Era destul de înalt și se vedea după corpul lui că e bun la sport și la ceea ce face .
Era îmbrăcat într-o cămașă slim deschisă la fiecare nasture , uitându-mă la el , mirosul lui bărbătesc mi-a inundat nările și m-a străpuns cu totul.
Avea un păr așa de des și mătăsos de culoare șaten închis . Ochii mici împreună cu nasul erau foarte bine conturați și cu o dantură de invidiat .
Umerii lui bine definiți si lați îmi dădeau o răceală pe șirea spinării.
Abdomenul său din deschizătura cămășii , era așa de tonifiat și perfect încât mă făcea să mă dau cu capul de pereți , mi-a transmis o vibrație în momentul atingerii mâinilor noastre .
-Salut , încântat .
-Ssssalut , Victorr , încantatt.
Eram penibil. Pur și simplu privirile ni s-au unit, el mi-a zâmbit calm și eu am ramas blocat .
Îmi simțeam bubuiturile inimii prin cap.
Pupilele nu mi se mai dilatau . Aveam ochii uscați și gura la fel . Numai uitându-mă la el aveam o sete de nedescris.Nu știam ce e în neregulă cu mine și pot spune ca niciodată nu am pățit asta cu cineva de la prima vedere .
Și nu numai pentru aspectul fizic . Mi se părea un om în care poți să-ți pui încrederea , loial. Pe lângă sharmul și firea lui masculină care mă dominau de-a binelea.
-Ciudaaat! A spus Brady , verisorul lui James . Aparent era si nesuferitul asta aici . Brady era ca fratele meu , ii ziceai ceva stia cam toata lumea sau daca incercai sa barfesti pe cineva se ducea la persoana respectiva si ii spunea tot . Mie pur si simplu mi e greata de persoanele astea inculte care n or sa aiba niciodata prieteni.
-Scuze , trebuie sa merg pana la baie .
-Stai , Vick. Vin si eu , a spus Trish . Ce e cu tine?
-Adica?
-Stii bine despre ce vorbesc , Vick . Cand l ai salutat pe noul nostru coleg , Scott ai ramas in transa .
-Aaa , da . E vina mea. Am uitat sa mi iau pastilele si deja ma simt ametit .
-Nu vreau sa se termine cum s a terminat ultima oara , asa ca ai grija .
Mintind o pe fata , am intrat in baie , m am spalat in oglinda si eram rosu in obraji . Ceva nu era bine si m am gandit mai bine s o las mai usor cu bautura in seara asta . De obicei nimeni nu ramane treaz pana dimineata , dar voi incerca.
Iesind din baie cu mana pe frunte pentru a verifica daca am sau nu febra , l am vazut pe Brady cum se uita ciudat la mine rezemat pe scara . L am privit acru in ochi si am coborat .
-Guys , Adda va ajunge aici in 5 minute . Ascundeti va unde puteti. M am dus sub masa langa James si am asteptat o pe Adda . N am avut niciodata o petrecere surpriza asa cu multi oameni si intr o casa de Hollywood . Cei doi tin mult unul la altul si probabil ca da au 1 an de relatie deja si eu ma gandesc c o sa mor singur.
Trish nu a coborat , am vazut o cu coada ochiului cum statea de vorba cu nenorocitul ala de Brady . Imi venea sa ma ridic si s o smulg de acolo , dar Adda era pe aproape si nu voiam sa i stric petrecerea.
Se aude clanta , luminile erau stinse in toata casa . Era un pic sinistru . Usa inchizandu se , Adda aprinde lumina :
-SURPRIZAAAA !!
A ramas socata , lacrimile scurgandu se cu repeziciune din ochi si cu un zambet larg se duce la fiecare persoana si o ia in brate .
Trish s a dus la baie . Ajunsa la James il saruta cu ardoare si putin agresiv , buzele lor stagnand impreuna
-Te iubesc !!
-Si eu !!
Luandu se in brate se intorc spre mine
-Buna , Vick ! Ce mai faci esti bine?
-Da , deocamdata . Ti a placut surpriza ?
-absolut , am ramas socata nici nu stiu ce sa mai zic.
James s a urcat pe masa si a strigat din toate puterile
-LET THE PARTY BEGIN !
In nici 2 secunde muzica a inceput si toata lumea s a indreptat spre butoaiele de bere .
Oare unde o fi Trish ..!?
-Tii ! Tiii deschide usa .
A iesit cu parul ciufulit si plina de sange la maini .
-Ai innebunit dracului ! Doamne nu mai iesi din ochii mei . Cum poti sa faci asa ceva ?
-Vick .. sufar . Nu pot sa ma abtin
Iau repede trusa medicala din baie si ii pun 3 plasturi pentru a oprii hemoragia .
-Daca mai faci asa ceva ma supar rau .
-...(stand cu capul in jos fara sa schiteze un gest)
-Probabil ai nevoie de un psiholog sau ceva .
-NU
-Esti sigura ?
-Da , a spus cu vocea tremuranda .
Am luat o si am dus o afara unde toata lumea petrecea . Baietii si fetele beau din butoaie stand in maini . Presimteam ca o sa iasa rau.
Mi am luat un pahar de bere si linistit si m am asezat pe sezlong . Deja toata lumea a inceput sa danseze si adoram asta pentru ca le analizam miscarile si ii analizam pe ei .
Scott dansa cu o fata destul de frumoasa . Am trecut pe langa cei doi urmand ca privirea sa mi ramana la Scott
-Esti bine ? M a intrebat Scott cu un glas ingrijorator .
Am ramas fara cuvinte . De ce i ar pasa unui baiat superb si fara defect de mine ? Sunt un slabanog si lefter .
-Da , sunt ok . Putin pansament si trece . Ii spun eu introcandu ma cu spatele si grabindu ma spre baie .
Deja au inceput sa sparga lucruri , nu era de bine . Nici nu stiam unde e Trish si ce face . Trebuia sa am grija de ea .
Mesaj de la Trish
-Sunt acasa , nu ma simteam in stare sa raman , scuze . Ma revansez
-PE BUNE?
(Seen)
Am bagat telefonul in buzunar si mi am vazut de drum . Trish era prea afectata , mi as fi dorit sa fiu cu ea acasa , dar nu pot sa l las pe James . Si nu stiu ce e cu ea . Niciodata nu m a lasat cu seen.
Toata lumea dansa cu miscari alerte , sareau in aer , tipau . Adda si James deja erau in dormitor si mi se parea ciudat .
Am inceput sa beau din ce in ce mai mult si sa dansez cu diferite fete si baieti . Nici macar nu stiam cum ii cheama , tot ce voiam era sa uit de toate .
-Heiii . Bomba petrecerea !
-Buna , te cunosc ?
-Valerie , incantata .
-Vick , incantat .
Era destul de mica si cu forme prea frumoase . Avea parul de un roz inchis si cu radacina neagra . Un piercing negru in nas si niste ochelari cu o rama rotunda . Arata destul de familiara .
-Auzi . Tu esti fata care ..
Observ mainile lui infiltrandu se peste soldurile ei .
-Dansa cu mine.(Lipsesc cu ardoare diacriticile )
(In curs de editare )
CITEȘTI
For him
RomanceBoyxBoy O carte simpla si complexa in acelasi timp. BoyxBoy Nerecomandata cititorilor sub 18