nouă la Hogwarts - Harry Potter

24

Mă îndrept spre terenul de Quidditch,unde restul echipei deja așteaptă. 
    -În regula!spune căpitanul.  Azi vom face un exercițiu, pentru a îmbunătăți abilitățile fiecăruia. 
 
    Vântul suflă cu putere , iar lui Tom îi este destul de greu sa se facă auzit , motiv pentru care țipă și gesticulează întruna cu mâinile. 
   -Mai întâi , gonaciul!
Harry face un pas în față și pornește pe matură.  
Tom arunca în aer ceva ce pare a fi o hotoaica aurie , iar Harry se repede pe urmele ei. Având în vedere ca terenul este liber , procesul de capturare al acesteia nu mai este atât de greu.
    - Zece minute !spune Tom și ridica o mana în aer când Harry prinde hotoaica aurie.
Întreaga echipă izbucnește în aplauze.
    -Acum urmăritorii. 
 
Fac un pas în fata , alături de Alexa și Kim. Noi suntem urmăritoare, cele care trebuie sa prindă coafa de la echipa adversa și sa I-o paseze lui Roger , păstrătorul.
 
     Cum ajungem la doua staturi de om  deasupra solului , o mulțime de mingi încep sa zboare spre noi.
  Alexa și Kim le prind destul de repede, dar eu mă mulțumesc sa zbor mai sus și sa privesc. 
    -Haide Jessica! Încearcă și tu sa prinzi una!Îmi striga cineva.
  
   Cobor fără tragere de inima la fete , și întind mâinile în fata în momentul în care o coafa se apropie de mine. Impactul este atât  de brusc încât sunt aruncata de pe matura , și mă izbesc cu violenta de sol.

   Coechipierii stau gramada în jurul meu, nestiind ce sa facă.
    -Te simți bine ?mă întreabă Harry când observa ca deschid ochii.
  Încerc sa îi spun  ca da, dar tot ce reușesc sa scot este un mârâit răgușit. 
  La cea mai mica mișcare, capul îmi zvacneste , iar umărul stâng îmi pulsează de durere, trimițând săgeți în întreg brațul. 
   -Cred ca trebuie sa mergi la infirmierie, spune Tom
    -O ducem noi!se oferă Fred și George și mă ridica , susținându-ma fiecare de câte un braț. 
 
    Holurile sunt relativ pustii , dar puținii elevi care au mai rămas întorc capul spre noi și încep sa susoteasca.
   Încerc sa nu îi bag în seama și sa îmi văd de drum,asta pana când  urca Draco, din coridoarele subterane.
În mod surprinzător este singur , și se oprește în fața mea cu o privire uimita . Pare complet luat prin surprindere ,căci probabil  nu se aștepta să mă găsească în hol acum , mai ales în halul în care arat.
Deschide gura sa spună ceva, dar George i-o ia înainte
     -Dă-te Malfoy. Trebuie sa ajungem undeva!
  In mod și mai surprinzătoar, acesta se da la o parte ,fără sa spună nimic ,cum ar face de obicei.
  
     Când  intru în cabinet Madam Pomfrey mă așează pe un pat liber și începe sa îmi inspecteze rănile. 
   -Câteva zgârieturi , are umărul stâng dislocat și s-a lovit puțin la cap . Nimic ce nu pot repara. Nu va faceți griji,le spune ea lui Fred și George.  Are nevoie de putina odihna în seara asta,  dar mâine va fi ca noua.
Începe să-mi vrajeasca umărul și sa mă bandajeze,  făcându -le semn celor doi sa plece. După ce termina mă întinde în pat și simt cum  somnul mă cuprinde instataneu la contactul cu așternuturile pufoase .
 
      Încă e seara , dar aud usa cum scârție. Aud pași întrand în cabinet și deschid ochii.
    -Este nevoie de ajutorul dumneavoastră în camera trofeelor.  Un  copil din anul întâi a alunecat pe podeaua uda și s-a lovit destul destul  grav, spune o voce pe care îmi este destul de greu sa o recunosc , din cauza oboselii.
     Madam Pomfrey părăsește în fuga cabinetul,  iar când pașii se apropie de patul meu mă ridic în capul oaselor și aprind veioza de pe noptieră. 
   Lumina se revarsă pe un chip palid , cu niște ochi cenușii , încadrați de o claie de par blond.
    -Ce cauți tu aici?
    -Am venit sa văd Cum te simți. 
     -Lasa - mă cu astea.  Spune ce vrei de fapt.
     - Am venit sa îmi cer scuze. De la faza din tren . Nu ar fi trebuit sa aduc vorba de tatăl tău
  Simt din nou cum stomacul mi se strânge și încerc sa articulez cuvintele cu cel mai mare calm posibil , fără sa îi arat ca m-au afectat.
     -Ceea ce s-a întâmplat cu tatăl meu nu era treaba ta
     -Știu.  Și îmi pare rău.  Credeam ca mă voi simți mai bine dacă fac mișto de voi, dar crede -mă,  m-am simțit extrem de vinovat după.
    -Exact asta e problema la tine!mă rastesc eu. Crezi ca te simți bine dacă faci mișto de oameni!
      - Uite,  am venit aici sa iti cer scuze , sa scap de sentimentul ăsta,  nu sa te fac sa înțelegi.  Nu am pretenții sa faci așa ceva. La tine totul e perfect, nici nu știi cât de greu este totul pentru mine!
      -Cat de greu este totul pentru tine! Pentru tine?! Nu tu ești cel de care se face mișto pentru ca e sânge mâl.  Nu tu ești cel pe care tatăl l-a părăsit. Tu esti cel cu o familie bogata,  înfumurata,  cu nume respectat și care primește tot ce vrea!
    - A și crezi ca asta e ușor!  Nici n-ai habar câte aparente trebuie sa păstrez,încă de  când eram mic! Normal ca nu ai sa înțelegi vreodată și nici nu mă aștept  la asta,  îmi spune el disprețuitor.  Tot ce am vrut a fost sa îmi cer scuze.
    -Ok,murmur eu,dar nu știu dacă mă mai aude , căci deja s-a îndepărtat.
 
Sting veioza și mă  cufund în beznă,  pironindu -mi ochii în tavan. 
 
  Nu știu dacă am stat așa toată seara sau dacă am adormit,  căci dimineață sunt trezită de o asistenta care îmi lasă pe noptieră o tava cu mâncare și mă anunță că sunt scutita de orele de azi.
   Perfect! Îmi spun și mănânc clătitele care mi s-au pregătit.

  Mă îndrept de una singura spre terenul de Quidditch
Am în plan sa exersez pana când restul coechipierilor vor ajunge pentru antrenament și m-am pregătit pana în dinți. 
   Am făcut ca pămătul de pe teren sa se trasforme într-o gelatina și mi-am petrecut doua ore într-o sala de clasa goala pentru a creea și un robotel care  sa îmi arunce mingile.
Drept vorbind , este un manechin ,pe  care l-am "însuflețit" cu vraja Insuflo.  Le da viață obiectelor cât sa facă ce le spui tu, într-un interval de timp destul de scurt , după care se autodistrug.
        Mă înalt deasupra terenului și  mă concentrez asupra coafei care vine spre mine cu viteza . Întind mâinile în față și o prind , rezultatul fiind același cu cel de data trecuta.
  Măcar de data asta cad pe moale.
 
  Mă ridic din nou pe matura pentru a prinde următoarea coafa dar degeaba.
    Cad de încă cinic ori , pana  când Draco își face din nou apariția. 
    -Uuu Jessica ! Te-am deranjat de la lecțiile de zbor,  sau tocmai trăgeai un pui de somn? Băieți , dacă Gryfindor o are pe ea în echipa , câștigăm detașat. 
   Era de așteptat sa fie cu Crabble și Goyle.
   Mă ridic, îmi scutur praful de pe echipament și îi arunc o privire sfidătoare , sperând ca o sa plece  și o sa mă pot antrena din nou. Nici gând însă de așa ceva.   Cei trei parcă s-au înrădăcinat lângă tribune ,cu mâinile subraț. 
    -Nu ai de gând sa ne faci o demonstrație ?
    -Nu ai de gând sa pleci , Malfoy?
Este Nicholas,  păstrătorul echipei de Quidditch a clasei Rawenclav, anul 5.

    ochii săi de un albastru oceanic îl privesc amenințători pe Draco,  dar nici acesta nu se lasă mai prejos. 
   - și de ce  as face asta,  mă rog?îi spune el pufnind în ras
     -Pentru ca așa am spus eu ,și sper ca m-am făcut inteles.
      Draco nu mai spune nimic , dar le face semn din cap lui Crabble și Goyle , care se apropie de  Nicholas cu pumnii încleștati.  Acesta nu se clinteste,  ba mai mult, îi așteaptă cu zâmbetul pe buze , ținându -și bagheta în mana cu un gest ferm.
Pare ca a anticipat momentul, ba mai mult , ca îl aștepta.
    
    Nu vreau sa văd însă continuarea așa ca alerg și mă poziționez intre ei cu mâine întinse .
    -Gata! Ajunge! Dacă vreți sa va bateți , puteți găsi alt loc , eu nu vreau sa mă aflu în preajma voastră și nu am nevoie nici de probleme. Iar tu,mă întorc către Draco , poate te poți face inteles și de unul singur, fără a fi nevoie sa te ascunzi în spatele lui Crabble și Goyle.
    -Pff.  Haideti băieți ! Nu am niciun chef sa mă vadă cineva stand lângă un Sânge-mâl și un ratat de la Rawenclav, pufnește el și se îndepărtează. 

      -Aaam, Mersi! Îi spun eu  lui Nicholas după ce gașca lui Draco pleacă. 
     -Nu ai pentru ce,zice și un zâmbet îi înflorește în coltul gurii, dând la iveala o dantura perfect alba.
Precis fetele fac coada la el.
     -Te antrenai, nu?mă întreabă el.  Ce zici? Ai nevoie de o mana de ajutor ?
     -Hmm.. ce ar spune colegii tai dacă ar vedea ca ajuți o fată din echipa adversa?
    -Cine spune va vor vedea? Toți sunt la ore acum
     -Și tu cum de ești încă afară?
     -Te-as putea întreba același lucru. 
      -Am avut un mic accident la antrenamentele de ieri și am fost scutita de ore astăzi. Acum tu
     -Am învățat din vara materia care se preda acum la istoria magiei și numerologie,  așa ca sunt liber doua ore.
   -Bine atunci!spun și îi arunc mingea.
 
   Ne urcam amândoi pe maturi și nu ne oprim decât atunci când ne înălțam suficient de mult.
    Nicholas arunca coafa spre mine, pe care reușesc sa o prind , însă contra aceluiași preț. 
     -Nu procedezi corect! Îmi spune el când urc din nou în aer. Îți lași greutatea pe spate când prinzi ,când defapt ar trebui sa o lași în față.  De asta te și dezechilibrezi.  Mai încercăm odată , dar de data asta,  apleacă -te în față. 
  
      Se îndepărtează și îmi arunca coafa.  Mă poziționez astfel încât sa fiu sigura ca o prind, și când aceasta se apropie suficient de mult mă aplec înainte și întind mâinile. 
    O  prind rămânând pe matura și încep sa tip de bucurie
    -Am reușit ! Nu pot sa cred ca am reușit ! Mulțumesc Nicholas , îți rămân datoare. 
     -Cu plăcere, dar este în mare parte și meritul tău! Felicitări!