My crazy life |PAUZĂ

Spirit pierdut

Zilele treceau iar mama și Caroline veneau în fiecare zi la mine la spital aducandu-mi flori. De fiecare dată când mă vedeau începeau să plângă și stăteau ore în șir lângă patul meu vorbind cu mine. Încercam să mă fac auzită și să le răspund însă nu puteam. Tot ce puteam face era să stau langă ele privindu-le cum se consumau zilnic. Mă simțeam oribil știind că provoc atâta suferință celor din jur. Eram captivă într-o lume căreia nu îi mai aparțineam. În cei șaisprezece ani de viață văzusem multe filme de groază în care spiritele nu-și găseau liniștea dar niciodată nu m-aș fi gândit că eu voi devenii unul din acele spirite. Acum, în fiecare zi stăteam alături de Caroline si de mama veghind asupra lor și priveam fiecare persoană cât este de fericită și ce își trăia viața.

Într-o zi m-am dus după Caroline la școală să văd cum mai este pe acolo. Iubeam liceul Constance însă acum eu eram doar o legendă. Prietenele îmi făcuseră un altar iar de fiecare dată când trecea cineva pe acolo îmi acordau câte un minut de reculegere.

Caroline era atât de tristă încât nu mai ieșea și nu prea mai comunica cu nimeni așa că la ora de istorie în timp ce profesoara povestea lecția am luat în posesie mâna Carolinei, așa cum văzusem în filmele mele horror, în timp ce ea se uita speriată la mâna ei care scria de una singură pe caiet. Așa i-am lăsat un mesaj pentru a o scoate din depresie.

 I-am scris  ” Caroline, veghez de două săptămâni și ceva asupra ta și tot ce faci este să vii la mine la spital și să plângi toată ziua. Unde e Caroline cea petrecăreață pe care o cunosc? Te rog, lasă smiorcăielile altcuiva! Ești tânără și ai o viață de trăit! Dacă eu am trăit-o gresit și m-am dus atât de tânără, trăiește tu și pentru mine dar fă totul cu măsură! Eu te aștept aici unde sunt, însă nu vreau să vii prea devreme. Cel puțin în următorii o sută de ani nu ai ce căuta aici. Ești și vei rămâne prietena mea cea mai bună și voi avea întotdeauna grijă de tine.Te pup și te iubesc! ”

După ce am terminat de scris mesajul pe caietul Carolinei aceasta a început să plângă și să zâmbească în același timp iar toți colegii se uitau la ea și mi-a scris înapoi pe foaie ” Și eu te iubesc scumpa mea! ;3 ”. Când am văzut că în sfârși am reușit să o fac să zâmbească m-am simțit mult mai ușurată și m-am gândit să fac același lucru și pentru mama.

Cu un singur gând am ajuns lângă mama care se afla la biroul ei de la firma de creație a hainelor. Era nemachiată, plansă și foarte tristă încercând să scrie o cerere de concediu. Când am văzut am pus stăpânire și pe mâna ei și am început să-i scriu pe foaie ” Chiar vrei sa faci asta? Ești cea mai bună creatoare de modă din New York! M-am săturat să te văd tristă zi de zi când vii la mine la spital. Eu sunt bine, dar nu pot trece în lumea de dincolo în timp ce corpul meu primeste oxigenul ală fals de la  aparatele alea nenorocite ce costă atâția bani. Nu o să-mi revin niciodată. Încearcă să treci peste! Ai o viață pe care trebuie să o trăiești din plin. Nu te lăsa trasă în jos de greutăți! Ai muncit din greu să ajungi cine ești astăzi iar într-o bună zi ne vom revedea. Eu te aștept aici, dar să nu vii prea repede. Și când o să fii pregătită să mergi mai departe, deconectează-mă de la aparatele alea ca să trec și eu prin lumina aia ce-mi va aduce liniștea! Te iubesc, mami! ”

Când am terminat de scris printre lacrimi mama a scos din sertarul biroului scrisoarea pe care i-o trimisesem eu cu mult timp în urmă de ziua ei și a spus:

- Chiar e scrisul tău, Jenny! Nu pot renunța la puiul meu! Nu te pot lăsa să pleci, te vreu înapoi! Rău cu rău dar mai rău e fără rău!

         Stăteam chiar în fața ei și îi zâmbeam. Chiar voiam să mă poată vedea în sfârșit cu ea la serviciu. Mereu și-a dorit să vin să-mi petrec macar două ore cu ea să văd cum se lucrează și acum eram, dar nu mă vedea. Știam că e o femeie puternică și într-un sfârșit va reușii să treacă peste chiar dacă va trebui să mai stau pe lângă ea ceva timp.