Sally - Volumul 1: O nouă viață

Capitolul 6

SALLY

— Văd că încă ai probleme în a-mi reține numele. comentează... el.

Îi știu numele, doar că nu-mi place să-l folosesc.

— Păi scuze că-mi ocup mintea numai cu lucruri importante. replic, iar el pare... intrigat?

Îl analizez fugitiv. E îmbrăcat tot în negru, purtând atât mănuși, cât și jachetă de piele. La gât are două lănțișoare, iar sub braț ține o cască, ceea ce explică părul lui ciufulit... Stai, asta înseamnă ca are o motocicletă?

De ce mă întreb asta? Cui îi pasă? Măcar acum aspectul se potrivește cu atitudinea.

— Atunci sper ca măcar dansul nostru de aseară să-ți fi rămas în memorie. spune, rânjind și privindu-mă de sus.

Cât de enervant...

— Care parte din „rețin numai lucruri importante" nu ai înțeles-o? îmi ridic eu o sprânceană.

Din păcate mint cu nerușinare. Îmi amintesc fiecare secundă a dansului ăla nefast. Am ciudatul talent de a ține minte toate inutilitățile în general, dar seara trecută chiar nu am cum s-o uit prea ușor. Totuși, asta nu e treaba lui.

— Deci vrei să spui că nu ți-a plăcut? Nici măcar puțin?

Îmi dau ochii peste cap.

— Pentru că, știi, fața ta spunea altceva. continuă, aplecându-se spre mine.

O, frate, de ce eu? De ce el?

— Tu vrei să-mi spui mie că ăștia doi s-au cunoscut ieri? o aud pe Mary șoptind.

— Dap. Și... n-a fost tocmai drăguț. îi răspunde Bella.

— Nu zău? Ce-a făcut tipul de-l urăște soră-ta așa?

Sigur fetelor, vorbiți de parcă eu n-aș fi aici să aud tot...

— A, dar nu cred că-l urăște. Eu cred că-l place.

Bella! Ce naiba?

Replica ei l-a făcut pe nesimțit să-i arunce o privire scurtă, apoi să-mi servească mie un zâmbet strâmb.

— Glumești, nu? Uită-te la ea. Arată de parcă vrea să-l omoare numai cu privirea. bolborosește Mary.

— Crede-mă, am un al șaselea simț când vine vorba de chestii din astea. În plus, îmi cunosc sora.

Băiatul din fața mea chicotește, foarte atent la discuția lor. Eu mă întorc și le arunc o căutătură urâtă, sperând să nu mai spună și alte prostii.

Așa îl observ pe Harry. Poartă un hanorac gri – de sub care iese un tricou alb – și blugi albaștri. Ține, de asemenea, o cască de motocicletă sub braț și se holbează fără nicio jenă la Bella. Nu-mi e antipatic, dar nu pot nega că mă deranjează interesul său brusc față de sora mea.

Revenind la propria mea persoană, de ce mai e tipul ăsta în spațiul meu personal?

— OK, știi ceva? îi pun o mână în piept. Înapoi, frumușelule! apoi îl împing.

Văd o urmă de surprindere pe fața lui, după care merge cu privirea de-a lungul brațului meu până îmi întâlnește ochii. Își ridică o sprânceană și așa realizez...

Îmi iau repede mâna de pe el. De ce l-am atins?!

— În fine. mă întorc eu spre fete. Mary, unde ziceai că e sala 2A?