Dragoste de-o vară?

42 4 3
                                    

După o zi perfectă alături de Lina trebuia să vină și un moment mai puin plăcut, plecarea în Bverly Hills. Trebuia să vină și momentul acesta mai devreme sau mai târziu, în acest caz mai devreme. Nu trecuseră nici două zile de când mi-am revenit și mama deja voia să scape de mine, asta după ce m-a folosit pentru a-i aduce ei noua creație în topuri. Partea bună era că în două zile venea și Lina în Beverly Hills și pentru a lua toate bunurile bunicii ei, acum decedată.

         Lina m-a condus până în fața clădirii în care locuiam și ne-am luat rămas bun cam treizeci de minute. Nu mă mai puteam dezlipii de ea. Era atât de copilăroasă și mă facea să mă simt atât de împlinită în preajma ei. Vocea ei atât de caldă și suavă îmi liniștea auzul și îmi relaxa fiecare părticică a corpului dar acum trebuia să dau ochii cu mama așa că, mai greu, am urcat în apartament unde am fost întâmpinată de vocea aspră a mamei:

- Unde ai fost atâta timp, Jennifer Daiana Archibald?

Mama îmi pronunțase tot numele. Sigur nu putea fii de bine. Cu tot curajul și tupeul pe care îl aveam zi de zi în preajma oricui, mama era singura persoană care îmi inspira teamă dar am încercat să nu arăt slăbiciune deci am răspuns calmă:

- Am avut interviul la Spy News după care am ieșit cu cineva în oraș!

- Și acel cineva se poate să fie o fată cu care ești într-o releție?întrebă mama cu o voce al naibii de amenințătoare.

Auzind aceste cuvinte am încremenit ca o statuie în fața mamei. Știam că ea e de modă veche și nu agreează relațiile între persoanele de același sex dar niciodată nu încercase să mă înțeleagă. Totul trebuia să fie așa cum vrea ea ceea ce nu îmi convenea. Este viața mea și fac ce vreau eu cu ea așa că i-am răspuns puțin răstit:

- Și dacă e fată, cae este problema?

- Relațiile între persoane de același sex sunt interzise. Dumnezeu a lăsat să fie bărbat cu femeie nu femeie cu femeie sau bărbat cu bărbat, continuă mama cu veșnica ei replică de femeie credincioasă.

- Cred că dacă Dumnezeu a lăsat să fie dragoste pe pământ atunci nu contează cine cu cine se iubește, lăsând deoparte pedofilismul, nu sunt de acord cu asta.

- Scumpa mea.. încearcă mama să zică dar o întreup.

- Nici o scumpa mea! E viața mea și fac ce vreu eu cu ea! Punct!

- Mereu ai făcut asta și niciodată nu a ieși bine, spune mama suspinând.

         Nu am mai zis nimic pentru că nu voiam să mă mai enervez, plus că știam că orice alt comentariu ar fi dus la o ceartă cu mama deci am preferat să mă duc în cameră.

         Mi-am făcut bagajele și pe la opt seara mama m-a condus către aeroport. Mă trimitea cu un avion comun, nici măcar nu-mi luase bilete la clasa întâi. Serios? Chiar îmi face asta doar pentru că am o relație cu o fată? Halal mamă! Așa dezgustată de gestul mamei am urcat în avion căutându-mi locul. Măcar îmi luase bilet la geam.

         M-am așezat pe locul meu și am așteptat să vină și cei care trebuiau să stea lângă mine. Așteptam să se așeze lângă mine un băiet extraordinar de frumos și bine făcut care să-mi arunce o privire de să mă dea pe spate. Știți voi, ca în filme! Însă visele mi-au fost spulberate așezându-se lângă mine o femeie roșcată cam de vreo treizeci de ani împreună cu fetița ei de șase ani. Ironia sorții face ca  în spatele meu să se așeze cel mai frumos băiat pe care l-am văzut vreodată. Imediat ce avionul a decolat am început să mă simt incomod iar fetița de lângă mine vobea în continuu făcându-mi capul toacă. Îmi venea să o iau de părul ei cârlionțat și blond si să o ridic de pe scaunul din piele gri direct prin geamul micuț al avionului prin care ar fii încăput perfect.

         Încercând să scap de gura fetiței m-am ridicat de pe scaun și am plecat la baie. Răsuflasem ușurată când am plecat de lângă acel mic demon cu voce pițigăiată mi-am făcut o ieșire ” de toți banii ” și am căzut. Super! Acum toti călătorii se uitau la mine abținându-și chicotitul. Foarte nervoasă, mai ales după ce micul diavol mi-a făcut capul toacă, m-am uitat către călători încercând să mă ridic și să-mi așez hainele și am spus:

- Ce? Nu ați mai văzut oameni căzând?

Cei din jurul meu și-au întors privirile iar în fața mea a venit acel băiat chipeș care mi-a întins o mână pentru a mă ajuta să mă ridic.

- Mulțumesc! Spun eu încă nervoasă când am ridicat privirea și i-am zărit ochii foarte albaștri privindu-mă râzând în același timp. Ce e așa amuzant?

- Nimic!răspunde încercând să-și stăpânească râsul cu mâna.

- Și atunci de ce râzi?

- Nu vezi prea des o fată atât de frumoasă căzând.

- Oh! Exclam eu roșind dar în același timp încercam să fiu nervoasă. Ei bine, asta nu înseamnă că tebuie să râzi!

- Îmi pare rău...

- Jennifer!

- Frumos nume! Îmi pare rău, Jennifer!

- Îti accept scuzele!

- Mulțumesc!

- Și asta nu doar pentru că arăți bine, spun eu fără să-mi dau seama că acest gând și-a făcut loc printre buzele mele și a evadat, adicăăă...

- Înțeleg!spune acesta zâmbindu-mi. Te las să-ți continui drumul, continuă ghidându-mă cu mâna către toaletă.

Ce e în neregulă cu mine? Mai gândește și tu înainte să vorbești cap blond! Îmi spuneam privindu-mă în oglindă. Îndată ce am scăpat de roșeața din obraji m-am întors, de data asta cu grijă, la locul meu privindu-l insistent pe acel băiat. Nici nu m-am așezat bine pe scaunul acela nu prea comod și am auzit o voce șușotind din spatele meu:

- Știu că arăt bine, dar nu trebuie să mă privești atât de insistent!

- Ești prea încrezut!

- Nu, nu sunt! Doar mă accept așa cum sunt, adică frumos!

- Vai, dar ce modest ești!

- Știu, Jennifer!

- Apropo, tu îmi știi numele! Al tău care este?

- Te interesează?

- Dacă nu m-ar interesa nu te-aș fii întrebat, răspund eu puțin cam iritată.

- Mattew!

- Oh, încântată!

- Toată lumea este rugată să-și pună ceturile de siguranță! Avionul va ateriza!se aude o voce prin portavoce.

- Dă-mi telefonul tău, Jennifer!spune Mattew întinzând mâna către mine.

- Ok!răspund eu puțin confuză.

După ce mi-a înapoiat telefonul am observat că și-a tecut numărul de telefon și pe lână asta primisem și un mesaj de la Lina în care scria

”Jenny, îmi placi foarte mult dar această relație nu va merge. Nu mai vin în Beverly Hills, voi primii toată averea bunicii prin bancă în bani gheață. Îmi pare rău! Poate în viitor!”

Super! Acest mesaj îmi stricase toată starea de spirit. Ce a fost asta? O dragoste de-o vară? Adică de o zi.. Cred că mama avea dreptate când îmi spunea să nu mai ies și cu fete. Acum chiar cred că a fost o greșeală deci pe viitor o să mă axez pe relațiile normale și nu o să mai încerc să ies în evidență în fața reporterilor cu chestii de genu.

.....................................................................................................

Am postat în sfârșit și la cartea asta doar că sunt în pană de idei. Acesta este ultimul capitol pe care l-am scris... Aștept idei de la voi :*

My crazy life |PAUZĂUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum