Truth or dare

I. Pilot

I. Chapter 1. Pilot

“I know that you

Hate it when you see me with those other niggas easy

Hate it when you see me shitting on your wanna-be me

Hate it when you see me rollin' up in my new whip

Won’t you tell me babe now who's the boss of this?”

Tinashe - Boss (Ryan Hemsworth Remix)

-       Da, dar eu îl iubesc!

-       …

-       Ce să fac?

-       Ştii foarte bine de ce am venit aici, şi după atâtea belele, ăsta e ultimul lucru care trebuia să se întample. Trezește-te, A, nu pentru asta suntem aici.

A își coboară privirea, lăsându-I să I se vada dezamăgirea pe față. Nu se ascundea de persoana din fața ei, nicidecum, însă acea urmă de emoție îi dispare din ochi la fel de repede pe cum a apărut. Își ia mana, ușor, de pe receptorul telefonului și se întoarce cu spatele la cealaltă fată, mergând câțiva pași mai departe de ea. Își pune telefonul la ureche, oftează adânc și închide ochii.

-       Nu pot veni.

Dar, aeasta scenă se întamplă prea departe în poveste. Revenim la asta mai târziu, toate la timpul lor, nu? Să începem cu începutul, ca doar numele capitolului se numește Pilot, precum își numesc americanii primele episoade dintr-un serial, să zicem că așa își lansează ei serialul.

Deci, (fără deci, că nu venim de la piață). Știți cu toții acel joculeț pe care toată lumea îl adoră și îl urăște în același timp și anume Truth or dare. Ei bine, aeastă poveste este despre două fete, două prietene, care practicau acest joc. Și nu, nu este o poveste de dragoste ca cea din prea-cunoscutul film Jeux d’enfants, nu, nicidecum. Da, poate s-au inspirat de acolo, pentru că au văzut împreună filmul. Chiar dacă, pentru restul lumii, filmul a avut un sfârșit oarecum tragic, rezultând în moartea personajelor (alertă spoiler), pentru ele a avut cu totul și cu totul altă semnificație, și anume legătura strânsă, extrem de strânsă, mai strânsă decât îmbârligatul căștilor în buzunar, mai strânsă decât nodurile pescărești pe care le-ai învățat când te puneau părinții să te duci la cercetași și blestemai în mintea ta de copchil amărât în timp ce alergai țânțarii care te pișcau. Da, cele două au învățat ceva din acel film. Dar mai tarziu și-au dat seama că poate nu a fost, totuși, o învățătură care le aducea fericire. Și de aici pornim totul.

Să începem de când erau în liceu. A era la Constanța, ah, Constanța. Frumos oraș, vreme urâtă mai mereu în afară de vară. Agitație, mare, plajă, Mazăre, chestii de-astea neimportante. Iar I, cealaltă fată, era la București. Ah, București! Mai multă agitație, oameni proști, furturi, amenzi de la controlori de autobuze și încă niște oameni proști. Asa s-au desparțit cele doua pentru prima dată. Și a fost groaznic. Așa că, pentru a se lega una de alta mai bine, și-au spus Hai, fă, să facem și noi un blog. Daaa, un blog! Și ghici de care? Unul fashion, desigur! Și nu erau proaste, știau cum să se facă plăcute. Erau superficiale, foarte chiar. Adorau hainele, banii, mașinile. Dar erau doar două puștoaice de liceu, cine să le ia în seamă blogul de fashion când existau atătea alte bloggerițe, mai mari și mai cizelate. Așa că, s-au gândit ele să se facă urâte. Nu urâte la înfățișare, pentru ca nu era posibil, ci urâte de lume, de alte puștoaice de liceu care nu aveau nici banii lor, nici corpurile lor, nici mintea lor. Și nici extremul lor talent de a critica.