Doza de Anime-uri

Capitolul 18

     Acest capitol este dedicat lui @FictionImagination pentru cuvintele minunate care imi incalzesc ziua si pentru ca ea a fost cea care m-a incurajat cand nu aveam inspiratie.

    Va las sa devorati capitolul! <3

º•º•º•º•º•º•

    Am iesit din casa un pic nelinistita. De ce Dumnezeu si Sfantul Petru a sunat proprietarul? De ce? De ce acum? De ce ma suna pe mine? Bine, la ultima intrebare pot raspunde de fapt, caietul ala magic e la mine.

•º•º•º•º•º

      Stateam in banca si ma uitam linistita pe geam. Aveam nevoie de meditatie, in care sa fiu doar eu si cu mine. Trebuia sa ma gandesc mai bine la toata faza asta cu sunatul mai ales. Sa ii spun Erikai? Lui Natsu? Dar mai ales, lui Alex?

      Profesorul a iesit din clasa si elevii s-au ridicat din banci si s-au inghesuit la usa, pentru a iesi pe hol. Imi aminteau de niste batranei care se inghesuie sa primeasca ceva gratis, sau pur si simplu de o turma idioata de oi care nu au creier, dar ce sa fac.. nu ii pot judeca.

       -Ce faci? am auzit vocea Erikai in dreapta mea si mi-am dus privirea in directia ei.

      -Uite, inot cu delfinii, nu se vede? am spus sarcastic.

     -Cineva e mofturos? a zis ea si stiam ca se refera la mine.

     -Sunt doar.. confuza, am spus eu.

    -De ce Dumnezeule esti confuza? a spus Erika.

    -Eu doar.. Ce ai face daca cineva i-ar trimite biletele cu amenintare unui prieten de-al tau si acel cineva te suna pe tine si iti spune ca el e cel care a facut asta? am intrebat tinandu-mi aerul in piept.

     -Eu.. a zis Erika uitandu-se la mine de parca as fi avut o maimuta pe cap. Akira, ai mancat un urangutan, sau prostia lui Alex e contagioasa? a zis ea in gluma.

     -Probabil ambele, am zis oftand.

     Mi-am simtit telefonul vibrand in buzunarul pantalonilor mei. I-am scos si m-am uitat la ecran. "Necunoscut". M-am incruntat si m-am uitat la Erika care ma privea neintelegand de ce ma incrunt.

      -Cine e? a zis Erika.

      -Ma-mama, am mintit eu, bagand telefonul in buzunar.

      -De ce nu raspunzi? a intrebat.

      -A-ai dreptate. Ma duc la baie ca sa pot vorbi cu el, vreau sa spun ea.

      -Cred ca esti fericita ca ai o mama care te suna asa des.

      -Nici n-ai tu idee, am oftat ridicandu-ma din banca si am iesit din clasa mergand pe hol, pana am intrat in toaleta.

       Telefonul inca suna. Era deja superinspaimantator. Am glisat ecranul telefonului pe butonul verde si l-am dus la ureche, muscandu-mi buza inferioara.

       -Ti-a fost dor de mine? am auzit acea voce la capatul celalalt al telefonului.

       -Ce vrei? am zis simplu.

       -Si eu ma bucur sa iti aud vocea, a zis chicotind.

       -Ce vrei de la viata mea?

       -A, mai nimic, decat sa o distrug.

       -Ce? am tipat ducandu-ma intr-o cabina.

       -Vreau decat sa fac rost de caietul ala.

       -Nu ti-l dau.

       -Ori mi-l dai, ori o sa moara toate personajele din anime-uri.