Jurnalul trecutului (Finalizată)

9. Mesajul ascuns

Stătea nemişcat în faţa mea, cu ochii lui roşii aţintiţi spre jurnal. În mâna lui în care se putea observa sângele ce curgea şiroaie pe podea, avea fotografia lui Mary. Ȋn mâna mea era fotografia lui, unde era un băiat inocent, cel puţin aşa părea. Închid sperând că e o iluzie, dar corpul nu mi se putea mişca, camera se întuneca din ce în ce mai mult, iar eu mă pierdeam în ea.
M-am trezit în căsuţa de lângă casa mea. Simţeam că nu pot fugi, că nu mă pot controla deloc. Dar nu eram singură acolo. Pe fotoliul albastru din căsuţă, era o fată blondă, care scria. Era Mary scriind în jurnalul ei! Fac câţiva paşi către ea, strigand-o. Dar degeaba. Era ca şi cum nu mă auzea, tot ce făcea era să scrie şi să se uite speriată în jur. Incerc să o ating dar mâna mea trece prin ea, iar ea nu mă observa deloc. Încerc să văd ce scrie, dar tot ce observ este data : 10 septembrie. Pe mâna ei erau semnele de la tăieturi. Încerca să le ascundă purtând o rochie cu mâneci dar degeaba. Era o fată atât de frumoasă şi drăguţă, ţi se rupea sufletul să o vezi în halul în care era. Îi citeam tristeţea pe chip. Deodată o văd ţipând, punându-si mâinile pe faţă şi plângând. Vedeam o siluetă albă invartindu-se în jurul ei, care mai apoi îi aruncă jurnalul, şi îi rupse o pagină din el. El o ridică în picioare spunând-i
-A expirat timpul! Ţi-am lăsat 3 luni la dispoziţie, acum mă pot juca
-Te rog lasă-mă în pace, promit că voi pleca din casa asta
Vocea ei inocentă devenise plină de durere. Voia să fugă dar a rănit-o atât de rău încât sangele ei s-a întins peste jurnal şi paginile rupte. Nu putea ţipa deloc, încerca dar era degeaba. Ea îi implora, dar sufletul lui plin de răzbunare pe cei ce încă sunt ȋn viaţă îl făceau să o chinuie.
-Te rog, să îmi laşi părinţii în pace -spunea suspinand şi plângând de durere
O trage de lănţişorul cu iniţiala ei, aruncându-l, şi începe să îi facă un M cu cuţitul.
Scena ce se desfăşura în faţa mea m-a făcut să ii simt durerea şi să plâng odată cu ea, încercam să mă bag intre ei, să o ajut dar cum am spus, eram invizibilă. El se juca cu ea, o rănea, râdea la durerea ei, spunând că durerea lui a fost mai mare. Apoi îl văd că o târăşte de la uşă, afară. Era noapte, iar când am ajuns eu la usă, dâra de sânge deja nu se mai vedea. Apoi în faţa ochiilor mi se derulează secvenţe cu Mary arătând spre podeaua din căsuţă, apoi arătând spre direcţia unde se află pădurea. Totul mi se învârte în cap până când mă trezesc transpirată, cu inima bătând foarte tare, plângând. Realizez că a fost un vis dar m-a marcat atât de rău încât nu mă mai puteam opri din plâns. Uşa camerei mele s-a deschis, dar ochii îmi erau atât de înlăcrimaţi că nu vedeam cine a intrat.