Sally - Volumul 1: O nouă viață

Capitolul 5

SALLY

Sunt în continuare pierdută în ochii săi, iar el încă așteaptă răspunsul meu. Inima parcă ar vrea să mi-o ia la fugă în timp ce mintea mea protestează: nu! Evident că răspunsul e tot nu, însă gura refuză să mi se deschidă... Oare mai respir? Oare mi s-au blocat și plămânii, nu numai cuvintele în gât? Și băiatul ăsta îmi ia tot aerul...

Melodia lentă se termină, următoarea schimbând radical atmosfera. Energia noului cântec mă trezește la realitate, permițându-mi să întrerup contactul vizual și să-l împing pe Don Juan mai departe de mine.

Înainte să apuc să fac stânga-mprejur, vocea lui se aude:

— Deci?

Privirea lui e aceeași, pătrunzătoare și... Nu știu, care îți dă fiori. Felul ăsta de a se uita la mine mă face să vreau să-mi petrec cât mai puțin timp posibil în preajma sa.

— Eu plec. spun și mă îndepărtez cu pași mici.

— Unde? întreabă, înclinându-și capul.

— Nu te interesează! mă încrunt.

— Hm. Ba eu cred că da.

Îmi dau ochii peste cap.

— Pa, Enrique!

Îi întorc spatele și mă îndrept către masa pe care mi-am lăsat geanta, nu înainte de a îl auzi spunând:

— O, haide! Asta n-a fost nici măcar pe-aproape!

Surâd satisfăcută. Normal că îi știu numele, dar nu vreau să creadă că-mi pasă de existența lui îndeajuns de mult încât să i-l rețin. I s-ar urca la cap. În plus, chiar sper să nu-l mai văd vreodată.

***

Un zgomot deranjant mă trezește. Îh... Prima zi de școală...

Tot ce sper e să nu-l văd pe băiatul ăla prin liceu. Ultimul lucru de care am nevoie e să fiu asociată cu unul ca el. Și așa sunt mari șansele să trec drept fata nouă și ciudata. Minunat...

Fir-ar! Șapte și jumătate?! Când s-a făcut atât? De cât timp mă uit pe pereți?

Mă îmbrac repede, îmi iau ghiozdanul și niște bani, sar peste micul-dejun și fug direct la mașina mătușii, așezându-mă în spate, lângă Bella.

— Ce-a durat atât? întreabă sora mea.

— Nu m-am trezit la timp. mint eu.

Doar nu era să zic: A, păi, știi, m-am trezit chiar devreme, dar mi-am pierdut timpul gândindu-mă la idiotul de aseară și la cum să fac să nu-l mai văd în viața mea.

Mătușa ne lasă în parcarea școlii și imediat ce coborâm Bella începe să-și cotrobăie prin ghiozdan

— Ce e?

— Super primă zi de școală. oftează ea. Cred că mi-am uitat telefonul în mașină. Și June a plecat. Genial...

Eu îmi scot telefonul și i-l întind.

— Sun-o de pe al meu. Nu poate să fi ajuns prea departe.

Bella încuviințează și îmi spune să merg înainte și să o aștept la intrarea în liceu. Fac întocmai, apoi încep să-mi omor plictiseala analizând școala. Coridorul principal e lung, iar la capătul lui e sala în care s-a ținut ieri balul. Pe fiecare ușă pe care o văd scrie câte ceva, dar tot cred că voi avea nevoie de o hartă ca să-mi găsesc clasa, având în vedere ramificațiile holului și scările ce duc una la subsol, alta la etaj.