Saved from destruction [1D and 5SOS F.F. ]

Capitolul 4

ADOPTIE. Cuvantul acesta pot spune ca ma bantuie zi de zi, minut de minut, secunda de secunda. Nu ca mi-ar fi frica de o posibila adoptie, dar cred ca doar camera aceasta neagra, odata alba, cu multe scaune pe care stau copii aliniati si persoanele doritoare de copii sa isi aleaga in voie. Zici ca suntem produse de curatenie: te plimbi printre ele, vezi care e mai bun, mai ieftin, fiecare dupa caz, si il cumperi pe cel ales. Aici nu prea esti intrebat daca vrei sau nu. Cum au scapat de un copil, pleaca toata lumea din orfelinat sa ii stranga bagajele si il arunca in strada pana vin asa zisii parinti si il recupereaza.

Cum James deschide usa cea din lemn, intru urmata de el. Ma arunca pe un scaun si ma tintuieste locului. Podeaua nu era una interesanta. Modelul gri de pe pavajul alb se repeta la nesfarsit, creeand o stare de ameteala. Mutand privirea in lateral, observ scaunele rupte si murdare aliniate dupa pavaj. Ridicand privirea, dau de niste pereti  murdari, cu tot felul de panouri ciudate, la care nici nu reusesti sa citesti ce scrie din cauza 'ingrijirii' lor. Geamul este mic si murdar, exact ca restul incaperii. Afara nu vedeau decat un gard neingrijit, de un gri inchis, murdar. Daca nu v-ati dat seama, tot ce e aici este murdar si neingrijit. Doar biroul directoarei arata cu mai arata. Am fost acolo de cateva ori, cica in scopuri didactice. Au vrut sa ma faca sa vorbesc. Asa cum va asteptati, nici ca au reusit! De atunci sunt considerata ciudata, nebuna.

Aud din ce in ce mai multe voci. Reusesc sa o deslusesc pe cea a lui Moly, o fata roscata de o nesimtire colosala, dar care are o fata de ingeras, pe a lui Billy, un grasut pistruiat care cam fura mancarea tuturor,  pe cea a lui Sarah, o alta prietena de a lui Moly, pe a lui Jane, o ciudata care se imbraca numai in negru si cand e fericita, cand in urmatorul moment plange in hohote, si a multor altii. Incerc sa par neinteresata pentru a-mi mentine statului acesta de persoana rece, desi in sufletul meu deabia astept sa vad cine e.

Chiar in momentul in care mi-am intors capul, am intalnit doi ochi caprui, calzi. Admirand persoana din fata mea, am observat ca este o fata inaltuta, subtire, cu par lung si castaniu, care ma privea cu afectiune. Cand mi-am intors privirea si mai mult, persoana de langa m-a scocat cel mai mult. Era unul din ei. Era inalt, cu ochii aceia albastrii ca marea, cu parul lui vesnic ravasit si cu aliura lui de persoana matura. I-am recunoscut imediat pe ambii, un fior trecandu-mi pe sira spinarii la amintirea unei intamplari. Erau unul din cel mai dragut cuplu atunci cand eu inca mai tineam legatura cu lumea normala. Socul nu l-am lasat vizibil, stand si privindu-i plictisita.

-Eu sunt Eleanor, iar el e prietenul meu, Louis. Tu cum te numesti? ma intreaba cu o caldura nemarginita, care parca a ajuns si la sufletul meu.

Acum parca ma simteam vinovata ca am hotarat sa nu vorbesc, dar am ramas asa.

-Ea e Eveline. E o ciudata. Nu vorbeste. E nebuna. Eu v-as spune sa nu va uitati la ea, raspunse James in locul meu.

Stiti cand va enerveaza cineva asa tare incat l-ati lua la bataie? Eh, exact asa ma simt si eu acum. Imi vine sa sar pe James si sa ii trag cateva palme, dar mai bine nu fac asta. Ar fi si mai rau.

-Ah. Pai, atunci cred ca scuze....  spuse incurcata Eleanor.

-Nu e nimic. A speriat multi oameni, rosti din nou James.

Fata se uita la mine milos. Era o persoana buna, simteam asta. Dar, la polul celalalt era Louis, care ma privea speriat, ingrozit. Doamne, de ce se uitau asa?! Nu am omorat pe nimeni. Inca.

-Paa! spuse dulce tanara, inainte de a se intoarce pe calcaie si a pleca spre intrarea in biroul scorpiei de Polly.

****Eleanor P.O.V.****

Dintre toti copiii de aici, cea mai buna mi s-a parut Eveline. Chiar daca nu vorbea, sau fata ei nu exprima nici o emotie, simt ca era o persoana foarte buna.

-Eu zic sa o adoptam pe Moly. E tare dragutica, spunea entuziaamat Lou.

-Nu stiu ce sa spun....

-Hai! Sau macar pe Jane. Si ea era draguta! mai incerca acesta.

-Eu as adopta-o pe acea Eveline.

Dupa ce am rostit aceste cuvinte, iubitul meu se uita la mine ca la nebuni.

-D-dar tu nu ai auzit ce au spus despre ea?! E nebuna Elli. Nu o putem adopta!

-Ba da, Louis! Putem! Toata lumea a zis ca e nebuna, dar poate nu mai vorbeste dintr-o cauza! Poate e asa dintr-un motiv!

-Dar,...

-Nici un dar Louis! Hai sa ii dam o sansa. Oricine merita.

-Mbine.... accepta acesta.

Asa ca am plecat la directoarea de aici, ca sa ii spunem pe cine am ales. Nu prea imi place acest loc. E cam sinistru. Deabia astept sa o scap pe ea de aici....

****Nota Autoarei****

Deci, fara deci, au adoptat-o. Cum credeti ca va reactiona aceasta? De ce credeti ca si-a adus aminte Eveline? Ma rog, prea multe intrebari. Va astept parerea intr-un comentariu.

Au revoire mes amis!