My crazy life |PAUZĂ

Imaginație sau realitate?

Nu știu cât dormisem dar mă simțeam foarte obosită și mă trezisem într-un loc foarte întunecat și necunoscut. Când mă trezisem eram undeva într-o peștere foarte răcoroasă iar razele de lumină încercau să-și facă loc prin crăpăturile tavanului.

         Mă speriasem foarte tare așa că m-am ridicat și am început să țip însă nimeni nu venise la mine. Era foarte răcoare iar mâinile și picioarele deja începuseră să îmi înghețe iar nasul și fața îmi erau foarte reci.

         Mă plimbam îngrozită în acea peșteră loc în care habar nu aveam cum am ajuns așa că încercam să găsesc o ieșire însă mă plimbam în zadar și strigam cu o voce foarte răgușită și tremurată:

- Ajutor!

Am strigat de două, trei, patru ori însă nimeni nu ma auzea. Începeam să nu-mi mai simt corpul iar grosul întuneric ce parcă era căzut peste peștera liniștită îmi trezea un fior de groază și picăturile de apă ce mai curgeau din când în când și spărgeau liniștea asurzitoare făcându-mă să mă cutremur.

         Mergeam pierdută și înghețată de ceva vreme și nu vedeam pe nimeni. Era ca sfârșitul lumii iar eu eram singura supraviețuitoare dar când începeam să-mi pierd speranța în fața mea apăruse un tânăr. O rază de soare ce trecea prin crăpătura peșterii îi lumina chipul palid și alb ca zăpada. Când am dat peste el un fior rece îmi trecu prin tot corpul ajungând până în vârful degetelor și vocea mea ce încerca să se facă auzită era parcă dispărută de pe fața pământului. Abia după ce băiatul a început să vorbească vocea a revenit la locul ei.

- Cine ești?întreăbă tânărul privindu-mă pierdut cu ochii lui mai negrii ca întunericul în timp ce câteva fire de păr nărăvașe îi umblau pe față.

- Eu sunt Jennifer! Tu cine ești? Și unde suntem?

- Eu sunt Adam, spune cu o voce calmă, și suntem pe tărâmul pierdut.

- Tărâmul pierdut?

- Locul în care spiritele, ce nu-și găsesc liniștea, poposec.

- Cum am ajuns aici?

- Și tu ai avut o experiență legată de moarte, Jennifer?

- Acum două zile m-am reîntors din morți...

- Și ai văzut lumina?

- Da!

- Ei bine, acest loc le este predestinat spiritelor ce încă nu pot trece prin lumină și este un vis. Totul este real dar singurul mod prin care poți ajunge aici este visul.

- Vrei să spui că încă dorm?

- Da!

- Și ce caut aici?

- Nimeni nu ajunge aici fără un scop, spune Adam cu un aer misterios.

- Oh, da? Și care este scopul tău, Adam?

- Să-i ajut pe bătrânii rătăciți să treacă prin lumină.

- Și cum îmi dau seama care este scopul meu?

- Prima persoană pe care o vei vedea, înafară de mine bineînțeles, te va ghida către cei pe care trebuie să îi ajuți.

- Oh, dădeam eu din cap cam nedumerită și mă cam simțeam rătăcită printre cuvintele lui Adam deoarece acest lucru era ceva nou pentru mine. Și spui că tu ești în viață, nu?

- Da!

- Și din ce oraș ești?

- De ce ești așa curioasă? Vrei să-mi dai întâlnire?întrebă Adam începând să râdă.

- Poate! Aerul tău misterios mă atrage, îi spuneam eu pe un ton senzual.

- Mă flatezi!

- Hai nu fii așa timid și spune de unde ești!

- Hai să facem altcumva, atunci îmi ia mâna dreapta și începe să-mi noteze pe palmă niște numere ce presupun că era numărul lui de telefon, folosește-te cu cap de aceste numere, spuse Adam imediat înainte să dispară.

         Când Adam a dispărut din câmpul meu vizual în jurul meu au început să se audă tot felul de sunete ce mă înfricoșau. Erau care mai aproape de mine, care mai departe, unele mai înfundate altele semănau cu strigătele de ajutor însă pe mine mă înfiorau foarte tare asa că m-am ciupit și imediat m-am trezit în patul meu ridicându-mă speriată în fund.

         Priveam pierdută prin lumina înfundată ce îi era dată camerei mele de către lampa de noapte și mă gândeam daca a fost doar imaginația mea cea care a creat toată această priveliște din capul meu sau chiar era adevărat? Atunci mi-am amintit că Adam scrisese ceva pe mâna mea așa că mi-am scos telefonul de sub pernă, ca să nu trezesc pe toată lumea cu lumina camerei mele, și m-am uitat pe palma dreaptă unde, întradevăr, aveam scris un număr de telefon. L-am tastat repede și am sunat. Mi-a răspuns o voce misterios de simpatică ce îmi părea de altfel foarte cunoscută așa că am întrebat:

- Adam?

- Da! Cu cine am onoarea?

- Jennifer!

- Nu credeam că o să-mi ceri o întâlnire atat de repede sunt așa fermecător, spune Adam și începem amândoi să râdem.

- Nu vreau o întâlnire cu tine! Voiam doar să văd dacă e adevărat...

- Înțeleg!

- Dar totuși, îmi poți spune din ce oraș ești!

- Beverly Hills, curioaso!

- Atunci cred că ne vom vedea curând, spun eu foarte fericită.

- Ahaaa, acum mă lași să dorm? E patru dimineața!

- Da sigur, scuze de deranj!

I-am închis lui Adam gândindu-mă la acel loc și am adormit înapoi având un somn foarte liniștit trezindu-mă pe la ora zece când mi-am auzit telefonul sunând. Era alarma care spunea că astăzi am interviul cu Spy News. ABIA AȘTEP

...................................................................................................................................................................

Partea asta e cam scurtă și e cam ultima mai legată de paranormal. Oh, am schimbat numele cărții :x:x Ce părere aveți? :3