A love tithe - O fărâmă de iubire

Chapter 22

- Blythe -

  Luna aprilie. Ce este mai frumos decât imaginea soarelui nici prea arzator, dar nici prea îndepărtat, care își întinde călduroasele raze de primăvară și aduce cântul păsărilor? Parcă toată natura ne zâmbește, dar eu? Eu de ce nu pot să zâmbesc? În sfârșit mă simt eliberată de Kay, dar tot nu sunt fericită. Este adevărat, o parte din mine a rămas cu el, în trecut, însă acea parte va fi reconstruită cu noi amintiri și întâmplări și totul ar fi frumos dacă... aș putea zâmbi.

— Blythe, ești bine? Ți-am lăsat o mulțime de mesaje. Ăsta cred că e al mii-lea. Îmi pare rău că nu am ajuns aseară, dar trebuie să vorbesc cu tine urgent! Te rog, sună-mă!

  Închid telefonul și îl arunc pe pat.

— Ce drăguț, Blythe, chiar îi pasă! spune Bliss așezându-se și ea pe patul din camera mea.

— Știu că îi pasă, Bliss. Și asta este și problema. Îi pasă prea mult ca să uite de mine...

— Înseamnă că ceva s-a întâmplat... Ar trebui să vorbești cu el.

— O să îl sun, dar lasă asta acum. Problema mea este facultatea! Nu am trimis nici o aplicație fiindca nu am nici cea mai mică idee ce îmi doresc să fac...

— Stai liniștită, mai ai timp să îți dai seama. Măcar tu ai ceva de spus, pe mine mă obligă mama să aleg dreptul, vrea sa devin un avocat la fel ca ea si tata.

— Și ție nu îți place?

— Păi adevărul e că de mică îmi apăr opinia și întotdeauna spuneam că aș vrea să ajung ca ea, dar ar fi fost mai palpitant dacă mi-aș fi dat singură seama de asta. Oricum, trebuie să mă pregătesc, diseară veniți și tu și Zack la petrecerea de pe plajă,nu-i așa?

— Da, cred că da.

  O îmbrățișez pe Bliss, după care iau telefonul și formez numărul lui Zack. Nu mi-a răspuns din prima, dar a treia oară a fost cu noroc.

— Zack? Am primit mesajele tale. Totul e în reg--

— Nu... Trebuie sa îți spun ceva.
— Păi spune-mi.
— Nu așa. Unde ești?

— Acasă.
— În 20 de minute ajung.

— Ok.

  Mă îmbrac cu o rochiță neagră cu spatele gol si cu o fundiță argintie și mare în față. În picioare îmi pun niște sandale tot negre cu talpa joasă, iar părul îl prind cu o bentiță. Imediat ce am fost gata am auzit soneria. Am coborât în grabă scările și am deschis.

— Bună! zic apropindu-mă de Zack și vrând să îl îmbrățișez, dar el se dă un pas în spate.

— Ești bine? întreb.

— Trebuie sa vorbim,Blythe...

— Sigur, intră.

— Nu am timp să stau. Ți-am spus că e urgent.

— Ce s-a întâmplat? De ce te grăbești? întreb închizând ușa și ieșind afară.

— Am de prins un avion spre Londra în câteva ore, Blythe..

— Poftim? Pleci?

— E tata. A avut un preinfarct, iar acum e în spital. Vreau să fiu lângă el...

— Și-și o să te întorci? întreb aproape înghițindu-mi cuvintele.

— Când am venit aici m-am certat cu el fiindcă el vroia să rămân acolo la universitatea la care a fost și el...