Sally - Volumul 1: O nouă viață

Capitolul 2

Mă uit pe geam de ceva vreme. O văd cu coada ochiului pe mătușa vorbind cu Bella, dar nu le aud.

New York-ul e foarte aglomerat. Cred că am intrat deja în al treilea ambuteiaj. Pare că tot orașul e la volan, dar nimeni nu merge din câte văd. Cozile sunt atât de lungi la semafoare încât, atunci când se face verde, până vine rândul tău să treci, se face iar roșu. Cât despre clădiri, ei bine, par desprinse din filme. Nici nu îmi bat capul să număr etajele. Nu mai zic că deja am pierdut șirul complexelor de magazine.

A trecut mai bine de jumătate de oră și nu am ajuns la casa mătușii, așa că mă reazem de spătarul scaunului și închid ochii. Nu dorm, dar pur și simplu îmi place să fac asta. E ca și cum muzica mă transportă într-o altă dimensiune, ca și cum aș fi în transă. Îmi place să spun că – așa cum am citit într-o carte – îmi aleg singură coloana sonoră a vieții.

Deschid ochii când mătușa îmi scoate o cască din ureche. Chiar nu-mi place când oamenii fac asta, dar acum aleg să tac și să o las să vorbească.

— Am ajuns! spune ea veselă.

Îmi bag căștile în geantă, apoi cobor din mașină. A fost un drum destul de lung și mă simt cam amorțită. Nu știam cât de departe de aeroport stă June și... Fir-ar să fie! Asta e casa ei?

— Ce nai...

OK... Știam că are bani, dar asta-i prea de tot.

— Cam mare nu? mă întreabă mătușa.

— Ă... Cam da. Cu câți oameni stai aici?

— Chiar așa. apare Bella cu valizele. Locul ăsta arată ca și cum ar putea găzdui o întreagă echipă de fotbal.

Mătușa râde.

— De fapt, acum că ați venit voi, suntem cinci persoane. Și în curând veți rămâne doar trei.

— Stai, pleci? o întreabă sora mea.

Eu nu spun nimic. Într-un fel știam că va pleca. June este arhitect și, judecând după casa asta, unul de succes, așa că mă așteptam să fie genul de om care nu e niciodată acasă.

— Mai bine haideți să vă arăt camerele. evită mătușa subiectul.

Eu și Bella încuviințăm și înaintăm spre ușa de la intrare. După ce mergem de-a lungul unui hol mic ajungem în living. Lângă canapea se află o fată care pare a ne aștepta pe noi. Are un clipboard în mână și o cască bluetooth în ureche, iar postura ei este impunătoare și serioasă. Cu toate astea, ținuta sa e una destul de normală. Poartă un pulover albastru, blugi negri și cizme, iar când, la vederea noastră, un zâmbet larg îi luminează chipul, îmi dau seama cât de tânără este.

Fata se apropie de noi.

— Bună! Voi trebuie să fiți Sally și Bella. Eu sunt Grace, asistenta personală a mătușii voastre. spune ea întinzând mâna.

Eu și Bella îi zâmbim înapoi, după care ne uităm una la cealaltă nedumerite. Habar nu aveam că June are o asistentă.

— Încântată! sparge gheața sora mea. Eu sunt Bella și ea e sora mea Sally. dând din cap spre mine.

Dau la rândul meu mâna cu Grace.

— Hei.

Bella îmi aruncă una din privirile prin care îmi spune că sunt prea seacă, dar o ignor și nu mai zic nimic.