Saved from destruction [1D and 5SOS F.F. ]

Capitolul 1

~~~~~~~ La orfelinat~~~~~~~

Acum 5 ani a fost adusa o fata. Nu avea mai mult de 12 ani, dar nici mai putin de atat. Inaltuta, cu ochi verzi-caprui, cu parul lung si matasos, cu un corp frumos si foarte desteapta. Era o fire foarte emotiva si foarte timida.

In primele cateva luni, toata lumea o ocolea. Suferise un accident de masina, in care parinti ei murisera. Ea era neatinsa, fara nici o rana, fara nici un semn vizibil. Doar o rana deschisa in inima, care va fi greu de inchis, poate si de cicatrizat. Toata lumea se lua de ea, ii reprosau ca nu mai avea parinti, de parca acestia nu erau in aceeasi situatie ca ea. Nu se apara. Nu avea rost. Toti erau mai mari si mai puternici, atat fizic cat si psihic.

Incet incet, ea s-a inchis in ea. Toata lumea o considera o ciudata, deoarece ea prefera sa taca tot timpul. Era considerata nebuna, deoarece nu mai vorbise cu alte persoane de 4 ani si ceva.

Nimeni nu stia insa, ca ea, in mijlocul noptii, canta sau vorbea cu peretii, care ii erau asa de fideli in ascultare.

In camera ea statea singura, angajatii de la orfelinat considerand-o prea periculoasa pentru societate.

Iar acum, aceasta fata avea 17 ani. In 2 saptamani era ziua ei de nastere. Nimeni nu stia asta, deoarece pe nimeni nu interesa acest lucru. Nu avea prieteni. Doar luna ii asculta plansul noapte de noapte, ii alina durerea profunda.

Acum, ea nu mai era asa de buna, de calda cum era inainte. Era o persoana rece, care arata nepasare si nici un pic de durere. In acesti ani, invatase sa joace teatru, fiind cel mai bine pentru societate. Era ca de piatra, nimic netulburand-o. Nici macar amintirea familiei ei. Intelesese de mult ca acesta este destinul ei, care trebuie urmat si suportat de fiecare.

In atatia ani, nici o trasatura nu se schimba. Aceeasi ochi, dar prin care vezi raceala, acelasi par, care acum este spalacit, acelasi corp, care acum este mult mai slab decat trebuia.

****Eveline P.O.V.****

In doua amarate de saptamani e ziua mea de nastere. Doar doua saptamani. Chiar daca toata lumea ma uraste, nimeni nu stie ca cel mai frumos cadou de ziua mea ar fi sa gasesc pe cineva care chiar sa ma inteleaga, sau macar sa incerce. Vreau pe cineva care sa ma accepte exact asa cum sunt. Stiu, sunt o ciudata, asa ca nu foarte multa lume m-ar placea. Dar eu sper, exact asa cum sper de acum 4 ani incoace.

Era ora de masa. Acum s-ar presupune ca mancam ceva comestibil. E drept, preferatii doamnei Poopey primesc mancare acceptabila, in timp ce restul au coji de paine, eventual cu apa curata.

"Cioc'cioc!"

Asta e semnul la care trebuie sa inceapa oroarea.

-Esti gata de masa, domnisoara? intreaba in batjocura James, de parca ar astepta vreun raspuns.

Dau din cap in semn de da, asa ca el vine langa mine, ma ia brutal de o mana si ma trage spre cantina unde era pranzul.

Inca o zi de chin pe care trebuie sa o suport!

****Nota Autoarei****

Hei, lume, lume! Am venit cu o noua poveste! Ok, cred ca v-am cam speriat cu Eve (=Eveline). Incet incet o sa isi revina. Fata e chiar ok.

Acum, chiar vreau niste pareri. Serios vorbind.

Va pup dulce si astept comentariile sau intrebari despre poveste.

Au revoire mes amis!