— Larevedere, am zis zâmbind spre bibliotecară.
— Pa, dragă, mi-a spus cu un zâmbet cald.
Am ieșit din bibliotecă închizând ușa după mine. Cu cartea împrumutată în mână am pornit înspre clasa mea.
Doar că, desigur, ca în orice film clișeic de prost gust erai și tu acolo pe hol înconjurat de prietenii tăi populari. Patetic. Însă chiar dacă scena în sine îmi provoacă repulsie în prezent, atunci în clipa aceea mi se părea cel mai frumos tablou din lume. Părul tău brunet răvășit, ochii tăi atât de albaștrii și de adânci ca marea, zâmbetul tău frumos și cămașa neagră care era ca și turnată pe tine. Totul mi se părea fascinant la tine. Nu am putut să nu mă holbez la tine. Și desigur că tu ai observat asta iar gestul tău mi-a făcut întreagă zi mai frumoasă.
Mi-ai făcut cu ochiul, iar eu instantaneu m-am făcut roșie ca racul și ți-am zâmbit înapoi simțindu-mă în al nouălea cer.
Mi-am continuat drumul și habar n-ai, Duke, de câtă forță inumană mi-a trebuit să nu mă întorc înapoi spre tine, chiar dacă îți simțeam privirea pe mine.
În clipa în care am ajuns în clasă radiam de fericire. Gia m-a privit suspicioasă și nu s-a putut abține să nu mă întrebe care este cauza fericirii mele ieșite din comun.
— Oh, doar bibliotecara a avut ciocolată și mi-a dat și mie, am mințit la care ea s-a încruntat confuză.
— De asta ești așa de îmbujorată?
— Păi, a fost un gest drăguț din partea ei, am mințit în continuare așezându-mă la locul meu.
M-a privit preț de câteva secunde iar după oftând s-a așezat la locul de lângă mine.
— Uneori jur că nu te înțeleg, a murmurat luând telefonul în mână.
Vezi, Duke, probabil te întrebi, oare de ce am mințit-o pe Gia în legătură cu ceva atât de nesemnificativ. Uite răspunsul meu Duke: de ce să-i destăinui faptul că motivul fericirii mele era faptul că tu mi-ai făcut cu ochiul. Ar fi răs de mine și știu asta pentru că și eu aș fi râs de mine.
Iar acum probabil te întrebi de ce m-a bucurat gestul tău atât de mult. Știi de ce, Duke? Pentru că naiva de mine a crezut că gestul tău însemna că mă placi, că m-ai băgat în seamă.
Deci, Duke, îți dau voie să râzi de mine în voie, pentru că într-adevăr eram de tot râsul lumii.
CITEȘTI
Crush
Short StoryȘtii, Duke, nu pentru tine fac asta. Ci pentru mine. Eu am nevoie ca tu să știi povestea asta. Povestea iubirii mele. Povestea despre eul meu care te iubea indiferent de consecințe. Povestea în care te-am iubit mult și degeaba. Povestea în...