Crush

1.7

 Ceea mai mare problemă a mea era, faptul că nu înțelegeam o iotă din matematică și de cele mai multe ori regretam faptul că eram pe profilul real. 

 Tocmai ce mă confruntam cu un exercițiu de zor, simțind cum mai am puțin și-mi pierd mințile. 

 Știi, singurul lucru care-mi lua gândul de la tine, era nenorocita de matematică. Nici acum nu mă pot hotărî dacă să râd de asta sau să plâng. 

 Telefonul meu vibra lângă mine pe birou, dar am refuzat să-l bag în seamă. Oricine mă căuta, mai putea aștepta, până ce rezolvam cu năzdrăvanul acesta.

 După aproape o oră, am câștigat. Ceea ce înseamnă că am reușit să-l rezolv. Zâmbind am luat telefonul în mână mândră de mine, dar când am deschis telefonul mi-a picat cerul în cap.

 Duke[15:45]: Hei, ai chef să ieșim în oraș?

Duke[15:48]: Adică, cu prietenii desigur...

Duke[15:51]: La 5 dacă vrei.

Duke[16:58]: Ok, văd că nu vrei așa că nu te mai deranjez.

 M-am uitat la ceasul de pe perete văzând că era trecut de 5 de mult. Aș fi putut să-ți scriu înapoi, dar aș fi părut jalnică și nu voiam să par așa în fața ta. Așa că mai bine am pus telefonul deoparte blestemându-mă.

 Acum, sincer Duke, povestea noastră ar fi decurs diferit, dacă atunci m-aș fi întâlnit cu tine? La întrebarea asta, nu prea cred că voi primi un răspuns vreodată.