My crazy life |PAUZĂ

La lume din nou

           După ce am aflat informația care m-ar fi putut readuce la viață m-am îndreptat cu Chapin către casa lui pentru a-și face bagajele deoarece nu voiam să fac asta fără el așa că urma ca de dimineață să plecăm la drum.         

         Când am ajuns la apartamentul lui Chapin am deschis televizorul pentru puțină companie și mă uitam la Chapin cum își face bagajul când am auzit deodată o știre despre mine.

Reporter: - Dragi telespectatori, vin cu noi informații în legătură cu tânăra Jennifer Archibald. Astăzi la ora zece Lilly Archibald, mama tinerei Jennifer a declarat public că în două zile, la împlinerea a o lună de la moartea ficei sale, va renunța la aparatele ce o țin în viață pe fata ei. Aceasta a declarat în exclusivitate pentru postul nostru de televiziune că ceva a făcut-o să realizeze că viața merge înainte și e timpul ca și fata să se odihnească în pace. Astfel înmormântarea răposatei Jennifer Archibald se va ține peste trei zile în cimitirul privat al orașului.

- Chapin, tu faci trei zile până în New York! Nu vom ajunge la timp iar mama mă va îngropa! Așa nu vom mai afla niciodată dacă mă pot întoarce la viață.

- Trebuie să te duci înainte! Voi ajunge acolo când vei fii tu din nou în viață.

- Nu pot să te las să vii singur!

- Este singura noastra șansă să fim împreună! Trebuie să te duci prima.

- Bine!

         Atunci m-am dus către corpul meu ce se afla încă în spital conectat la aparate și mă gândeam dacă să încerc varianta ce am citit-o. Îmi era foarte teamă. Mă frământa gândul că o să fiu pentru totdeauna un spirit pierdut și nu voi putea fii niciodata sa fiu cu Chapin dar în acel moment mi-am reamintit cine eram eu înainte de toate astea. Mi-am amintit că eu am fost întotdeauna neînfricată și am făcut mereu doar ce am vrut oricât de periculos mi se părea deci nu o să mă învingă pe mine acest lucru.

              Când am prins curaj și am vrut să mă pun pe acel pat să-mi conectez iar sufletul cu corpul pe ușa camerei a intrat mama. Am spus că nu o voi face cât e ea în cameră dar înainte să ajungă lângă pat m-am pus peste corpul meu spunându-mi că am dreptul la viață și atunci m-am simțit foarte grea. Imediat mi-am dat seama că acel sfat a funcționat și eu sunt vie, sunt din nou vie.

         Cu toate că eram din nou în viață eram prea slăbită să mă pot trezii dintr-o dată așa că doar stăteam adormită pe acel pat. Când mama s-a apropiat de pat m-a luat de mână și a început sa-mi vorbească:

- Scumpa mea, îmi pare atât de rău că trebuie să fac asta dar ai dreptate. Trebuie să te las să  treci dincolo, locul căruia aparții tu acum. Dar îți promit că amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna.

        Voiam să-i spun că acum sunt și mai bine și m-am întors din nou printre cei vii dar mă simțeam captivă în propriul corp. Nu mă puteam mișca, nu puteam vorbii. Am vărsat o lacrimă și m-am forțat din tot corpul să-i strâng mâna.

         Când mama a simțit acea strângere de mână și a văzut lacrima ce mi-a curs pe obraz s-a panicat și a chemat imediat doctorul care m-a consultat și s-a uitat la semnele mele vitale.

- Deci, cum este domnule doctor?

- Semnele sunt aceleași, nu este nimic schimbat la ea.

 - Și cum m-a strâns de mână?

- Au fost niste reacții provocate de aparate.

- Înțeleg!

Voiam să-i spun că nu e adevărat dar nu aveam cum. Tot ce puteam face era să sper că totul va fii bine.

               Trecuse deja două zile și venea momentul în care voi fii deconectată de la aparate. Acum puteam să respir singură însă aparatele mă împiedicau să mă tezesc. În aceste două zile am auzit tot ce se vorbea în salon și știam că atunci când voi fii deconectată vor fii toți cunoscuții de față. Și încetul cu încetul venea și ziua aceea și momentul în care trebuia să vină Chapin.

               În acea dimineață auzeam tot felul de voci și plansete în jurul meu. Puteam distinge fiecare voce și nu-mi puteam crede că după tot ce am făcut acum sunt aici cu toții. Era greu de crezut că le pare rău de faptul că mă deconectează și nu vor mai fii șanse să mă reîntorc la viață dar voiam să fie aici pentru asta și nu din fericirea că vor scăpa de mine, cea mai mare pacoste.

Când a intrat doctorul în salon s-a lăsat o liniște totală peste toți iar eu simțeam cum mâinile doctorului se apropie de mine și spune către cei prezenți:

- Sunteți pregătiți?

Nimeni nu a scos nici un sunet.

- Presupun că ăsta este un da, spune doctorul.

            Atunci am simțit cum mi-a scos tubul de oxigen din gură și pe cel din nas. Simțeam cum toate branulele ce mă hraniseră timp de o luna îmi sunt scoase din vene. Mă simțeam mai ușoară, acum era momentul să-mi revin însă îmi era destul de greu.

            La ultima branulă care mi-a fost scoasă m-am simțit liberă și cu chiu cu vai m-am ridicat în fund trăgând în piept o gură mare de aer și am rămas așa respirînd destul de greu.

          Când m-am ridicat toți rămăseseră încremeniți, până și doctorul rămăsese fără cuvinte și stătea cu gura căscată. Singura care își facuse curaj să vină către mine a fost Caroline care s-a apropiat încet și s-a așezat lângă mine în timp ce eu mă uitam lăcrimând la ea iar ea m-a luat în brațe.

- Jenny, esti chiar tu, întreabă ea cu vocea tremurândă.

- Da, iubita! Mi-a fost așa dor de tine!

- Și mie scumpa! Nu-mi vine să cred!

- Domnișoară te rog să mă lași să o consult pe Jennifer. Vă rog să eliberați încăperea pentru moment, spune doctorul.

         Atunci toți au ieșit uimiți și au început să șușotească pe coridorul spitalului iar doctorul s-a apropiat de mine ca să mă consulte cu toate aparatele și să-mi verifice toare articulațiile.

- Sunt bine domnule doctor?

- D.. da, spune doctorul bâlbâindu-se. Este incredibil!

- Ce este așa incredibil?

- Ai fost găsită acum o lună de zile deja moartă după ce ai fost trei zile în ocean prinsă într-o limuzină și până acum ai fost ținută în viață de aparate. Practic inima ta nu a funcționat trei zile și plămânii ți-au fost plini de apă.

- Mai sunt și minuni, domnule doctor.

- Așa este, domnișoară.

- Acum pot pleca acasă?

Dr: - Da, da poți!

       Atunci doctorul a ieșit spunându-le celor care au venit la mine să nu intre mai mult de două persoane în salon.