Multi dușmani si putini prieteni //Cristi Munteanu//TERMINATA//

10. "Mi-am pierdut încrederea în tine..'

Ating ușor geamul care mă despărțea de fratele meu și o lacrima îmi curge pe obraz.

Cristi avea ochiul stâng învinețit, buza sparta și mana in ghips.

Doctorul a ieșit din salon. Citea niste fise, nu mă interesa.

-Mă scuzati, cum e fratele meu? îl întreb îngrijorat.
-Este bine, va mai dormi vreo două-trei ore. Dar exista riscul de a fi amnezic, inca nu se știe.
-Când putem intra?
-Când se trezește. spune, apoi pleacă.

Auzind ce a spus doctorul, Kirra nu a mai stat pe gânduri și a fugit spre ieșirea spitalului. Nu am încercat să o opresc, știam că nu va păți nimic.

Kirra povestește

Nu mai suport! Efectiv, nu mai suport!

De ce a trebuit sa plece de capul lui, fara sa anunțe, și să pățească asta? Oameni fără milă, frate, fara mila!

Am fugit din spital și m-am așezat pe o banca. Plangeam fara oprire. Lumea trecea pe lângă mine și nu mă băga în seamă, doar îmi aruncau priviri ciudate.

~*~

Au trecut deja 3 ore. Cristi trebuia să se fi trezit. Vlad trebuia să mă sune.

Nu m-am ridicat de pe banca asta nici acum. Din fericire, am terminat cu plânsul. Fata mea era uscata, tricoul era ud..

Aud bâzâitul telefonului meu. Îl iau plictisita din buzunar și văd notificarea "Duțu v-a trimis un mesaj"
"Hey, Kir. Cristi s-a trezit și a întrebat de tine. Ar fi bine sa vii.."

Nu i-am răspuns și parcă am zburat spre salonul lui. Vlad s-a ridicat de pe pat și m-a lăsat pe mine sa stau. L-am luat în brațe cum am putut, din cauza ghipsului și buzele lui le-au atins pe a le mele. L-am refuzat iar el a înțeles asta.

-Ce ai pățit? mă întreabă el.
-Um, nu știu cum să spun.. Mi-am pierdut încrederea în tine.. Când ai plecat fără să anunți am crezut că mor. M-am speriat..
-Scuze Kir.. Dar am simțit că trebuie să iau o pauza. Îmi pare așa rău.. explica cu vocea tremurata.
-Poate și relația noastră ar avea nevoie de o pauza.. adaug și eu lasandu-mi capul în jos.
-Dacă asta consideri că vrei, nu te oblig..

Își întoarce capul evitând privirea mea. Ochii mei, deja înlăcrimați, s-au închis ușor preț de câteva secunde. În timpul ăsta, Vlad privea mirat ceea ce se întâmpla.

M-am ridicat de pe pat și am ieșit din salon. Vlad a strigat după mine, dar eu nu l-am băgat în seamă. Am luat cel mai apropiat taxi și i-am dat adresa unde trebuia să mă ducă.

Plaja. Plaja era locul unde mă relaxam când eram supărată sau tristă. Aici m-am cunoscut cu gemenii petardă. Chiar și acum îmi amintesc data. 29 iunie 2013. Au trecut patru ani și un pic. Eram in apa și mă jucam cu varul meu cu mingea. El a aruncat-o prea departe de mine și a prins-o Cristi. S-a alăturat și el, apoi Vlad și așa ne-am cunoscut.

Din cauza că era deja seara, lumea nu prea mai era. Decât câteva persoane care se plimbau.

Heyyy, Am revenit cu un nou capitol mai tristut, dar asta-i viața, și cu bune și cu rele. Capitolul 12, luni. Bye😘