape că râd.

...

Asta nu, asta nu ... De când am haine atât de oribile? E clar, trebuie să merg la cumpărături.

Am căutat prin grămada de haine oribile și am găsit într-un final o pereche de blugi negri, un maieu alb strâmt care îmi pune în evidență toate curbele corpului, dar nu exagerat fiindcă merg totuși la școală și o jachetă neagră cu sclipici în zona umerilor. M-am machiat puțin și nu foarte strident. Părul meu aproape blond l-am ondulat, iar buclele mele stau răzlețe pe spatele meu. M-am încălțat cu niște ghete negre cu toc și am coborât jos.

Amaris își mânca porția de lapte cu cereale și vitaminele zilnice fiindcă organismul ei nu le poate produce. Mama intră în bucătărie ușor surprinsă.

— Blythe? spune mama de-a dreptul uimită acum.

— Da?

— Nu pot să cred, ți-ai revenit? Asta e fata mea perfectă! spune mama încercând să mă îmbrățișeze.

— Nu, mamă! Nu vom mai avea din nou aceeași problemă! Nu sunt,nu am fost, nu voi fi si nici nu vreau sa fiu perfecta! Vreau sa fiu asa, asa cum ma simt eu bine. Mi-ai dictat destul ce să fac până acum! De acum sunt cum vreau eu să fiu! Chiar dacă fac și alegeri mai puțin inspirate și chiar dacă nu o să am întotdeauna zile în care o să arăt bine, este viața mea și am de gând să o duc pe proprii și imperfecții umeri ! îi spun eu mamei lăsând-o mută la propriu.

Până acum doi ani când am devenit tocilara iremediabilă adică o cauză pierdută pentru mama, mă obliga să arăt cum vrea ea, să mă comport cum vrea ea, adica într-un cuvânt : Perfect. Păstra aparența de familie fericită, dar să fim serioși, nu mai suntem o familie fericită de acum doi ani. Dependența pentru perfecțiune a rămas un defect al mamei. De aceea o adoră pe Amaris, este perfectă, arată perfect, se comportă perfect și toate astea fără să fie obligată sã pară așa. Ea chiar este perfectă. Măcar una dintre fetele mamei să fie cum își dorește ea.

— Bly, ești frumoasă! spune Amaris cu vocea ei angelică.

— Merci, Ama! Și tu! spun eu îmbrățișând-o și luându-mi la revedere.

— Pa, mamă!

Ajung la școală peste o oră și jumătate de mers pe jos pe tocurile astea și deja mă dor picioarele. Mașina mea este în service, am avut o mică "neînțelegere" cu copacul de lângă locul meu de parcare.

  O frică imensă m-a cuprins cand am vazut deja două priviri aruncate pe mine. Nu vreau să fiu din nou diva școlii, vreau doar să mă simt bine așa cum se simte orice fată, și anume : FRUMOASĂ.

  Am intrat pe ușile care păreau deodată imense. Toate privirile erau lipite de mine. Mii și mii de priviri uimite. Într-un colț stătea și Rahman rânjind.

— Blythe is back. spune el apropindu-se

— Să ști, raspund eu ușor nepăsătoare.

— Și Tiffany ?

— Ce e cu ea ?

— Te-a văzut ?

— Nu...încă, zic citindu-se fărâma de oarecare teamă în vocea mea.

  Tiffany, of, am și uitat de Tiffany! Am fost cele mai bune prietene, divele școlii. Eu,ea și Bliss. După ce eu am ''decăzut'', Bliss a scăzut în popularitate, iar ca imaginea perfectă a lui Tiffany să nu fie afectată s-a îndepărtat de noi, între timp noi devenind dușmance. Aș putea jura că Tiffany este fiica mamei mele. Amândouă sunt atât de obsedate de perfecțiune și atât de false. Mă bucur că falsitatea nu este moștenire de familie atât pentru mine cât nici pentru Amaris.

— Bly! Bly, mai ești aici? spune Bliss trezindu-mă la realitate.

— Da,da. Ce spuneai?

— Tocmai spuneam că Tiffany o să moară de ciudă când o să te vadă. Pun pariu că deja a auzit despre tine și te caută prin toată școala să se convingă că e adevărat.

— Cred că nu o să mă caute prea mult.

— De ce nu ?

— Tocmai e în spatele tău.

— Blythe! Ce e cu tine, tu.... spune Tiffany fiind întreruptă de Bliss.

— Da, ea este din nou ea și nu are nevoie de prieteni ca tine !

— Tu să taci, Bliss ! Sau ai uitat ce s-a întâmplat la petrecerea de Crăciun din clasa a X - a ?

— Eu.... este întreruptă Bliss la rândul ei de Tiffany.

— Ai o scuză ?

— Las-o împace, Tiffany ! Care e problema ta ?! spun eu luându-i apărarea lui Bliss.

— Ști prea bine care e problema mea ! B.A.LPC ! Un singur lucru îți spun ! Să nu îndrăznești ! zice Tiffany apoi trece pe lângă mine împingându-mă ușor spre dulapuri.

  Toată școala vorbea despre întâlnirea mea cu Tiffany și deja au început să scornească zvonuri în legătură cu B.A.LPC.

  Am fost la ora de algebră, apoi m-am întâlnit cu Bliss fiindcă amândouă aveam câte ceva de aflat una de la alta.

— Spune tu prima ! îi spun eu lui Bliss

— Nu. Spune tu prima fiindcă te vei supăra pe mine și nu îmi vei mai vorbi. spune Bliss cu o ușoară agitație în voce

— Bine... B.A.LPC înseamnă Balul Absolvenților din La Paz Cour. Tiffany vrea coroana.

— Evident îi e teamă să nu îi furi coroana.. spune Bliss gânditoare. Ce-ar fi dac- continuă ea, dar este întreruptă de mine

— Bliss! E rândul tău! Spune-mi ce a vrut Tiffany să zică în legătură cu petrecerea aia ?

— Ei bine... Atunci am băut puțin și... Am rămas singură într-o cameră cu Mitch... Iar el m-a sărutat, dar jur că doar atât! Eu n-am avut nici o intenție, pur și simplu el a sărit pe mine. Tiffany a intrat exact atunci și a înțeles altceva... De atunci mă tot șantaja amenințându-mă că îți va spune, iar eu am crezut că te vei supăra...

— Nu, nu m-am supăra... Știu că așa era Mitch... Cât mă bucur că am scăpat de el... Chiar dacă l-am iubit, mi-a trecut... Numai vreau să iubesc niciodată. spun eu abătută, iar Bliss începe să chicotească, eu urmând-o.

  Eu nu vreau să câștig coroana B.A.LPC. Știu sigur că n-aș avea nici o șansă în fața lui Tiffany...