1.8

58 7 0
                                    

 Mă îndreptam spre intrarea din liceu tremurând de frig cu mâinile în buzunar. 

 —  Nu mi-ai răspuns la mesaje ieri, ți-am auzit vocea iar mie instinctiv inima mi-a sărit în gât.

 M-am întors dând de ochii tăi albaștrii, care îmi topeau inima de fiecare dată când mă uitam la ei. Pentru că, Duke, îmi este greu să recunosc dar ai cei mai frumoși ochi, pe care eu i-am văzut vreodată, sinceră.

 — Am fost ocupată, am zis intrând în școală iar el urmându-mă.

 În clipa aceea m-am izbit de un trup solid. Când m-am uitat în sus l-am văzut pe Nick, fostul meu. Mi-a zâmbit surprins și m-a cuprins într-o îmbrățișare strânsă. Îgh, șarpele naibii.

 — Bună, Kim. Nu te-am văzut de mult. Dar, mamă, ai devenit mult mai frumoasă, a spus după ce am reușit să mă îndepărtez de el.

  — Bună, Nick. Mersi mult, și tu arăți bine, am zis zâmbind vrând să fiu politicoasă.

 —  Ar trebuii să ne întâlnim într-o zi, a continuat punându-mi o șuviță după ureche.

  — Nu-i o idee rea, sinceră, am spus făcănd un pas în spate.

 — Ce zici de azi? a întrebat având o sclipire-n ochi.

  — Ok, am zis zâmbind ocolindu-l.

 Doar atunci am realizat că ai privit toată scena dintre mine și Nick, când m-ai apucat de mână trăgându-mă spre tine.

 — Cine a fost tipul ăla? ai întrebat cu o privire ce trăda gelozie.

 M-am încruntat privindu-te. Pentru prima dată m-ai enervat cu o simplă întrebare. Pentru că, nu aveam de ce să-ți dau explicații. Eu deși ardeam de curiozitate să aflu detalii despre viața ta, nu te întrebase-m niciodată, pentru că știam că nu era treaba mea.

 — Ex-ul. De ce? am zis neînțelegându-ți reacția.

 — Tu îți dai întâlnire cu toți foștii, dar nu ai timp să ieși cu prietenii și să răspunzi la mesaje? ai întrebat nervos privind-mă în ochi.

 —  Ce? Care-i problema ta? am întrebat nedumerită.

 —  Care-i problema mea? Care-i problema ta, Kim? ai țipat de data aceea luându-mă total prin surprindere.

 —  Știi ceva Duke, nu am de ce să-ți dau explicații ție. Încă-mi place de el, ok? Și vreau să mă întâlnesc cu el, ce-i așa rău? am mințit.

 Iar în următoarea clipă mi-ai frânt inima pentru prima dată. M-ai privit în ochi și pentru că ești credul mi-ai înghițit minciuna, pe care am îndrugat-o și nu ai putut vedea faptul că, eram atât de înnebunită după tine încât nu îmi puteam controla corpul în preajma ta. Faptul că obrajii îmi luau foc în preajma ta, că îmi treceam de mai multe ori mâna prin păr, că zâmbeam ca o proastă când te vedeam, că nu-mi puteam lua privirea de pe tine și că uneori mă pierdeam când te uitai mai intens la mine. Desigur că nu ai observat aceste lucruri și ai înghițit din prima minciuna mea.

 —  Fie, atunci du-te la foștii tăi. Nu-mi mai pasă, de azi nu te v-oi mai deranja, iar cu asta mi-ai întors spatele și ai ieșit din școală, chiar dacă mai înainte ai intrat.

 Iar pe mine m-ai lăsat în spate cu lacrimi în ochi. Voiam să fiu deranjată de tine mai mult decât orice. Dar cum aș fi putut să-ți zic asta, când evident tot ceea ce simțeai față de mine în clipa aceea era repulsie? Răspunsul era nicicum, așa că am intrat cât de repede am putut în baia fetelor și am dat într-o repriză de plâns.

 Știu că acum aștepți să-ți zic faptul că a fost prima și ultima dată, când am plâns din cauza ta. Adevărul este că, aceea era doar începutul suferinței mele, Duke.

CrushUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum