Crush

2.4.

Mi-am aranjat părul privindu-mă în oglinda din baia școlii, încercând să-mi îmblânzesc coama de păr, ce nu voia să coopereze cu mine.

Pe ușă a intrat fata aceea, cu care ai postat poza aceea omonimă.

Am privit-o și fără jenă, am scanat-o cu privirea de sus până jos.

Avea un păr blond, care îi ajungea până la umeri și era puțin ondulat la vârfuri. Avea o față ovală, sprâncene frumos pensate, ochii verzi puțin migdalați, un nas mic și buze pline cu un ruj roz mat pe el.

Era îmbrăcată în niște jeanși cu talie înaltă de un albastru șters și rupți la genunchi, o helancă roșie și bocanci negrii.

— Tu ești Kim? m-a întrebat din senin luându-mă prin surprindere.

— Da, i-am răspuns întorcându-mă înapoi la reflexia mea din oglindă.

S-a întors spre mine și m-a analizat la fel de amânunțit cum am făcut eu m-ai înainte cu ea, făcându-mă să mă simt inconfortabil.

— Acum înțeleg, a zis zâmbind făcându-mă să mă încrunt.

M-am întors spre ea privind-o confuză. Despre ce vorbea?

— Despre ce vorbești? am întrebat-o la care ea doar a zâmbit atotștiutoare.

— Neah, nu contează. Eu sunt Karen, apropo, a zis întinzându-și mâna spre mine.

I-am privit mâna și pentru o secundă am ezitat să i-o strâng. Însă bunul simț m-a îndrumat să fac ceea ce se cuvine în momente de genul. Așa că i-am strâns mâna și i-am zâmbit politicoasă.

— Mă bucur să te cunosc în sfârșit, a continuat zâmbindu-mi cald.

Am privit-o neînțelegând despre ce vorbește și i-am zâmbit înapoi vrând să scap din situația aceea jenantă.

— Pa, am zis întorcându-i spatele și ieșind din baia fetelor.

Nici până azi, nu am înțeles despre ce vorbea Karen. Tu știi, dragule?