Vânătoarea

Capitolul 5

Şarpele se bâțâia nervos în stânga şi în dreapta, privind-o cu venin pe Rachel, care îl urmărea speriată din pat, gesticulând spre mine:

,,Lorelai, te rog, ajută-mă!''

Neştiind exact ce fac, m-am apropiat tiptil de şarpe, dar acesta îşi întoarse violent capul spre mine, sâsâind zgomotos, ameninţându-mă.

Un şarpe? Pe bune? Chiar n-avea ceva mai bun cu care să ne facă zile fripte? Omul ăsta e nebun în adevăratul sens al cuvântului.

M-am îndepărtat şi mi-am pus mintea la contribuţie, fără să-mi pierd speranţa. Cum să scap de un şarpe? Cum să îmi salvez sora de la a fi muşcată sau sufocată în strânsoarea nemiloasă a unei reptile gigantice? Nu eram pregătită pentru astfel de situații demente, neprevăzute, total neașteptate și surprinzătoare, chiar mortale, nu știam ce să fac şi, mai cu seamă, nu am ştiut niciodată cum să mă comport cu animalele. Nu m-am dat niciodată în vânt după ele, n-am fost în relații bune, nu aşa cum e Rachel cu ele, din contră, detest aceste ființe inutile și enervante, pline de boli, aşa că nu m-am obosit să mă împrietenesc cu ele sau să le înțeleg. Acum, regret amarnic că n-am arătat pic de interes acestor aspecte, aşa că  iată-mă aici, căutând o soluție, încercând, fără succes, să rezolv problema.

Pot să spun că era un şarpe foarte mare și furios. Și, Doamne, cât mă dezgustă creaturile astea târâtoare și murdare! Este de ajuns o singură privire spre ele ca stomacul meu să se facă ghem și să se întoarcă pe dos. Dar n-am de ales: Nu sunt la Zoo încât alegerea de a privi sau nu un şarpe să-mi aparțină. Trebuia să-l înfrunt, fie că-mi place sau nu, pentru că am jurat că voi lupta și că nu mă voi da bătută cu una, cu două.

Ei bine, poate că duc lipsă de iubire față de animale, dar măcar nu duc lipsă de creativitate. Căci privind în jurul meu, în căutarea unui obiect de care să mă folosesc pentru a alunga şarpele, am zărit mătura cu care am curățat noaptea trecută cioburile însângerate, stând sprijinită de perete și așteptând s-o mânuiesc din nou, dibace, împotriva reptilei.

Neavând altceva la îndemână, am apucat mătura, am strâns-o cu putere între degete și m-am apropiat precaută de șarpe. Acesta se clătina periculos înainte și înapoi, gata să atace, cu o privire neagră și plină de ferocitate. Dar mi-am adunat curajul și am trecut coada măturii pe sub corpul lung și alunecos al vietăţii, ținând-o de peri, apoi am ridicat şarpele încolăcit în jurul acesteia, în timp ce se zvârcolea sălbatic, și m-am apropiat de geamul spart, călcând cu grijă printre cioburi.

Animalul se agita într-una, scoţând sunetele lui specifice, care îţi opresc circulaţia sângelui şi, în momentul în care se pregătea să sară pe mine, l-am aruncat pe geam afară cu toată puterea posibilă, trimiţându-l direct pe asfaltul rece al străzii, de-a lungul căreia s-a târât, în cele din urmă, spre apus, cu o viteză remarcabilă şi cu o flexibilitate de necrezut.

Răsuflând uşurată, m-am întors spre Rachel, care cobora neîncrezătoare din pat, şi ne-am strâns într-o îmbrățișare caldă şi plăcută, plină de bucurie.

,,Eşti bine?'' gesticulez eu, îngrijorată.

,,Da, n-am nimic'', răspunse ea, respirând sacadat, alungându-și lacrimile din ochi. ,,Dar tu?''

,,Şi eu la fel'', am spus, apoi i-am zâmbit senină, ca s-o îmbunez, dar chipul ei rămase crispat şi speriat, fără să trădeze vreo trăsătură veselă, apoi ea spuse:

,,Omul acela chiar n-are de gând să ne lase în pace, nu-i aşa?''

Atunci mă cuprinseră valuri fierbinţi de milă pentru Rachel şi o dorinţă nestăpânită de a mă răzbuna pe cel care ne face viaţa grea şi care ne dă târcoale, ca o pisică pregătindu-se să atace un şoricel mic şi inofensiv. Simţeam nevoia de a merge acolo, de a-l provoca şi de a mă lupta cu el corp la corp, să-l fac să plătească pentru cele îndurate, sã-l fac să îi pară rău că s-a apropiat de noi. Dar nu pot.