A love tithe - O fărâmă de iubire

Chapter 25

-Blythe-

  — Nu, nu, nu! Baloanele trebuie așezate în cealaltă parte, iar sclipiciul acela nici nu are ce căuta aici! Voi! Da, voi! De ce stați degeaba? Nu o să se pregătească nimic singur!

— Bly! Calmează-te! zice Bliss alergând spre mine. Deja i-ai speriat pe toți cei din jur, spune chicotind. Ți-am spus că o să mă ocup eu de tot, nu ai de ce să îți faci griji. Totul e sub control.

— Mie nu prea mi se pare. Totul e un dezastru!

— E doar prima zi, dar am toată săptămâna la dispoziție ca totul să devină perfect, exact așa cum ar trebui să fie. Iar tu nu vei păși o secundă înăuntru. Totul e în mâinile mele, va fi o super surpriză pentru tine, în regulă?

— Dar trebuie să mă asigur că--

— Nu! Singurul lucru de care trebuie să te asiguri este să îți găsești rochia perfectă. Nici un stres în plus pe capul tău!

— Ugh! Bliss, ești cea mai bună prietenă de care aș putea avea nevoie vreodată! Și îmi pare rău că am țipat la tine, zic râzând... Dar știi cum e, o dată în viață fac 19 ani și vreau ca totul să fie perfect..

— Asta ai spus și când ai făcut 18 ani, și 17 ani, și 16 ani...

— Știu! Și chiar a fost perfect de fiecare dată, însă anul acesta vreau să fie ceva complet de neuitat!

— Și va fi, nu ai de ce să îți faci griji!

— Sunt convinsă de asta! zic și o îmbrățișez pe Bliss.

  Peste ceva timp de bârfit și discutat - despre întâlnirea lui Bliss cu Josh, despre care Bliss spunea că se numește în orice fel, dar nu o întalnire fiindcă Josh nu a ținut-o nici măcar de mână - am plecat spre casă. Bliss rămăsese acolo să se asigure că pregătirea petrecerii mele va începe cu dreptul.

  Când intru în casă observ un omuleț mic și blond privindu-mă cu niște ochi verzi de îngeraș.

— Bly! Ce bine că ai venit! Începusem să mă plictisesc. Mama e...- zice micuța mea surioară, dar eu o întrerup.

— În delegație, așa-i? O delegație de ultim moment care nu a putut fi amânată, zic în timp ce îmi torn niște suc de portocale într-un pahar.
— Nu. De fapt e la aeroport, zice Amaris zâmbind.
— La aeroport? Vreun alt client al firmei tocmai a aterizat? spun chiar înainte să încep să beau sucul.
— Nu chiar, dar mătușa Tammara cred că da.

  Nu apuc să înghit sucul, căci îmi zboară din gură, în toată bucătăria.

— Blythe, asta chiar a fost scârbos! zise Ama strâmbând din nas-acel gest micuț care mă face să gândesc Ama, tu ești fiica mamei tale!, dar nu o spun.

— Mătușa Tammara vine la noi?!

— Da. Nu-i așa că te bucuri?

  Mmm... Stai să mă gândesc. Vorbești despre aceași mătușă care, în clasa a 3-a, când am câstigat premiul pentru cel mai bun desen cu Moș Crăciun, a urcat pe scenă și a început să facă tuturor semn să aplaude, apoi să mulțumească de parcă EA ar fi câștigat un grammy? Sau mătușa care, atunci când am împlinit 14 ani mi-a dăruit un set de 5 sutiene de diferite culori ambalate într-o cutie transparentă chiar în curtea școlii, în fața tuturor colegilor mei? Ei bine, atunci cum să spun eu... Nu. Nu mă bucur.

— Da, abia aștept! mint.

— E mătușa mea preferată. Mereu îmi aduce o mulțime de dulciuri și jucări drăguțe.