Saved from destruction [1D and 5SOS F.F. ]

Capitolul 3

Doua saptamani de chin. Doar atat a trecut. Stau si ma holbez la tavan, visand la cai verzi pe pereti. Intr-o zi e ziua mea. Implinesc 17 ani. Ce mi-as dori sa fiu cu parintii mei, sa fiu cu prietenii pe care si asa nu ii aveam, sa mananc tort, sa imi pun dorinte si sa primesc cadouri. Cadourile nu ne pot bucura tot timpul atat cat ne bucura o amintire frumoasa, un lucru bun. Cadourile sunt doar niste lucruri materiale care nu o sa aduca fericire. Poate o sa aduca, dar pe termen scurt. Foarte scurt. Lucrurile astea ne amagesc, ne fura bucuriile simple pe care ar trebui sa le avem. Pe mine ma bucura si o raza de soare, o zi in care poate nu o sa mai fiu tratata asa.

Azi este o zi insorita. Poti auzi cantul pasarilor prin crapaturile geamurilor. Pot vedea bobocii si frunzele copacilor crescand. Nici natura nu te asteapta, nu sta dupa tine. Daca nu poti tine pasul, ramai in urma. Pentru totdeauna. Sau doar atat pana reusesti sa inaintezi, sa ajungi in linie cu ceilalti. Daca esti special, sau altfel decat altii, esti anihilat. Esti sapat la radacini pana pici, pana renunti si devii ca ceilalti. Toate personalitatile sunt modelate de mici exact asa cum vor ceilalti. Rar gasesti cate unul care scapa din ghearele acestui "sistem", iar noi il numin 'ciudat' sau 'nebun', 'rebel' si desigur si alte denumiri.

Ziua aceasta parca imi spune sa visez, sa sper la un lucru mai bun. Eu tot sper de cativa ani. Sper si sper, ma rog sa dea bunul Dumnezeu o minune, sa ma accepte cineva asa cum sunt. Sa aiba curajul sa o descopere pe adevarata eu, nu pe cea spusa de altii. Vreau sa redevin eu cea vesela, fericita, care sa nu aiba griji si alte tampenii pe cap. Vreau sa ma schimb, dar de asemenea daca esti bun lumea isi bate joc de tine. Asa ca tot tu sfarsesti cu inima ranita. Tot tu o sa suferi, o sa plangi ca esti altfel. Acest lucru ar trebui perceput ca un bine, nu ca un rau. Aceasta unitate te face o persoana neagreata de ceilalti, de cei la fel, de cei fara personalitate.

Vreau sa pot iesi de aici, cum pot si alti copii. Macar atat. Sa ies din camera. Sa simt aerul rece pe pielea mea, sa simt cum razele soarelui imi mangaie fata, cum aerul curat imi invadeaza plamanii imbaxiti de la aerul infect din orfelinat. Sa ma simt mai in viata, mai reala. Am ajuns ca o fantoma, una care inca mai are un suflet, un trup si o existenta in acte.

Doar in acte. Asa, nu cred ca mai stie cineva de existenta mea inafara de cei de la orfelinat.

Ma asez la pervazul geamului. Simt cum totul o sa se destrame, o sa arda din temelii. Iar eu, o sa cedez in curand. O sa imi incalc promisiunea de a sta in liniste. Si nu asta vreau.

Incep sa fredonez in surdina o melodie mai veche. Una care mi-a ramas impregnata in minte, exact ca momentul accidentului de acum 5 ani:

Oh, misty eye of the mountain below

Keep careful watch of my brothers' souls

And should the sky be filed with fire and smoke

Keep watching over Durin's sons

If this is the end in fire

Then we should all burn together

Watch the flames climb high, into the night

Calling our father, oh

Stand by and we will

Watch the flames burn auburn in the mountain side

And if we should die tonight

We should all die together

Raise a glass of wine for the last time

Callimg our father, oh

Prepare as we will

Watch the flames burn auburn on the mountain side

Desolation comes upon the sky

Now I see fire

Inside the mountain

I see fire

Burning the trees

And I see fire

Hollowing souls

I see fire

Blood in the Breeze

And I hope that you remember me...

Now I see fire

Inside the mountain

I see fire

Burning the trees

And I see fire

Hollowing souls

I see fire

Blood in the Breeze

And I hope that you remember me.....

"Cioc-cioc!"

Enervant sunet. Intotdeauna anunta ca cineva a venit sa deranjeze.

Nu a mai stat sa raspund sau sa ii dau voie sa intre, a deschis usa si a spus:

-Esti chemata la datorie domnisoara! spune in batjocora James, 'gardianul' meu.

Vine langa mine si ma ia brutal de o mana, incepand sa ma traga dupa el. E exact acelasi comportament de fiecare data...

Ne-am plimbat pe holurile intunecate ale institutiei o vreme buna. Camera mea este in pod, departe de lume. Labirinturile asa numite si 'holuri' te tin captiv aici, fara nici o sansa de scapare, ca si din falcile unui sarpe feroce.

Cand credeam ca am sa ma pierd de tot prin aceasta monstruoasa cladire, James se opri in fata unei usi negre si mari.

-Pana aici ati platit doamna! imi sopti el.

Ridicand cu frica vederea, m-am lovit de niste cuvinte scrise cu alb, cu o oarecare caligrafie ciudata: ADOPTIE..........

****Nota Autoarei****

Buna prieteni! Am venit cu un nou capitol. As vrea sa va stiu parerile despre carte. Pana nu strang 3 pareri nu mai postez.

Va astept cu comentari frumoase si cu voturi multe!

Au revoire mes amis!