Clatite Cu Ciocolata

1. Am inceput bine

Ai mei mi-au spus ca imediat ce cobor din avion voi vedea un tip de la scoala cu o pancarta. Presupun ca ar trebui sa imi vad numele. Imi caut cu privirea numele si nu il vad nicaieri. Stai... Undeva, in spatele multimii agitate vad un barbat chel. Pe pancarta lui scria "herzlich willkommen, Anne-Marie". Deja am o migrena si sunt de 10 minute aici.
1. Aia e germana, nu suedeza.
2. Anna, ma cheama Anna. DOAR ANNA, OK?
Ok, numar pana la 5 si fac un pas. Ma impiedic de valiza si fac un spectacol de toata frumusetea. Ma ridic ametita si, spre fericirea mea, nimanui nu ii pasa ca tocmai am avut un meci de wrestling cu valiza mea. Ma indrept spre tipul chel care acum ma privea interesat. Ajung in fata lui.
-Anna. Ii intind mana. El imi zambeste, isi scoate ochelarii de soare si ma imbratiseaza.
-Mark, spune el bucuros.
-Incantata. Zambesc fals si imi iau valiza. Se pare ca ne indreptam spre masina. Mergem spre campus si, uitandu-ma pe geam, admir orasul. Chiar, in ce oras sunt? Imi caut biletul de avion si realizez ca sunt in Los Angeles. Nu-i rau!
Ajungem in vreo jumatate de ora. Mark imi ia bagajele si imi spune sa il urmez. Ajungem intr-un birou frumos decorat, luminos, spatios. Mobila era veche, facuta din lemn de cires, frumos aranjata in camera mare, aproape goala. Imi face semn sa ma asez pe un fotoliu iar el suna pe cineva. In cateva minute, in camera ajunge un barbat inalt, blond, la costum. Parea de vreo 30 de ani. Instinctele imi spun ca are o sotie frumoasa, cu vreo 3 ani mai tanara si o fata. Ma opresc pentru un moment din gandit si realizez ca ma holbam la tip. Mai frumos nu se putea!
-Buna, Anna! Sunt John Dunbell, directorul acestei scoli. Am auzit multe despre tine si sunt foarte bucuros ca in sfarsit ai ajuns. Sper sa te simti bine aici. Acestea fiind spuse, sa trecem la lucrurile importante.
Vorbea atat de calm, vocea lui era placuta. Pe de alta parte, eu zambeam ca o idioata. Mi-e foame.
-Incantata de cunostinta, domnule Dunbell. As vrea sa va multumesc pentru aceasta oportunitate.
Da din cap in semn de apreciere si se asaza la birou, in fata mea.
-Aceasta este o scoala de elita. Regulile sunt simple si clare. Trebuie sa te comporti cum trebuie. Orele incep la 9 si se termina la 15. Vei sta in campus, intr-o camera din aripa de vest, aproape de majoritatea claselor unde vei avea ore. Vei avea 2 colege de camera. Daca vei vrea sa te inscrii intr-o echipa sportiva, vei veni la scoala si sambata pentru antrenamente. Vorbesti fluent engleza, nu?
-Da, spun incet.
Desi ma chinui foarte mult, vorbesc engleza cu accent britanic. Vreau sa ma descotorosesc de accentul asta.
-In camera ta vei gasi orarul si alte instructiuni.
Mark imi face semn sa ma ridic, discutia se terminase. Nu stiam ce sa zic asa ca m-am panicat. Sa vedeti acum.
-Multumesc mult pentru informatii. Totusi, am o intrebare.
-Da?
-Unde este cantina? Mi-e foame.
Ce a fost asta?!
Zambeste.
-Doar micul dejun si pranzul le vei lua la scoala. Pentru cina poti iesi in oras.
-Va multumesc. Arunc cel mai fermecator zambet al meu si ma rasucesc pe calcaie.
Mark ma conduce pana la usa camerei mele.
-Bafta, pustoaico!
-Mersi, presupun.
Deschid usa camerei.