A love tithe - O fărâmă de iubire

Chapter 11

-Blythe-

  Brioșe, ciocolată, înghețată, tarte, caju si, bineînțeles, kulfi - desertul indian favorit al lui Kay. Toate astea într-un coș frumos ornamentat cu bujori, floarea pe care Kay a cules-o si mi-a dăruit-o când am avut acea mică "excursie" sub clar de lună. Fiecare detaliu din coș și de pe el au legătură cu momente din puținele noastre întâlniri.

  Chiar acum mă aflu în fața ușii casei în care Kay este blocat. Țin coșul în mâna stângă, iar cu mâna dreaptă apăs butonul roșu al soneriei. Da, așa e... Toate astea pentru... iertare ? Exact, aștept să fiu iertată de Kay fiindcă... l-am "arestat" în casă ? Sunt singura căreia îi vine oarecum să râdă când se gândește la toate astea ? Știu, sunt ultima persoană căreia ar trebui să îi vină să râdă, dar e prima oară când se întâmpla ca eu să fiu motivul pentru care cineva să fie arestat... Iar acel cineva este iubitul meu... Dacă nu mă opresc acum o să mă doară burta de râs.

  Ușa se deschide încet, ca și cum cel care o deschide știe deja cine e și nu ar vrea să fie nevoie să o deschidă.

— Surpriză ! spun întinzând coșul.

— Blythe, zice el afișând un zâmbet chinuit și cu o dâră de sarcasm.

— Am venit cu daruri de pace, spun ridicând coșul exact în fața lui.

— Ești sigură că nu ai venit cu... habar n-am... poliția ?!

— Uite, știu că ești supărat pe mine și ai și motive, dar invită-mă înăuntru și hai să vorbim.

  Kay ezită puțin, apoi deschide ușa și îmi face semn să îl urmez. Îi spune ceva în hindi mamei sale care croșeta un fular presupun, iar după urcăm sus, spre camera lui.

— Știi, ai o casă foarte drăguță. Nu am mai fost aici înainte, zic eu.

— Mersi...

— Am adus kulfi... Doar în caz că te tentează. L-am făcut eu, spun începând să râd.

— Nu cred că mai vreau, zice râzând și el

— Îmi pare rău... Pentru chestia cu poliția...

— Trebuia să ai încredere în mine, Bly.

— Știu... Știu, dar cum să am încredere dacă eu nu știu mai nimic despre tine ? Nu mi-ai spus ce se întâmplă cu toată treaba cu drogurile.. Nici acum nu știu... Am crezut că ai probleme, am vrut doar să te ajut... Eu am încredere în tine, acum am, dar tu ai încredere să vorbești cu mine ? Ai încredere să îmi explici totul, Kay ?

— Dacă am încredere în tine ? Da, am, doar că... răspunde el ezitând. Doar că e prea complicat ! continuă el.

— Încearcă-mă ! Pot să fac față ! zic eu fiind apoi întreruptă de mama lui Kay.

— Am adus niște ladu, copii. E prăjitură specific India. Eu făcut. Sper să placă, draga mea, zice mama lui atât de încântată într-un mod "stricat", dar drăguț.

— Dhanyavaad, mā! (Multumesc, mamă!)

— Uhm... Mulțumim, zic eu neînțelegând o iotă din ce a zis Kay.

  Mama lui Kay zâmbește dezvelind un zâmbet atât de frumos, un zâmbet din inimă. Kay seamănă cu siguranță cu mama lui. Amândoi au acest zâmbet "criminal", ochii aceia atât de căprui încât aproape  te hipnotizează și părul brunet și ușor ondulat.

  Iau o prăjitură din farfurie și aștept să spună Kay primul ceva.

— Vrei... Vrei să ști totul ? spune Kay făcând o pauză în care și-a dres vocea.