Jurnalul trecutului (Finalizată)

13. Dispariția

Trec deja 4 zile. 4 zile în care am avut parte de o perioadă foarte proastă din viaţa mea, realizez că nu sunt nebună sunt complet psihopată. Bine, nu sunt, dar aşa mă simt, ceea ce mă înspăimântă e faptul că nu numai eu am trecut prin asta, şi Mary a trecut, a ţinut şi un jurnal, iar pe măsură ce inaintam cu paginile se întâmpla ceva rău. Sincer nu ştiu de ce nu l-am terminat într-o singură zi, dar mă jur că mereu se întâmpla ceva ce mă întrerupea, fenomene ciudate la momentele potrivite. Tot ce îmi doresc este să ajung acasă, tot ce vreau e să plec acasă și să caut un pretext să mă mut din casa aia. Nu mai vreau să aflu de acel el, de numele lui, de viaţa lui. Doar de Mary vreau să ştiu. Am impresia că ea a murit, pentru că am avut acea viziune cu ea, când am văzut cu ochii mei ce se întâmpla. Privirea imi e aţintită spre fereastra care m ar duce la libertate. Doctorul Weasley a spus că am avut o criză, şi că peste 3 zile plec. Adică azi, chiar azi. Dar am un ultim lucru de făcut. Inspir adânc şi cu un nod în gât o întreb pe asistenta care mă ajuta cu strânsul hainelor.
-Doamnă asistentă, aş vrea să vă întreb ceva
-Ok, întreabă-mă
-A existat aici un Thomas Throne? Am auzit că era un criminal
Se uită la mine cu o figură gravă şi mă completează
-Psihopat. Criminal psihopat. Trebuia să fie la închisoare dar datorită nebuniei lui, a ajuns la noi, asta acum 20 de ani, chiar mai mult.
-Criminal? Pe cine a omorât? Întreb eu încercând să par confuză deşi nu îmi prea ieşea
-Off, săracul băiat. Prima lui victimă, în ce chinuri a murit, nici nu i-au găsit trupul, la cât de nebun era Throne, a uitat unde l-a ascuns
-Cum se numea?
-O Doamne şi saracutul era un băiat frumos ,bun la suflet, atât de cuminte
Asistenta vorbea non stop, nici nu m-a auzit când am întrebat cum se numeşte
-Puteți să îmi spuneţi cum îl chema?! 
-Robert Wilde, un băiat excepţional, criminalul ăla de Throne, cum i-a putut face asta! Am auzit că cei din familia Throne îl ţin închis ȋn casă, dar nu ştiu cât e de sigur. Şi familia lui, cum pot să trăiască aşa ştiind că sufletul unui copil a fost luat de unul de al lor!
Înainte să spun ceva, se aude un zgomot la uşă. Iarăşi se strică momentul! Îmi arunc o privire urâtă spre uşă, unde era chiar Jane, cu câteva lacrimi pe obraz. Se uită la asistentă, apoi la mine, şi fuge. Nu înţeleg ce căuta la mine, nu a dat niciun semn de când mi-a zis că nu are de gând să îmi spună adevărul despre acel el, căruia i-am aflat numele, Robert Wilde.
-Neruşinata!!! A murmurat asistenta, iar în următoarea secundă părinţii mei au venit la mine cu braţele deschise. Recunosc că mă simţeam ciudat.. Oare prietenii mei din celălalt oraş au aflat de asta? Bunicii mei din partea mamei? Oricum aici nu am avut prieteni, Jane a fost doar o amică, tot ce am făcut a fost să mă preocup de lectură şi să mă controlez, şi să scap de Robert Wilde. Din cauza gândurile nici nu am realizat ca am ajuns acasă. "Casa dulce casă " a spus tata.. Dulce casă?! Dacă ar ştii...
După o lungă, foarte lungă discuţie cu mama şi tata, îi conving în cele din urmă să mă lase să mă duc la Jane, pentru a aflat ce se întâmplă de fapt. Înainte de asta, mă duc după jurnal, ca să citesc ultimele 2 pagini. Doar 2 pagini... Deschid geanta mea turcoaz, apoi celălalt buzunar și bag mâna după el. Insist, şi insist, dar constat că nu era acolo. Dau camera peste cap în căutarea lui. Ştiu sigur că l-am luat de la spital, ştiu sigur! Îl ţineam în mână în timp ce vorbeam cu asistenta apoi în maşină l-am pus în geantă. Dar, mi-am adus aminte de acel dex din cameră. Chiar îl observasem când venisem aici, pentru că era o carte foarte mare. Printre şirurile lungi de cărţi, uitându-mă puţin buimacă, iarăşi constat că spaţiul mare şi gol era necompletat. Ceva nu se leagă. Este ceva putred la mijloc, e ceva ce se întâmplă pe la spatele meu!
-MAMA! A intrat cineva în camera mea cât timp am fost plecată?!
-A venit Jane, ca să îţi ia nu ştiu ce carte când ai fost la spital, săptămâna trecută. A zis că îţi aduce un jurnal sau o carte.
-B.. Bine, eu trebuie să mă duc până la ea, vin repede
Grăbesc paşii către casa lui Jane, lăsând în urmă tot. E limpede ce se întâmplă, sunt sigură că Jane a furat dex ul, dar nu îmi dau seama de ce. Las gândurile bune la o parte și mă las pradă furiei. Bat zgomotos la uşă, deşi nimeni nu răspundea. Insistent din ce ȋn ce mai mult. Dar aşteptarea ia sfârşit.