~Vecinul de la 13B~

XXV.♡

Lissa pov'

Dimineața în Las Vegas nu este diferită de cea în LA. Tot acelaşi fum de țigară predominant, cutii de bere pe jos, oameni beți mangă pe mese şi chiloți la mine în pahar.

Deschid ochii mahmur. O durere groasnică de cap îşi face apariția. Mă ridic în fund şi încadrez tot localul din priviri.

Ce s-a întamplat?

Aseară, prietenii mei dragi au avut ideea sănătoasă să mergem la un club de noapte. O, dar zis şi făcut! Acum nici nu ştiu unde sunt ei! Eu sunt pur şi simplu între doi necunoscuți.

Dau la o parte mâinile libidinoase ale băieților de pe mine şi mă ridic rapid in picioare.
Caut ieşirea cu privirea şi, doamne ajută, o găsesc. Păşesc rapid printre "cadavre" şi deschid uşa puternic. Când fața mea i-a contact cu aerul cald al zilei... mi se face rău...

-Uuh... cineva a petrecut prea blană aseară?

Aud o voce masculină. Eu doar scot tot din mine fără să privesc persoana. Imediat simt cum două mâini îmi prind părul.
Îmi amintesc că sora mea mă ținea de cap când vărsam...

Mă şterg la gură şi tuşesc, apoi mă întorc către persoana respectiva şi... e Adam.

-Mersi.
Zic şi zâmbesc. Sincer îmi pare bine că e prima persoană pe care o văd.

-Cum de te-ai trezit? întreb.

El surăde şi îşi aprinde o țigare. Se apleacă pe balustradă şi pufăie lent.

-Parcă nu fumai...

-Prea multe întrebări ,iubire. Calm...
Îmi ordonă într-un mod dulce. Eu scutur capul şi îmi rostogolesc ochii.

-M-am trezit de mult. Vă aşteptam pe voi.

Eu îl privesc confuză.

-Nu am băut nimic aseară. Nu voiam să scap de sub control...

-Nu de asta e Vegasul? Să faci toate nebuniile!?

El pufneşte şi aruncă țigarea.
-Nu sunt nebun tot timpul?

Eu chicotesc, dar apoi simt iar durerea aceea îngrozitoare. Fac o grimasă, iar Adam văzând mă ia de mână.

-Hai la hotel!

Eu dezaprob din cap.
-Şi restul?

-Se descurcă ei! Hai! ordonă.

Intrăm în clădire iar, îmi iau geanta. Adam mă strânge de mână când trecem pe lângă bețivii abea treziți. Părăsim val-vârtej locul. În parcerea din fața clubului Bugatti-ul domnului patron stă falnic în soare.

-Cât e ceasul? întreb după ce intrăm amândoi în maşină.

Se uită la ceasul de pe bord şi îmi răspunde la întrebare "E ora 13." Porneşte motorul şi plecăm din parcarea localului.
Drumul e liniştit, doar muzica lui Robbie Williams se aude în micile boxe, în surdină.

-Îți place? spune el când mă vede dansând.

Eu dau din cap afirmativ şi râd, în timp ce mă mişc pe ritmul muzicii.

-De moşul ăla?

Eu râd de Adam.
-Să ştii că arată chiar foarte bine.