Jurnalul trecutului (Finalizată)

16. 7 zile

Un alt scris de culoare roşie ca sângele apare pe pagina albă "Bună, Emma! ". Eram prea şocată să constientizez ce se intampla, pur şi simplu am scris "Bună, sunt Emma şi mă plictisesc", şi dintr-o dată jurnalul îmi răspunde. Mai scriu o dată acelaşi lucru, ca să mă asigur că nu visez. "Bună, sunt Emma şi mă plictisesc", dar de această dată scrie altceva, alt scris roşu apare pe foaia albă şi puţin arsă "E totul ok, nu visezi, nu ai halucinaţii". Dacă tot am intrat în jocul ăsta ar trebuie să îl continui
"Cine eşti? " scriu cu mâna tremurând
"Stai liniştită. Sunt Mary, fata care a deţinut acest jurnal blestemat"
Pixul îmi cade din mână la vederea scrisului de un roşu şi mai aprins
"Dar eu am crezut că ai scăpat de Robert, de el, de fantoma! Cum e posibil? "
Aştept. Şi tot aştept răspunsul lui Mary. Aşteptarea a durat ceva timp în care m-am gandit la ce mi-a ascuns Jane atâta timp, la bunicul ei care stă ascuns, la bunica ei care mi-a lăsat o impresie bună, acum pot ştii totul chiar de la Mary.
"Emma, nu eşti naivă, ai ştiut că am murit. Am avut o soartă asemănătoare, dar sper că la final să fie diferit, vreau să te previn pe tine, nu vreau să mori ca mine, nu vreau să treci prin ce am trecut eu. M-am mutat în casa asta la dorinţa bunicii mele care i-a convins pe părinţii mei să plece, să scape de viaţa monotonă şi modestă din oraşul  în care locuiam înainte. Jurnalul acesta nu a fost lăsat de mine, nimic din ce e al meu nu a fost lăsat de mine. Spiritul lui Robert Wilde a făcut tot, spiritul lui însetat de răzbunare a făcut asta."
Nu ratez niciun moment şi început iarăşi să scriu, deşi încă aveam îndoială în mintea mea pentru că părea prea paranormal. Dar oricum, a doua lună de vara a mea a fost paranormală.
"Spune-mi te rog cum scap de el. Spune-mi cum ai murit tu, cum a murit el, ajuta-ma!"
Din nou aştept vreo 10 minute cu inima bătând, fiind atât de stresata şi nerăbdătoare că simţeam nevoia să îmi rod unghiile până nu rămânea nimic. Aşteptarea a luat sfârşit iar eu arunc nerăbdătoare privirea spre jurnal
"Doar ştii cum am murit eu. Eu ţi-am arătat visul acela. M-ai văzut cum mă chinuia, cum mă trăgea în pădure unde m-a şi ascuns,  ai citit despre întâmplările mele paranormale cu el şi crede-mă nu e nimic acolo, ceea ce ţin în mine şi nu pe foile alea, sunt cele mai îngrozitoare. M-a tarat în padure, la un copac care are iniţialele mele, făcut chiar de mine atunci când am ascuns cutia în care prin minune reuşisem să îi fac o poză, dar în cele din urmă am ingropat-o, știi asta, doar am scris în jurnal. Lângă acel copac mi-a spus că timpul a expirat şi că acum nu mai am scăpare. Nu ştiam nici unde e trupul lui nici unde e criminalul lui, deşi stiam cine este. Pur şi simplu mi-a absorbit sufletul şi nu ai idee ce durere îngrozitoare e, nici tortura fizica nu doare atât de rău ca asta. De atunci sunt prizoniera lui, până când el ,adica Robert îşi va găsi odihna. Nu am vrut să te implic, nu voiam să treci prin ce am trecut eu, dar el a vrut. Aşa că eu te am ajutat şi ţi-am dat indicii, ţi-am zis ca Thomas Throne e criminalul, ţi-am şi arătat unde este trupul lui, ah, mă doare aşa rău. Deşi nu am sânge în corp, cu asta scriu. Roşul acela aprins este sângele meu, dar lasă asta, trupul lui este în căsuţa de lângă casă chiar în.... "
Lumina se stinge dintr-o dată, fereastra se închide zgomotos, iar razele lunii se amestecă cu intunericul din camera mea. Simţeam paşii lui, simţeam cum se apropie de pat. De aproape 2 săptămâni nu l-am mai văzut şi am avut falsa speranţă că am scăpat. Dar nu, nu am scapat.. Silueta stinsa, de un gri amestecat cu alb, se apropie de mine lăsând la vedere chipul său umbrit de răzbunare. Nu mai era băiatul frumos din acea fotografie, nu mai părea inocent. Îmi apucă mâna simţind cum ceva ascuţit mă înteapa, iar apoi simţind cum glasul mi se pierde, astfel nemaiputând vorbi. Îmi mişca mâna pe podea lăsând sângele să curgă, iar apoi dispare spre uşurarea mea. Durerea aceea insuportabilă nu dispăruse. Îmi arunc ochii înlăcrimaţi spre podea, unde scria "7 zile." După aceea sângele dispare. Nu aş putea face nimic decat comanda lui, părinţii mei dacă vor ştii o să moară şi nu îmi pot asuma riscul.. Deşi era târziu cobor scările având grijă să nu mă vadă părinţii şi gonesc spre căsuţa de lângă casa. La naiba!  Nu se deschide! Cine naiba a incuiat-o? Presupun că tata sau mama. Mâna încă mă durea. Mă simt încolţită, simt că n-am scăpare, asa ca strada cea pustie îmi devine prietenă. Dar nu e chiar pustie, in celălalt capăt al ei mai e cineva care pare mai vesel decât mine. Se apropie de mine, distanţa micşorându-se  considerabil. Era acel băiat care m-a prins azi, nu era greu de recunoscut, aceeaşi privire frumoasa, acelaşi zâmbet..
-Se pare că nu sunt singurul care se plimba noaptea
-Da, se pare că da..
-Te ştiu.. Eşti fata pe care am salvat-o de la izbirea cu asfaltul, nu?
-Mda, spun eu incercand să râd puţin
-Sunt Jack, dar tu?
-Emma, îmi pare bine
-Ce ai patit?
-Aa.. Nimic, probleme doar..
-Poţi să îmi spui, nu sunt vreun raufacator care te va rapi sau vreun violator în serie
-Nu e vorba de asta, doar că abia ne cunoastem şi nu ar trebuii să..
-Uneori e mai bine să spui unui străin unele lucruri, pentru că acesta ţi-ar da un sfat sincer şi probabil nu ar avea la cine să zică şi cu siguranţă te-ar ajuta mai mult.
-Nu ştiu..
-Îmi place să ajut, mama e psiholog, ştiu cum să dau sfaturi bune
Eram prea încărcată, aşa că m-am dezlănţuit. I-am spus tot, plângând. După ce am terminat de povestit lunga poveste, mâinile sale mi-au şters lacrimile, iar apoi m-a îmbrăţişat
-Nu sunt nebună, crede-mă, nu sunt -spun in hohote- e real ce se întâmplă crede-mă, nu sunt nebună
-Gata, calmează-te. Te cred, ştiu cazuri paranormale, aşa ca nu ai de ce să ai impresia că nu te cred.
Ochii săi mă priveau atât de adânc iar eu mă simţeam atât de bine în braţele lui, deşi era doar un străin, mă simţeam intr-un fel ataşată de el.
-Dar..el! Robert Wilde a spus, de fapt Mary, dar si el ca dacă spun cuiva o sa...o sa..a spus ca daca le zic părinţilor mei o sa moara şi eu ti-am zis tie -spun cu vocea tremurând şi incurcata -
-Stai calma, îmi spune el cu vocea lui caldă care îmi dădea speranţa ca totul va fi bine. Probabil cei care mai locuiesc în casa nu au voie să stie, pentru a nu-i supune şi pe ei la asta. Are voie să aleagă doar un membru al familiei, înţelegi? Dacă nu reuşeşte unul, încearcă cu altul, şi în plus nu vrea ca victima să aiba ajutor, vrea sa fie chinuită
-De... De.. De unde stii?
-Am citit mult despre fantome şi chestii. Acum ascultă-mă. Eu te voi ajuta, da? Nu mai plânge, ştiu că nu trebuie să te ajut, dar nu te las aşa.
-Asta înseamnă că le pot spune şi părinţilor mei?
-Nu. El nu va ştii ca te ajut pentru că nu stau cu tine în casă şi nu deţine încă puterea de a mă controla.
-Cum ştii atâtea chestii..?
-Of, bunicul meu.. Înţelegi? De mic am aflat.. M-am documentat, am vorbit cu mulţi alţii şi ştiu.
-Aş putea să ma duc la poliţie sau ceva!
-Nu! Vrei să apari pe prima pagină a ziarului ca fiind o nebună? Vrei să te duca la boli psihice?
Simt că mi-am găsit ajutorul, simt cum totul e linistit. Nu pot să cred ce minune mi-a iesit în cale..