Vânătoarea

Capitolul 4

Curățam peretele de sânge . Eram oripilată și dezgustată și nu credeam că voi ajunge să fac asta vreodată în viața mea: Să curăț sângele din casă. Era mai revoltător decât îmi puteam imagina. Era teribil. Era sadic. Era macabru. 

-Te distrezi? se auzi deodată o voce masculină și groasă, melodioasă, cu o notă de amuzament strecurată subtil în cuvinte.

M-am întors, mușcându-mă de limbă până-mi dadu sângele, pentru a-l vedea pe posesorul noii și necunoscutei voci. Dar nu era nimeni în jur. Însă glasul continua să răsune în casă:

-De ce te mai obosești să cureți sângele ăla? În curând, casa asta va fi inundată de sânge, așa că nu văd rostul ostenelii.

Căutam cu ochi fricoși și plini de groază prezența celui care vorbea, dominată de neliniște și timoare.

-Cine ești?!

-Sunt coșmarul tău.

Tremuram. Inima îmi bătea alienată. Privirea mi se încețoșa. Dezechilibrată, am căutat sprijin și curaj. 

-Ce vrei de la mine? am întrebat eu, cu voce gâtuită.

-Să te văd moartă. Să te văd zăcând într-o baltă de sânge, cu un cuțit înfipt în spate. Sau să te văd spânzurată, în mijlocul acestei sufragerii. Sau poate împușcată în cap de o mie de ori. Posibilitățile sunt infinite. Dar de un lucru sunt sigur: Tu și sora ta vă veți găsi sfârșitul în această casă, în mâinile mele ... și nu aveți cum să scăpați. 

Mi-am înghițit nodul din gât, pregătindu-mă pentru momentul în care persoana cu care vorbeam avea să-și facă apariția elegantă în fața mea, sau să mă atace surpriză pe la spate. 

-Cu ce ți-am greșit? am bâiguit eu, tremurat, iar glasul râse isteric.

-Ce inofensiv a sunat asta! Eu încerc doar să profit de singurătatea voastră și să mă distrez puțin. Știi cât timp a trecut de când n-am mai ucis pe cineva? Sper că mai știu cum se face asta ...

Ma cuprinseră durerile de stomac.

-Înfine, n-o să mai pierd timpul acum, trebuie să plec. Dar ne vedem la noapte ... La revedere ...

-Nu, stai! am strigat eu, după el. Așteaptă!

-Ce e, prințeso, vrei să rămân cu tine? Îmi vei duce dorul? glumi el, pe un ton agasant.

-Vreau să te văd. 

Se lăsă liniștea pentru două minute, apoi bărbatul sparse tăcerea, amuzat:

-Nu ma poți vedea încă, spectacolul începe abia diseară. Ai răbdare, ne vom vedea foarte des săptămâna asta, atât de des încât o să-ți dorești să nu fi vrut niciodată să îmi vezi fața. 

Acestea fiind spuse, vocea plecă, rămânând singură, pradă fricii.

***

,,Ce mă bucur că sunt din nou acasă'', făcu Rachel, veselă.

,,Mă bucur că ești bine'', i-am spus eu, sinceră. ,,Nu uita, fără efort fizic, nu vrem ca rana aia să se agraveze''.

La câteva ore după dezagreabila mea conversație cu acel bărbat care ne bântuie fără conștiință, doctorii m-au chemat la spital pentru a mă informa cu privire la starea lui Rachel. Mi-au spus că după încă o consultație sau două, o pot duce acasă, în anumite condiții. Iar acum, iat-o aici. E bine, spre fericirea mea, se vindecă și își revine. 

Cu toate acestea, pericolul bate la ușă, suntem limitate la câteva camere care ne servesc ca ascunzători, iar problemele de auz ale lui Rachel sunt un adevărat obstacol. La noapte, începe vânătoarea.