Ne grăbeam cu Gia spre laboratorul de informatică, ca să avem timp să copiăm tema de la Ian.
Pe scări mi-am scăpat cartea și caietul, acestea rostogolindu-se în jos. Am pufnit exasperată și i-am zis Giei că aveam să vin și eu imediat.
Am coborât scările și m-am aplecat ca să îmi adun lucrurile, chiar atunci când am vrut să mă ridic, cineva s-a aplecat peste mine, astfel ne-am ciocnit capetele.
Mi-am dus mâinile la locul lovit, astfel am scăpat cărțile din nou.
— O zi proastă, hm?
Mi-am întors capul dând nas-în-nas cu tine, la propriu. Cu obrajii în flăcări am făcut un pas în spate ca să fiu mai departe de tine. Și de buzele tale pline și ademenitoare.
— Ceva de genul, am zis zâmbind strâmb.
Te-ai aplecat adunându-mi lucrurile, iar după mi le-ai întins, zâmbindu-mi dulce.
Le-am luat și am îndrăznit să mă uit în ochii tăi albaștri, care pentru prima dată nu-mi transmiteau niciun sentiment. Erau goi. Dar chiar și așa erau incredibil de frumoși.
— Mai ești supărat pe mine? te-am întrebat sfioasă mutându-mi privirea pe cartea de psihologie.
De ce mai exact îl căram cu mine? Aveam informatică. Și dacă mă gândeam mai bine, nici nu aveam psihologie în ziua aceea.
— De ce ar trebui să fiu supărat pe tine? m-ai întrebat înapoi cu o notă de sarcasm în voce.
— Nu știu, în ultima vremea te-ai comportat ciudat. Credeam că ești supărat pe mine, am spus realizând cât de proastă eram.
Nu erai supărat pe mine. Nu îți păsa îndeajuns de mine ca să te superi.
— Nu, nu sunt supărat pe tine.
— Kim, vii odată? a țipat Gia din cadrul ușii.
Am privit-o și am aprobat dând din cap. Mi-am întors privirea spre tine și ți-am murmurat un 'Mai vorbim' cu o voce frântă și am intrat în clasă.
După ce am intrat și am închis ușa după mine, m-am sprijinit de ea simțindu-mi inima bătându-mi nebunește.
— Sunt așa o proastă, am murmurat trecându-mi mâna prin păr.
— Știu, a zis Gia la care eu mi-am dat ochii peste cap și m-am așezat la locul meu.
CITEȘTI
Crush
Short StoryȘtii, Duke, nu pentru tine fac asta. Ci pentru mine. Eu am nevoie ca tu să știi povestea asta. Povestea iubirii mele. Povestea despre eul meu care te iubea indiferent de consecințe. Povestea în care te-am iubit mult și degeaba. Povestea în...