*Perspectiva lui Diego:
A început muzica. Ăsta e momentul ei... Mai bine plec.
Ajung la jumătatea holului și... Unde-i chitara mea? Îmi dau o palmă mental. Sigur am uitat-o în sală. Mă întorc și, cu cât mă apropii mai mult, realizez că nu se aude nimic. Dar Sally trebuia să cânte... Grăbesc pasul și mă opresc în pragul ușii. De ce nu cântă? Stă pur și simplu. Nu înțeleg...
M-a văzut. Ridic din umeri și mimez un „ce s-a întâmplat?". Ea se uită la masa profesorilor apoi la mine. Îi fac semn să înceapă iar. Ea dă din cap că nu.
Mă uit în jur. Rezemată de perete stă chitara mea. Știam eu că am lăsat-o aici. O iau și îi ating corzile. Profii se întorc spre mine.
- Mă scuzați. Mi-am uitat chitara. zic eu.
Ei se uită iar la Sally. Directoarea întreabă:
- Vrei să mai încerci odată?
Sall se uită la mine. Dau din cap în semn de „da". Ea se uită la profesori și face la fel ca mine. Muzica începe iar. Se uită la mine și începe să cânte.
*Perspectiva lui Sally:
O fac! Nu-mi vine să cred! Chiar o fac! Chiar cânt! Și mai fac ceva ce nu pot crede... Mă uit în ochii lui... Chiar fac asta?!
Până acum, cred că i-am cântat... dar tocmai mi-am luat privirea de la el. E super! Deși aș fi vrut s-o pot face singură...
Am reușit! Am cântat! Nu-mi vine să cred!
Mă uit spre ușă. A plecat.
- Te poți retrage, mulțumim. spune doamna Barms.
Mă dau jos de pe scenă și mă duc după el. Nu știu de ce fac asta, dar pur și simplu simt nevoia să-i vorbesc, să-i mulțumesc...
Ies afara și-l văd îndreptându-se spre parcare.
- Pleci? spun eu mai tare; și așa nu e nimeni care să m-audă în afară de el.
Se întoarce. Eu îl întreb:
- Te grăbești?
El vine spre mine.
- Nu neapărat...
Pare că mai vrea să zică ceva, dar tace. Într-un sfârșit eu spun:
- Voiam... știi tu... să-ți mulțumesc... (ducându-mi mâna la ceafă)
Surâde și întreabă zâmbind:
- Pentru ce?
- Păi... știi tu... că... m-ai ajutat și... adică ai fost acolo și... ă... deci... ă... mersi!?
Cât de praf pot să fiu... Nu cred, mie îmi vine să intru în pământ și el râde.
- E OK. Te-ai descurcat super. zâmbește Diego.
- Glumești nu!? Nici n-am putut să-ncep! A fost un dezastru! Am zburat din liceu...
- Hey, stai calmă. Nu fi negativistă. Sigur o să fie bine.
- Șiii ești sigur de asta pentru că...
Aștept ca el să îmi continuie propoziția.
- Pentru că ai fost minunată... Șiii, pentru că ți-am luat un talisman norocos. scoțând din buzunar o punguță mică.
Mi-o întinde. Mă uit la ea, apoi la el, și tot așa, dar nu o iau.
- Nu mușcă să știi. spune râzând.
CITEȘTI
Sally - Volumul 1: O nouă viață
Romance„Pentru mine toți acești oameni sunt doar atât - niște oameni. Totuși, sunt figurația din viața mea. Nu îi cunosc și nici nu o voi face, dar tot îmi vor lipsi oarecum, fiindcă sunt oamenii din orașul meu. Sunt figurația mea de când mă știu. Și dacă...
