Crush

1.6

Stăteam în stația de autobuz, vorbind prin mesaje cu Gia. Îmi înghețau mâinile din cauza frigului, dar nici dacă-mi îngheța mâna toată nu aș fi pus telefonul deoparte. Ce conta că peste o jumătate de oră aveam să ne întâlnim la școală? Cu ceea mai bună prietenă mereu ai o grămadă de lucruri importante de vorbit.

Unul din lucrurile importante, erai tu, desigur. Te cunoșteam de doar câteva săptămâni și deja ai devenit subiectul principal despre care eu și Gia vorbeam. Chiar dacă știam că Giei nu îi prea pasă de subiectul acesta, nu mă puteam abține să nu te aduc în discuție. Tocmai ce încercam să ghicesc ce parfum folosești, când am auzit o tuse lângă mine.

Dacă nu aș fi avut un reflex bun, în clipa aceea mi-aș fi scăpat telefonul. Din instinc am închis telfonul și l-am pus în buzunar. Cu un zâmbet imens m-am uitat la tine, care mă priveai cu ochii tăi albaștrii atât de pătrunzători. Nasul și obrajii îți erau roșii din cauza frigului. Și n-am putut să nu observ cât de adorabil erai atunci când îți era frig. Defapt, tu mereu erai adorabil.

— Bună dimineața, am zis fericită iar atunci am simțit cum telefonul meu vibra în buzunarul meu.

Nu acum, Gia.

Cred că mi-ai murmurat un 'Neața înapoi, dar nu eram sigură sinceră, atât de joasă era vocea ta.

— Ce oră o să ai? te-am întrebat la fel de fericită ca înainte.

Atunci m-ai privit și pentru prima și ultima dată, am văzut admirație și ceva asemănător cu dragostea în ochii tăi albaștrii ca cerul într-o zi însorită. După aceea nu m-ai privit niciodată în modul acela. Nici pe mine sau pe oricine altcineva.

Ai zâmbit și ai murmurat din nou ceva, însă din nou nu am înțeles nimic.

— N-am înțeles ce ai zis, am spus încruntându-mă apropiindu-mă de tine.

Ai început să râzi cu poftă, iar încet acel râs s-a transformat într-o criză de tuse. După ce ai terminat, chinuit ți-ai șters lacrimile și ți-ai dres glasul.

— Sunt răcit, nu prea am voce. Dacă nu te superi, acum nu aș vrea să vorbesc, ai șoptit răgușit în câteva locuri pierzându-ți vocea.

Te-am privit în ochi și zâmbind ți-am zis un okay fără glas.

Pentru prima dată în viața mea, am avut ocazia să văd cum se simte când ai parte de o liniște comfortabilă alături de persoana iubită. Crede-mă, dacă aș putea să mă întorc în timp aș alege clipa aceea.

Pentru că, în clipa aceea n-am simțit tensiune între noi. Nu am fost nevoiți să vorbim despre fleacuri, ca să nu ne simțim incomod. Am fost noi înșine. Și deșii eram în plină stradă, înconjurați de oameni, tot ceea ce conta în lume eram noi și liniștea noastră. Pentru prima dată m-am simțit aproape de tine. Știam că și tu simți la fel. Nu trebuia să-mi spui în cuvinte. Puteam să citesc asta în ochii tăi.

Știu în adâncul inimii mele că în clipa aceea ai simțit la fel ca mine. Păcat că toate acele sentimente, pentru tine, au ținut doar 20 de minute.