Jurnalul trecutului (Finalizată)

15.Aflarea secretului

Tot în aceeaşi clipă deschid ochii, ridicându-mă
-Multumesc, spun cu vocea tremurândă.
-Pentru nimic, ai grijă.
În acel moment îi văd chipul pentru prima oară. Ochii săi negri îmi dădeau o senzaţie calmă doar privindu-i, iar zâmbetul prietenos îmi schimbase într-un fel starea de spirit, uitând de cearta cu Jane şi bunica ei, uitând că mi-a furat jurnalul si dosarele acelea din dex. Îi răspund printr-un zâmbet şi mă întorc gata să plec. Dar îi aud vocea sa calmă iarăşi
-Cred că vrei să iei şi asta cu tine, nu?
Jurnalul cel ars pe jumătate era acum în mâna lui, care era întinsă spre mine. Mă întind să îl iau, când privirele noastre se intersectează. Îl văd cum îşi continuă drumul îndepărtându-se tot mai mult, eu urmându-i exemplul. Trebuie să re recunosc că a fost frumos, dar nu însemna nimic. Mereu am urât filmele de dragoste, probabil pentru că nu am fost îndrăgostită niciodată. Am totuşi 15 ani, iar băiatul acela părea să aiba 17-18. Oricum am probleme mai serioase de atât, iar pe acel băiat cu siguranţă nu o să îl mai văd. Abia am ieşit azi din spitalul în care nu aveam ce căuta, şi mă gândesc că probabil totul s-a terminat acum, jurnalul e pe jumătate ars, nu mai este scrisă nici o pagină în el, pozele din acea pădure sunt şi ele arse, dosarele lor de la spitalul acela sunt și ele arse, deci totul e posibil să fie sfârşit. Chiar dacă nu Thomas Throne şi Mary nu erau adevărata problemă, ci Robert Wilde era. Dar oare chiar mă lasă fantoma răzbunătoare a lui Robert în pace sau e doar un joc? Probabil voi afla, dar nu acum. Totuşi chiar voiam să citesc ultima pagină din jurnalul acesta, care mi-a adus doar probleme. Dar o compătimesc pe Mary, şi nu cred că voi uita aşa repede tot ce s-a întâmplat în ultima lună.
-Emma! Unde ai fost? Bill şi-a făcut griji pentru tine, ai spus că vii repede, abia l-am convins că...
Tatăl meu e atât, dar atât de grijuliu cu mine, încât trebuie să ştie mereu unde mă duc, cât stau, când vin. Iarăşi îmi fuge gândul la viaţa mea de dinainte, aş da totul numai să fie la fel şi să plec din oraşul ăsta ciudat
-Ai auzit Emma?
-Aa, ce?
-Ai primit scrisori de la Alicia şi Pansy.
Prietenele mele cele mai bune, care se hotarasc să îmi scrie după atâta timp..
-Wow, şi-au adus aminte, ce să zic..
-Lily, cred că e cam suparata pe ele, nu au mai dat niciun semn de o lună.
-Bill, nu au timp, ştii doar cum e, tu stai non-stop la serviciu şi nu le-ai mai scris parintilor tăi de 2 luni!
-Da, dar asta nu înseamnă că i-am uitat!
Mama şi tata se contrazic iarăşi. Dar o fac într-un mod drăguţ. Mama mereu a fost gata să se contrazică cu oricine pentru orice lucru, dar o admir foarte mult. Puternică, hotarata, şi luptătoare până la capăt. Asa este ea, a luptat atât de mult pentru a avea tot ce şi-a dorit. Exact aşa vreau să fiu şi eu.
-Mamă, tată, eu mă duc în cameră, poate vom mânca astăzi cina, nu?
-Desigur. Dar vrem să te intrebam ceva.
-Da?
-Eşti suparata pe noi pentru că ..ştii tu..spitalul..dar noi ştim că nu ai nimic ci a fost doar o perioadă mai proasta de a ta, pentru că ştii tu, casă nouă, oraş nou..
-Nu sunt supărată pe voi, dar mamă, te rog, să ai încredere în mine data viitoare..şi să nu ştie nimeni despre asta, da? Nici bunica şi bunicul.
-Le-am spus celor ce au întrebat de tine că esti la mătuşa Fing, dar Jane şi familia ei ştiu
-Jane nu ar fi trebuit să ştie vreodată!
-Dar e singura ta prietenă de aici, ar fi trebuit să fi mai sociabilă, nu să stai în casă toată ziua să citeşti. A întrebat de tine şi era foarte îngrijorată
-Tată! Ce prieteni să îmi fac aici? Pe strada asta nu e aproape nimeni de vârsta mea..
-Jane este, şi în plus ne înţelegem minunat cu familia ei, spuse tata
-Da, familia Throne este excepţională.
-Poftim? Ce familiei ?
-Throne. Jane nu ţi-a spus numele ei?
Măresc ochii cât cepele, cum de nu mi-am dat seama? La spital cu asistentpa care insulta familia Throne, Jane s-a comportat ciudat, iar apoi mi-a furat din cameră jurnalul să îl ardă, dosarele, şi cum naibii o fi găsit ea poza aceea îngropată în pădure. Acum e totul limpede. Jane încearcă să mă oprească să mai comunic cu fantoma lui Robert Wilde, pentru că cineva din familia lor a fost de fapt criminalul, iar ceea ce vrea Robert Wilde de fapt este să fie găsit criminalul său şi trupul lui. De asta Jane încerca să mă oprească, cât de oarbă am fost!
-Emma, eşti bine? Mă întreaba tata speriat de expresia mea
-Ştii cumva cine este Thomas Throne?
-Bunicul lui Jane, săracul, este paralizat la pat, ce soartă crudă..
-Eu trebuie să mă duc ȋn cameră..
-Sa vii peste o jumătate de oră la cină, ţipă mama din bucătărie
Urc scările grăbită şi mă arunc în pat, uitandu-ma în gol pe tavan. Jane doar vrea să îşi apare bunicul.. Dar vreau să ştiu mai multe despre bunicul ei, despre motivul pentru care l-a ucis pe Robert, vreau să ştiu despre Mary, care a fost chinuită cu mult mai rău de Robert Wilde, vreau să ştiu ce a însemnat visul acela de luna trecută cu Robert şi Mary, în care Robert o omora.. Mă mai uit odată prin jurnalul ars.. Degeaba, paginile scrise de mary erau arse. Iau pixul de pe masă şi scrijelesc numele meu pe una din paginile jurnalului. În acel moment arunc jurnalul din mana şi scot un mic ţipat. Era de necrezut..