A love tithe - O fărâmă de iubire

Chapter 6

-Kay-

  Este atât de schimbată și totuși la fel. Trebuie neapărat să câștig pariul ăla. În sfârșit am descoperit acea latură ascunsă a ei : Este exact ca toate celelalte fete. O să o înmoi eu și o să-mi cadă la picioare.

— Kay, aapka baāp (tatăl tău) te așteaptă jos, mehengā (dragule) !

— Theek, mā (Bine, mamă!)

— Am venit. Ce e ? îi spun eu tatei care își ridică privirea parcă mai rece ca întotdeauna spre mine.

— Sper că ști că mai ai doar 2 săptămâni să te gândești.

— Știu. Și tot gândindu-mă parcă aș alege moartea. răspund eu rece, exact cum o face el

— Pentru mine n-ar fi o problemă.

Plec imediat din cameră și ies. Am nevoie de niște aer proaspăt fiindcă simt că mă sufoc din cauza nervilor. Câteodată mă gândesc cum ar fi fost dacă aș fi avut o viață normală, exact ca a celorlalți copii. Ușurința cu care ''tatăl meu'' a spus că m-ar ucide mă înspăimântă. Omul ăsta chiar nu are sentimente nici pentru proprii lui fii ?! Nici eu nu mă dau în vânt să simt ceva pentru cineva, dar familia este familie. Îmi iubesc mama mai mult ca propria mea viață și aș da orice să ne scap pe mine și pe ea de monstrul de ''tata''. Fratele meu a fost și este raza mea de soare de acolo de unde este. Pe tata îl urăsc, l-aș arunca într-o prăpastie și aș arunca un bolovan peste el fără să îmi pară rău.

  Plimbându-mă pe micile și înghesuitele străzi din Droit observ un parc frumos amenajat, iar lângă un leagăn era Blythe.

— Bună, frumoaso, spun eu detașându-mă de acel oarecare gând de răzbunare și continuându-mi planul cu Blythe.

— Nu îmi mai spune așa! zice ea nervoasă tresărind când mă vede.

— Bly, cine e el ? spune o fetiță în timp ce aleargă spre noi, e atât de frumoasă încât pot jura că este doar o păpușă.

— Un coleg, rostește apăsat parcă dorindu-și să nu fiu aici.

— Bună ! mă salută păpușica.

— Bună! Cum te cheamă?

— Nu te interes- spune Blythe fiind întreruptă de cea mică

— Amaris. Pe tine?

— Ama, el tocmai plec- este din nou întreruptă Blythe, dar de data asta de mine.

— Eu sunt Kay.

— Vrei să ne jucăm, Kay ?

— Amaris! spune nervoasă Blythe

— Ce e ? răspunde vizibil întristată Amaris

— Ei bine... spune observând tristețea spontan apărută în ochii fetiței

— Sigur ! Haide, spun eu către micuța Barbie în timp ce o iau de mână și mergem spre locul de joacă.

M-am jucat ca un copil cu Amaris fiind de-a dreptul orbit de frumusețea ei divină. Blythe stătea exact în același loc, lângă leagăn afișând un zâmbet de uimire.

— Continuă tu castelul de nisip, bine?

— Bine ! răspunde Amaris cu o fericire imensa in voce

— Bună din nou. îi spun calm zâmbind

— Bună. rãspunde ea uitându-se la Amaris

— E foarte frumoasă.