Sally - Volumul 1: O nouă viață

Capitolul 7

SALLY

Își ridică o sprânceană, ușor surprins, după care îmi oferă clasicul său rânjet, iar eu nu mă pot abține din a murmura:

— Cred că glumești...

— Cum de dau mereu peste tine?

Îmi dau ochii peste cap. Ciudat! Și eu mă întreb același lucru. De ce ești peste tot?!

— Mi-ai luat cuvintele din gură. Ce faci tu aici? gândesc cu voce tare.

— Vrei să-ți răspund la asta cât timp ești încă peste mine sau...

Simt cum fața mi se transformă brusc într-o roșie și mă dau imediat la o parte. Idiotul! Cum de am căzut tocmai peste el? Care erau șansele? ... Stai! Oare Bella știa că individul ăsta va fi aici? Sper că nu de asta m-a târât în locul ăsta. Deși câteodată mă mai întreabă de el și bate apropouri... Trebuie să avem o discuție serioasă acasă.

Rămân în șezut încercând să-mi fac obrajii să revină la normal. Apropierea bruscă de băiatul ăsta mă face să mă simt teribil de incomod. Distanța dintre fețele noastre era aproape inexistentă acum câteva secunde ceea ce îmi trezește amintiri de la bal.

— Nu-i nevoie să sari așa. N-am zis că mă deranja. se ridică el în capul oaselor și îmi aruncă o privire cu coada ochiului.

Fac o grimasă, neștiind dacă să mă simt ofensată sau doar stânjenită, după care mă uit în altă parte.

— Nesimțitule...

Chicotește de parcă i-ar face plăcere să-l insult, apoi revine repede pe picioare. Îmi întinde o mână și asta mă surprinde, dar tot nu o accept. Mă încăpățânez să mă ridic singură, reușind într-un final.

Role disco idioate! Stabilitate pe naiba! Am crezut că dacă le aleg pe astea în locul celor în linie va fi mai ușor. Din contră, parcă e mai greu, fiind obișnuită cu lamele patinelor.

— Tu ce faci aici?

— Eu am întrebat prima. replic imatur, doar ca să-l fac să tacă.

Ringul este surprinzător de curat, fiindcă nu am nicio urmă de praf pe haine, însă tot le scutur din reflex. O decizie foarte proastă, care mă face să îmi pierd echilibrul abia recăpătat și să mă împleticesc în față.

Insuportabilul meu coleg își întinde brațele, iar eu mă prind de ele din instinct. Mâinile îmi par și mai mici în comparație cu antebrațele lui tonifiate, dar el nu are nicio problemă în a-mi cuprinde coatele cu totul în palmele sale imense. Imediat ce realizez ce se întâmplă mă uit în sus, numai ca să dau de ochii aceia incredibil de verzi. Nu îmi place fierbințeala pe care încep să o simt în obraji. Nu-mi place senzația asta ciudată pe care o am, căldura asta care pare că pornește din piept și se împrăștie în tot corpul – nu o suport. Este din cauză că îl ating. Nu suport să îl ating! Nu suport să-l privesc în ochi! Nu-l suport pe el!

— Puțin ajutor? spune, arcuindu-și o sprânceană.

Mă apuc de balustrada de care mă bucur că sunt așa aproape și îi dau lui drumul, luând o distanță considerabilă. Nu am nevoie de ajutor, cu atât mai puțin de-al său.

— Și, dacă vrei să răspund eu primul, sunt aici să patinez, după cum se și vede. continuă să vorbească în timp ce se apropie, rezemându-se apoi de gardul din jurul pistei, lângă mine. Rândul tău.

— Nu e treaba ta. zic și mă îndepărtez câțiva centimetri.

Râde scurt.

— Ce? Ți-e rușine că nu știi să patinezi?