Jurnalul trecutului (Finalizată)

12. Thomas Thorne

În clipa următoare, câteva asistente însoţite de doctor şi părinţii mei, intră în camera de spital schiţând cu toţii o privire gravă cu subinteles. Le citeam tristeţea părinţilor mei pe chip, şi cum mama mea încerca din răsputeri să nu plângă. Se apropie dr patul meu, îmi atinge mâna, şi se uită adânc în ochii mei
-Ne pare rau că îţi facem asta...e necesar pentru binele tău. Sper să ne ierţi
Cu ochii în lacrimi, îi spun printre suspine
-Nu sunt nebună. Credeţi-mă, lasati-ma sa va explic. Şi în plus nu au cum să mă duc la spitalul de nebuni ! Niciun doctor psihiatru nu şi-a dat acordul şi nici n-a spus despre mine că aş avea probleme!
Spun indignată printre şiroaiele de lacrimi ce îmi acoperă chipul
-Domnişoară, doctorul psihiatru Weasley a observat pe camera de supraveghere din salon comportamentul tău total ieşit din comun. A fost suficient pentru un expert ca el să îşi dea seama imediat de problemă
-Vorbiţi despre criza de mai devreme? 
Doctorul face ochii mari la mine și le aruncă priviri îngrijorătoare părinţilor mei
-Vorbesc despre ieşirile tale din salon, despre faptul că ai vrut să te arunci de la fereastră, despre cum le-ai atacat pe asistente ca să ieşi afară. Nu îți aduci aminte?
Îmi era imposibil să cred. Nimic din ce zicea el nu făcusem. Dar era atât de convins încât pentru a ma convinge şi pe mine mi-a arătat înregistrările. Eram chiar eu, făcând tot ce a zis doctorul. Dar cum e posibil? Chiar am o boală? Chiar sunt nebună? Jurnalul e doar în capul meu? Nu, Jane ştie de el. L-a şi citit. Dar Jane nu îmi mai e prietenă, încă nu mi-a spus adevărul, îi ascunde de mine intenţionat. Jane e singura mea prietenă de aici. De când am ajuns în locul asta preocuparea mea se regăsea doar în citit, plimbat şi statul cu Jane. Eram retrasă. Sunt retrasă de fapt.
-CREDETI-MĂ CĂ NU SUNT NEBUNĂ!
Izbucnesc deodată, eram aşa de nervoasă, încât am vrut să spun totul! Tot despre cum am găsit jurnalul, cum am inceput să fiu bantuita de spiritul unui băiat ce a bantuit-o pe Mary, posesoarea jurnalului, despre care nu ştiu nimic, nici despre băiat. Dar în acel moment mi s-a pus un nod în gât ce mă impiedica să vorbesc. Am închis ochii fără să realizez asta. Mă simţeam nebună...dar poate că sunt nebună..

Imediat ce mă trezesc, îmi pregătesc puţinele lucruri pe care le aveam şi sunt condusă afara de părinţii mei, catre maşina care avea să ma ducă ȋn spitalul de nebuni. Am leşinat în ultima vreme aşa des.. Se întâmplă ceva cu mine,ceva ciudat. Visele mele ciudate, semnele. Tot e ciudat. Mă întreb oare Mary ce a făcut în situaţia mea? Oare spiritul lui încă vrea să fac ceea ce Mary n-a reuşit? Sunt întreruptă din seria mea de întrebări tâmpite de glasul mamei
-Am ajuns. Îți promitem, te vom aduce acasă curând! Vei fi bine, ai încredere!
Mă îmbrăţişează strâns. Sunt atât, dar atât de tristă..nu le-aş mai da drumul.
Pe holurile acestui spital era teroare. Ţipete, oameni de a dreptul nebuni la fiecare cameră. Asistenta ce ma asteptase la intrarea in spital, mă ţinea de mâna şi îmi soptea "nu îi mai privii "
Am ajuns într-o cameră destul de mare, întunecată. Eram singura persoană de acolo, deşi mai erau paturi. Îmi las lucrurile, spunându-i asistentei a10 a oară că nu am nevoie de nimic.
-Mâine la ora 11:30 ai programare la domnul Weasley.
-Parcă a dat deja diagnosticul, spun sarcastic, iar asistenta îmi aruncă o privire urâtă şi pleacă. Ȋn sfârşit rămân singură ca să pot citi pagina la care rămăsese. Jur că mereu când citeam ceva mă tot intrerupea! Observ că data nu mai era scrisă, iar scrisul era urât şi în grabă.
Mai am 6 zile. Mă bucur ca am ieşit din spitalul de nebuni, că nu mai suportam. Camera era întunecată şi mare cu 2 ferestre uriaşe. Mă crezi ca am vrut să ma arunc? N am avut pace acolo. Un nebun m-a închis in toaletă. Altul se holba la mine spunând că vor venii nu stiu ce războaie și că el va fi salvatorul lumii. Jur că erau ciudaţi. Nici acolo nu am fost lăsată în pace de EL.  Dacă ii rostesc numele mereu vine. Dacă îl scriu iarăşi vine. Se hrăneşte cu frica mea și ii merge. Oare cine nu ar fi torturat stiind ca viaţa lui s a schimbat radical, că e urmărit de un spirit care nu îi dă pace? Că acel spirit în acelşi timp, pe lângă frică îţi oferă chin? Durere? Sunt pe cale să termin cu el. Am aflat cine e criminalul, Thomas Thorne. Spitalul de nebuni m-a ajutat în privinţa asta. Thomas Thorne l-a omorât, dar nu ştiu împrejurimile.. Trebuie să notez aici ascunzatoarea unde am pus dosarul lui şi dosarul meu, ȋn caz ca mai ajung acolo. Le-am furat şi le-am pus în dex..sper să nu mai uit. Mai am sã găsesc trupul lui și locul unde e criminalul şi scap. Sper să nu intre în bănuieli părinţii mei, dacă le spun, clar îi va omorî . A zis că nu trebiue să ştie nimeni.