Unexpected (partea I ) -In curs de editare

I.

     Ma aflam de trei luni in Paris . Dupa moartea parintilor fratele meu m-a trimis la Paris din cauza starii mele . Nu am putut trece usor peste  moartea parintilor si pe langa toate astea ma parasise si iubitul meu fara sa imi dea vreo explicatie ,iar cea mai buna solutie a fratelui meu era sa ma trimita departe de locul care imi amintea de toate aceste evenimente .

       In Paris eram ucenica unui designer aflat la inceputul carierei ,dar cu mult succes si recunoscut si apreciat de inalta societate pariziana . Pe langa ca era profesorul meu Jean Paul era si cel mai bun prieten al meu diferenta de varsta fiind mica . Atelierul de creatie unde lucram se afla pe strada Champ de Mars aproape de prestigiosul turn Eiffel ,iar apartamentul meu se afla pe Avenue de la Bourdonnais si intotdeuna imi placea sa merg pe jos pana acasa mai ales ca ieseam seara si imi placea sa admir strazile si turnul Eiffel inconjurate de atata lumina . Insa aceasta placere avea sa imi fie distrusa .

Ca deobicei ma intorceam acasa si fara sa imi dau seama deviasem de pe traseul meu obisnuit si ajunsesem intr-o zona necunoscuta . Pe strada am vazut un individ pe care l-am intrebat unde ma aflu.

-O alta drogata ! Dispari de aici nu am nevoie de servicile tale . 

-Poftim !? Indigata de jignirea pe care mi-a adus-o 

-Se pare ca nici macar nu auzi .

-Ce nemernic ! Nici macar nu stii sa vorbesti cu o fata . Trec pe langa el fara sa mai aud ce zicea . Eram nervoasa si ma gandeam ca in Paris vin tot felul de ciudati . Mi-am dat seama ca el nu era francez deoarece ii lipsea accentul . Pentru prima oara de cand am venit m-am ratacit in Paris nu stiam pe unde sa o iau , acum imi dau seama ce dreptate avea Jean Paul ca e mai bine sa iau metroul  sau sa ma duca el cu masina acasa .

Cufundata in gandurile mele nu imi dau seama cand in fata mea apar doi tipi . Unul din ei vine spre mine si ma izbeste de peretele cladiri pe langa care treceam amenitandu-ma cu un cutit in timp ce celalat imi luase geanta :

-Scoate tot ce are de valoare ! Se adreseaza cel care ma ameninta catre celalat .Iar acum papusa ce zici sa imi dai si bijuteriile tale ! imi zice individul 

Il lasasem sa imi ia cerceii in speranta ca nu imi va observa lantisorul pe care il primisem de la mama inainte ca ea sa moara .

-Te rog acum dati-mi drumul v-am dat tot ce am !

-Esti sigura ? Spune agresorul in timp ce imi luase esarfa de la gat descoperindu-mi lantisorul . Ce avem noi aicea ?

-Te rog nu imi lua lantisorul ! Am inceput eu sa tip in timp ce lacrimile isi faceau aparitia curgand siroaie pe fata mea .

-Uite ca nu vreau ! smulgandu-mi-l de la gat . Am inceput sa tip si sa strig dupa ajutor si incercam sa il implor sa nu imi ia singura amintire de la mama mea . Dar acesti ticalosi nici nu ma luau in seama 

-Stii esti prea frumoasa ca sa mori ! Spune el avand aceea privire perversa care ma facea sa tremur.

-Dati-mi drumul ! Va rog sa ma ajute cineva! Eram disperata , tot corpul imi temura cand mi-am dat seama ca ei vroiau sa ma omoare . Dar m-am linistit am inchis ochii asteptand sa simt cutitul intrand in corpul meu gandindu-ma ca asa voi putea sa fiu alaturi de parintii mei si nu voi mai suferi. Nu era prima oara cand imi doream sa mor chiar incercasem sa ma sinucid ,dar atunci ma salvase iubitul meu iar acum nu mai avea cine tot ce puteam face era sa astept sa vad un inger . 

Asteptam sa simt lama cutitului cum imi strapungea pielea dar dintr-o data am auzit un tomberon picand ,iar cand deschid ochii il vad pe unul din agresori aruncat peste tomberon de un individ inalt ce statea in fata mea . Speriat cel ce avea cutitul imi face o taietura pe brat si fuge speriat cu geanta lasand lantisorul sa pice . Nebagand in seama durerea si sangele ma grabesc sa il iau de jos dar ma dezechilibrez si pic pe trotuarul rece . Cel care ma salvase vine si ma ridica incet :

-Esti bine ?

-Nu ! Aratandu-i rana de pe brat . 

-Junhong ! Junhong ! 

-Sunt aici ! Iar in fata mea a aparut inca un individ ce mi se parea cunoscut apoi mi-am dat seama ca era individul de mai devreme ce ma jignise 

-Nemernicul de mai devreme ! Am zis eu 

-Ce faci frate ? Ajuti toate c*** las-o aici si hai sa mergem.. Se pare ca a gasit pe unul caruia i sa parut mare pretul pe care il are .

-Cum poti sa o jignesti nu vezi ca au jefuit-o si au incercat sa o omoare ?

-Asa-i trebuie ! raspunde el 

-Stiu ca tie nu-ti plac  femeile pentru ce ai patit,  dar nu trebuie sa le tratezi pe toate la fel ...nici macar nu o cunosti ...

-Dar nici tu ! il intrerupe pe acesta 

Asistam la cearta lor nici macar nu ii cunoasteam . Cei doi se certau ,dar vorbeau in Coreeana crezand ca nu voi intelege . Enervata de tipul ala ma adresez tot in coreeana :

-Incetati sa va certati pentru o necunoscuta , oricum fratele tau e un nemernic care critica fara sa cunoasca asa ca mai bine ai merge cu el eu ma voi descurca ...

Amandoi afisau o expresie de surprindere cand m-au auzit vorbind in coreeana . Cel care ma salvase , Junhong, ma tinea de umeri dar dupa ce am terminat de vorbit m-am indepartat de el vrand sa pleca ,dar dupa cativa pasi ...